FOTO, VIDEO Valerie Villemin, soția premierului Cioloș, despre rolul muzicii în sănătatea, armonia și educarea comunității
Valerie Cioloș-Villemin, soția premierului Dacian Cioloș, a spus, miercuri, la Alba Iulia, unde a susținut seminarul ”Rolul muzicii în sănătatea, armonia și educarea comunității”, că simte ”o bucurie imensă atunci când cântă” și mai ales atunci când are ocazia să cânte cu oameni, spunând că muzica este cea mai mare pasiune a sa.
Valerie Cioloș a spus, în cadrul întâlnirii la care au participat aproximativ 100 de doamne, că meloterapie are efecte benefice asupra psihicului și asupra sănătății.
”Muzica reprezintă foarte mult pentru mine. Simt o bucurie imensă când cânt. Când cânt cu oameni, nu singură. Și în baie îmi place să cânt. Pentru mine momentele acestea sunt foarte frumoase”, a spus Valerie Cioloș.
Soția premierului Dacian Cioloș a recunoscut că după mulți ani în care a făcut ceea ce i-au cerut alții, în sfârșit face ceea ce îi place, iar muzica se află chiar și în fața agronomiei.
Un alt subiect atins de Valerie Cioloș, în cadrul seminarului organizat la Academia Doamnelor din Alba Iulia, a fost ”cât de important este să trăim în prezent”, ea susținând că oamenii își petrec 47% din timp gândindu-se la lucruri petrecute în trecut, viitor sau la alte persoane.
La finalul evenimentului denumit ”Oameni talentați ai comunității”, soția premierului a precizat că merge mai energizată spre București și de fiecare dată când vine la Alba Iulia se simte foarte bine.
Din program au mai făcut parte inaugurările a două expoziții – „Oameni talentaţi ai comunităţii” – cu produse handmade și ”Fotografii vechi din Alba Iulia”, mini-recitaluri susținute de violoncelistul Cristian Gabriel Pop și corul de copii „Flori de mai” și un moment artistic intitulat „Rădăcini şi aripi”, susţinut de tenorul Ioan Chiciudean, soprana Alexia Trif şi pianista Valentina Popovciuc.
Revenim cu imegini și video
[nggallery id=1768]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere
Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere 239 de adolescente din județul Alba, cu vârste până în 19 ani, au devenit mame în anul 2024, majoritatea fiind minore. 652 de […]
Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări
Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedurile de contractare prin licitație publică a lucrărilor aferente obiectivelor de investiții „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Investiții în infrastructura […]
FOTO | Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze”
Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze” O tragedie de nedescris a șocat locuitorii din Alba Iulia, după ce un tânăr de 30 de ani, din municipiu, a fost găsit spânzurat de un copac, într-un cartier […]