FOTO, VIDEO| Ziua Pomenirii Morților: Mii de candele au luminat cimitirele din Alba, pentru sufletele celor trecuți în neființă
FOTO, VIDEO| Ziua Pomenirii Morților: Mii de candele au luminat cimitirele din Alba, pentru sufletele celor trecuți în neființă
Albaiulienii au început încă de marți ritualurile dedicate pomenirii celor decedați, cu ocazia Luminației, cum este cunoscută în Ardeal. Ziua Pomenirii Morților se ține conform tradiției ortodoxe, în prima sâmbătă din noiembrie, iar astăzi oamenii și-au făcut drum, în număr și mai mare, spre cimitirele din oraș.
Luminatia a început marți, 1 noiembrie – zi care este în mod tranditional dedicată celor trecuți în neființă, și va continua până duminică. În tot acest răstimp, în cimitirele din Alba sunt oficiate slujbe religioase, sunt aprinse mii și mii de candele, iar mormintele îmbracă o haină proaspătă de flori.
Ziua Pomenirii Morţilor îi aduce în fiecare an pe oameni lângă mormintele celor dragi. Este aşadar un prilej să-i pomenească pe cei plecaţi din această lume, iar candelele aprinse au luminat cimitirele din Alba. Cu braţele pline de flori, oamenii au trecut pe la mormintele celor pe care i-au pierdut, au pus lumânări și au spus o rugăciune.
Sărbătorirea luminației începe după vecernia din seara zilei de 1 noiembrie. În plus, se înalță rugăciuni particulare și la liturghie pentru sufletele răposaților și cinstirea acelora care au murit în prietenia sau în pacea lui Hristos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală
Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]
