FOTO, VIDEO: Un sat din Alba dă lecţii de iluminare primarilor din restul ţării!
Lunar, administraţia locală a comunei Ciugud economiseşte astfel circa 20.000 de lei
Comuna Ciugud este una dintre puţinele aşezări rurale din ţară şi singura din judeţ în care iluminatul stradal este
asigurat, în mare parte, cu ajutorul unor surse nepoluante. În cel mai mare sat din Ciugud, Şeuşa, reţeaua stradală de iluminat funcţionează cu ajutorul unei instalaţii eoliene şi a panourilor fotovoltaice.
Proiectul este rodul unui parteneriat între Universitatea Politehnică din Timişoara şi Primăria Ciugud, beneficiind de finanţare de un milion de euro din partea Guvernului Norvegiei. Aşa că, de câţiva ani, vântul şi soarele aduc economii la bugetul comunei Ciugud.
Dacă până la finalizarea proiectului administraţia locală plătea pentru iluminatul stradal din Şeuşa, de ceva timp, pe un deal din localitate funcţionează instalaţiile care asigură captarea şi stocarea energiei verzi ce asigură necesarul pentru reţeaua stradală a localităţii.
Aici au fost amplasate 7 panouri fotovoltaice şi o instalaţie eoliană. În cadrul cercetării derulate de reprezentanţii Universităţii Politehnice din Timişoara s-a stabilit că viteza vântului este în jur de 11,5 metri/secundă, ceea ce înseamnă o valoare considerată optimă de specialişti.
Potrivit primarului comunei Ciugud, Gheorghe Damian, „acest proiect a fost o provocare pentru administraţia locală. Energia produsă de vânt şi soare e produsă şi apoi este stocată de acumulatori speciali, iar apoi se foloseşte la nevoie. Instalaţia a fost pusă în funcţiune în anul 2012, iar după 5 ani de funcţionare rămâne în proprietatea comunei”.
Instalaţia eoliană produce 500 kw, iar panourile fotovoltaice au o putere de 570 kw. Valoarea instalaţiilor se ridică la aproape 250.000 de euro. Primarul Damian a mai spus că îşi doreşte să extindă proiectul, „prin amplasarea de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de 4 hectare de păşune degradată, investiţie finanţată din fonduri europene. Aşa ne-am câştiga independenţa energetică la iluminatul public din toată comuna, la şcoli, cămine culturale şi la primărie. Deocamdată, realizăm o economie de 25 la sută la factura de energie electrică”.
Lunar, administraţia locală economiseşte 20.000 de lei, asta şi pentru că în cadrul aceluiaşi proiect au fost schimbate toate corpurile de iluminat cu unele economice, de 35 kw, care reduc consumul de energie.
Localnicii din Şeuşa se declară mulţumiţi că străzile sunt bine luminate noaptea şi mai ales pentru că administraţia locală nu plăteşte pentru iluminatul stradal al localităţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]