FOTO VIDEO| Traficul, în continuare, restricționat pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia: „Se lucrează din metru în metru, cu scut de protecție, pentru că se tot surpă”
Traficul a fost restricționat pe Bulevardul Revoluției din Alba Iulia, pe segmentul de la Stadion până la sensul giratoriu de la piață, din cauza surpării unei bucăți de drum. Până la efectuarea reparațiilor pe această porțiune vor circula doar autobuzele pentru transportul în comun.
„Am depistat în urmă cu ceva timp în zona aceasta o întrerupere a canalizării, a canalului colector. Am introdus video-camera și am depistat că undeva a fost obturat, așa că trebuiau începute lucrările pentru reparație, am început săpătura și, din nefericire, am găsit pământ instabil.
În timp ce săpăm se surpă, s-a surpat, s-a făcut un „crater” aici. Asta este, ne lungește puțin timpul de execuție, dar trebuie să o facem, stăm aici până o terminăm. Treminăm, umplem înapoi și după tasare o să refacem și asflatul iar lucrarea va veni la forma inițială.
Nu pot să vă spun acum timpul pentru că se lucrează din metru în metru, cu scut de protecție pentru că se tot surpă, atunci, ușor și cu grijă pentru protecția oamenilor lucrăm din metru în metru”, a declarat Ștefan Bardan, directorul general Apa CTTA Alba.
[nggallery id=8176]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]