Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: Ziarul „Unirea”, la temelia noii investiţii Daimler de la Sebeş. Punerea pietrei – moment spectacular

Alexandra Mates

Publicat

în

Piatra de temelie Dimler Sebes013Un moment special în cadrul evenimentului de inaugurare a lucrărillor de construcţie la cea de-a treia fabrică Daimler în Sebeş, ce a avut loc vineri în prezenţa premierului României, Victor Ponta, l-a constituit punerea pietrei de temelie a noii investiţii. Aducerea pe scenă a acesteia, dar şi aşezarea de obiecte simbolice în interiorul ei a reprezentat un adevărat spectacol, ce i-a surprins chiar şi pe oficialii companiei şi invitaţii aflaţi pe podium. Între obiectele de preţ puse să dăinuie pentru viitorime s-a aflat şi Ziarul Unirea, aşezat de către Boris Billich, preşedintele Mercedes Benz România, lucru ce ne onorează în mod deosebit.

După proiecția unui scurt film de prezentare al investiției companiei Daimler în România şi la finalul discursurilor, oficialii companiei şi invitaţii au fost chemaţi pe scenă pentru punctul “forte” al evenimentului, şi anume punerea pietrei de temelie.

Pe ritmuri muzicale, ascunsă într-o perdea de fum, pe podiumul oficial de inaugurare a “răsărit” ca prin farmec  piatra de temelie a viitoarei fabrici pentru asamblarea cutiilor de viteză cu 9 trepte. Într-un adevărat ritual, au Piatra de temelie Dimler Sebes008aşezat în interiorul acesteia obiecte simbolice premierul Victor Ponta, preşedintele CEO Mercedes Benz România –  Boris Billich, directorul General al Star Transmission –  Bernd Krottmayer, Markus Schafer – membru în Consiliul de Administraţie Daimler, directorul de Producţie pentru Sisteme de Transmisie a Mercedes-Benz şi al Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim –  Peter Schabert, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, – Werner Hans Lauk şi  primarul Sebeşului, Alexandru Dăncilă.

Rând pe rând au fost aşezate o roată dinţată, diploma care a atestat piatra de temelie, un breloc, planul de construcţie a noii fabrici, şuruburi. A urmat momentul în care Boris Billich, preşedintele Mercedes Benz România ne-a făcut o adevărată onoare,  introducând între obiectele simbolice Ziarul „Unirea”, ediţia la zi (din 4 aprile 2014), iar premierul Victor Ponta a încheiat ceremonia prin punerea unui săculeţ cu bani, pentru a da spor noii mari investiţii. La final, obiectele au fost închise în piatra de temelie cu  o plăcuţă aurie pe care s-au semnat reprezentanţii companiei şi invitaţii.

 Nutrim speranţa ca investiţia să fie una de succes şi Ziarul Unirea să le poarte noroc.

Să fie într-un ceas bun!

Citiţi şi „Daimler Mercedes a inaugurat în Sebeş construcţia unei noi fabrici de cutii de viteze. Au participat Ponta, Tiriac şi Niţă”

[nggallery id=1415]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult