FOTO/ VIDEO: Veritabilă pasăre Phoenix, Solina Romania reconstruiește fabrica de la Alba Iulia
La puțin peste o lună de când s-a făcut scrum, cea mai mare fabrică de condimente și ingrediente alimentare din România are toate premisele unei reveniri spectaculoase prin prisma viitoarelor lucrări de reconstrucție.
Potrivit surselor din cadrul Primăriei Alba Iulia, Solina Romania a depus deja o cerere pentru eliberarea unui certificat de reconstrucție hală, iar în urma obținerii tuturor avizelor necesare urmând să le fie eliberat și certificatul de construcție. Lucrurile par să fi intrat în linie dreaptă, cu atât mai mult cu cât astăzi, la fața locului, lucrările de demolare și debarasare a reziduurilor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%.
Vă reamintesc că în data de 2 februarie a izbucnit incendiul în care a ars hala de producție și depozitare, spații administrative și conexe, pe o suprafață de aproximativ 10.000 mp. Cauza cea mai probabilă a fost stabilită ca fiind un scurt circuit electric produs în zona conductorilor de alimentare a unui electrostivuitor de marfă. Ulterior, s-au aprins masele plastice din izolația conductorilor electrici care au aprins mai departe materialele combustibile existente în apropiere.
Nu mai puțin de 5 zile s-au luptat pompierii pentru a nimici și ultimul focar, ajutați fiind de echipa firmei contractate pentru a demola rămășițele fumegânde ale fabricii, respectiv SC. ALOREF (http://www.aloref.ro/), care a facilitat accesul în interiorul clădirii. Începând de atunci și până astăzi, în ritmul dictat de autoritățile competente, prin avize de mediu și așa mai departe, echipele de muncitori ale ALOREF au debarasat sute de tone de deșeuri.
Folosindu-se de flota de utilaje specializate în demolări industriale aceștia au intervenit cu excavatoare echipate cu foarfecă hidraulică, graifere, prese de balotat, încărcătoare cu braț telescopic și nacelă pentru personal, demonstrând că avem în Alba Iulia una dintre cele mai profesioniste companii specializată în demolări industriale și reciclare deșeuri.
https://youtu.be/Nh0_eo6AKNM
Judecând după imaginile surprinse chiar astăzi pe șantierul demolărilor, până la sfârșitul acestei luni procedurile se vor încheia, locul fiind pregătit pentru viitoarele lucrări de reconstrucție a halei pentru ca povestea Solinei România să meargă mai departe, așa cum de altfel le-au promis celor mai bine de 200 de angajați.
[nggallery id=6851]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale
Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]
FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”
Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]