Curier Județean

Foto/Video: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită recent de către pensionarii din Abrud

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Asociația Pensionarilor „Ion Buteanu” din Abrud a sărbătorit și în acest an Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, însă de această dată evenimentul s-a desfășurat cu câteva zile întârziere, chiar în ultima zi a săptămânii trecute.

Astfel, la Restaurantul „Silinel” din localitate s-au reunit peste 100 de membri ai asociației, rude ale acestora sau prieteni din alte părți, iar din partea administrației publice locale a fost invitat primarul Nicolae Simina, ce a premiat cuplurile din Abrud care împlinesc în acest an 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă de binecuvântare la 50 de ani de la căsătorie, susținută în fața familiilor prezente de către preoții Daniel Berindeie și Nicolae Câmpean, acesta din urmă rostind la final o scurtă învățătură și urări de viață lungă celor care au trăit atâta timp împreună în bună înțelegere.

Ulterior, primarul și-a motivat întârzierea acestei aniversări, acesta menționând că fost plecat în altă țară pentru a încheia un parteneriat care ar putea aduce multe beneficii orașului, apoi a oferit câte un premiu de 500 de lei, flori și o diplomă de fidelitate celor 9 familii aniversate, iar altei familii aniversate o diplomă și flori. Astfel, cele 10 familii sărbătorite au fost: Nagy Emilian și Doina Violeta; Simina Vasile și Maria; Sumuțiu Ioan și Maria; Furdui Ioan și Silvia-Mariana; Burean Nicolae și Aurora; Petricele Vasile-Emil și Aurica; Simina Traian și Letiția; Narița Ilie și Elena; Rinciog Teodor și Elena; Narița Remus și Viorica, toți sărbătoriții fiind invitați apoi să aniverseze în continuare „Nunta de Aur” alături de ceilalți participanți la petrecerea organizată de către Asociația Pensionarilor „Ion Buteanu”, sprijinită în organizarea acestui eveniment și de către administrația publică din Abrud.

De altfel, această asociație de pensionari este una foarte activă, conducerea acesteia a organizat în acest an o mulțime de excursii sau sejururi în țară și în străinătate, dar are planificate în continuare și alte acțiuni pentru cei aproximativ 130 de membri ai săi, majoritatea din Abrud, cât și din alte localități din Apuseni. Totodată, cu această ocazie a fost urată și felicitată de către cei prezenți doamna Emilia Scrob din conducerea Asociația Pensionarilor „Ion Buteanu”, aceasta împlinind chiar în ziua următoare o frumoasă vârstă.

După discursurile și urările făcute din partea celor prezenți, evenimentul a continuat timp de mai multe ore cu o petrecere ca la nuntă, la care s-au degustat mai multe feluri de bucate, s-au depănat amintiri, s-au făcut fotografii și mai ales s-a dansat foarte mult pe muzica formației condusă de Neluțu Narița. Astfel, pensionarii au demonstrat că, deși au trecut prin viața care le-a oferit tot felul de greutăți și i-a pus de multe ori la încercare, știu să petreacă mai bine decât alții, majoritatea dintre aceștia simțindu-se în acea zi foarte bine, ca în vremurile bune din tinerețe.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=7481]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

30 martie-3 aprilie 2026 | Sute de elevi și profesori la Olimpiada Națională de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de elevi și profesori la Olimpiada Națională de Matematică 2026 pentru ciclul liceal de la Alba Iulia. PROGRAMUL Alba Iulia va găzdui, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII. Vor participa aproximativ 420 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ 35 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, calificată la etapele naționale la 3 olimpiade școlare

Ioana Oprean

Publicat

în

Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, calificată la etapele naționale la 3 olimpiade școlare Performanță deosebită a unei eleve de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia. Emma Laris s-a calificat la etapele naționale la 3 olimpiade școlare. Citește și: FOTO | Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta

Ioana Oprean

Publicat

în

Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]

Citește mai mult