Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: STAŢIA de EPURARE din Alba Iulia, INAUGURATĂ în prezenţa ministrului Fondurilor Europene. Investiţia se cifrează la peste 10 milioane de euro

Alexandra Mates

Publicat

în

inagurare statia de epurare alba iulia33După doi ani de la începerea lucrărilor, Staţia de epurare a apei uzate din Alba Iulia – Partoş, construită la standarde europene, a fost inaugurată joi, în prezenţa ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a reprezentanţilor APA CTTA, a  constructorilor, în frunte cu directorul Claudiu Drăgan, a colaboratorilor, consultanţi, firmelor de construcţii care au colaborat cu constructorii, şi a oficialităţilor locale şi judeţene. Este vorba despre o investiţie de peste 10 milioane de euro, ce va putea deservi circa 84.000 de locuitori, persoane fizice şi agenţi economici de pe raza municipiului şi localităţile din jur.

Lucrarea a fost executată de firma “Hochtief Solutions” AG şi asociatul “Von Roll BHU Umwelttechnik” GmbH, iar contractul, în valoare de 45. 792.900 de lei (fără TVA), adică peste 10 milioane de euro, a vizat construcţia complet nouă a Staţiei de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) şi demolarea completă a vechii staţii, în condiţiile în care aceasta din urmă era complet deteriorată şi depăşită, inagurare statia de epurare alba iulia73iar calitatea efluentului nu era conformă cu prevederile Directivei CE privind tratarea apelor uzate cetăţeneşti. Semnarea contractului s-a făcut  în luna martie 2012, în timp ce ordinul de începere a fost dat în 23 aprilie 2012, iar cel de finalizare, la 13 august 2014. Durata de execuţie a fost de 27,3 de luni. Staţia a fost realizată în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba”, cofinanțat prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Mediu”.

În cadrul evenimentului de inaugurare, invitaţii au avut ocazia să facă un tur al staţiei de epurare.

inagurare statia de epurare alba iulia08Istoric vorbind, Staţia de epurare a apei uzate existentă în Alba Iulia anterior Proiectului includea două staţii în aceeaşi incintă şi care fuseseră construite în perioade diferite şi anume: staţia veche construită în anul 1965 iar cea nouă (nefinalizată) în anul 1990. Din cauza capacităţii insuficiente a staţiei existente, circa 30% din apa uzată colectată din Municipiul Alba Iulia era deversată direct în râul Mureş. Obiectele existente în cele două staţii erau într-o stare avansată de degradare şi ca urmare s-a propus construirea unei noi staţii de epurare.

„Deşi pe parcursul acestor lucrări au fost descoperite numeroase vestigii arheologice care au condus la oprirea lucrărilor pe o perioadă mare de timp, antreprenorul a reuşit printr-o mobilizare exemplară să finalizeze lucrările la timp şi fără costuri suplimentare, motiv pentru care le mulţumim”, a declarat directorul general APA CTTA, Viorel Lazăr.

inagurare statia de epurare alba iulia42Şi reprezentantul firmei constructoare, directorul Claudiu Drăgan,  a ţinut să aducă felicitări la adresa operatorului de apă şi canal.  „Felicitări operatorului de apă şi canal, felicitări domnului director. Aveţi o staţie modernă, şi toţi colegii aflaţi aici şi care lucrează în domeniu ştiu foarte bine că asta se datorează operatorului de apă, care s-a gândit să realizeze ceva, să întocmească planul, studiu de fezabilitate, să suţină aceste investiţii la Guvern, ş.a.m.d, şi apoi să semneze contractul de finanţare. A fost o muncă extraordinară.

Noi ne-am bucurat să câştigăm licitaţia. Ce-am promis la momentul ofertei am realizat. Aveţi o staţie modernă, o staţie automatizată, lucrurile sunt foarte evidente.

Am întâlnit în dumneavoastră un partener profesionist. E foarte bine, este extraordinar când un constructor are un partener serios, un profesionist. Lucrurile merg bine, lucrurile se rezolvă, găsesc motivaţie pentru a nu face ceva, şi totul a decurs extraordinar. Acesta e motivul pentru care suntem astăzi aici, la termen şi în banii pe care i-am ofertat, am terminat. Vă doresc să vă bucuraţi cât mai mult de ea. Noi nu te-am terminat treaba, ştiţi foarte bine, rămânem alături de dumneavoastră pe perioada de garanţie, un an de zile. Lucrăm împreună, vom pune în operare, astfel încât, după perioada de garanţie, să aveţi certitudinea că oamenii care operează staţia pot să lucreze cu echipamentele având în vedere că este o staţie complexă”, a declarat acesta.

inagurare statia de epurare alba iulia43 “Vreau să mulţumesc colegilor de la APA CTTA pentru toate eforturile făcute de-a lungul timpului să ajungem la acest moment, să le mulţumesc şi pentru faptu că au pregătit şi perioada următoare de finanţare. Vreau săfac un lucru care de regulă nu mi se întâmplă şi să mulţumesc constructorului, am avut un mare noroc pentru că a câştigat această licitaţie o firmă serioasă. Avem experienţe nefericite cu constructorii care au lucrat în judeţul Alba de-a lungul timpului. Sperăm ca legislaţia să se schimbe, astfel încât să nu mai avem dureri de cap cu aşa ceva. Ce mai îmi doresc este ca într-adevăr să terminăm în timp util celelalte lucrări din judeţ, în oraşele în care lucrările sunt rămase în urmă şi  ne dorim ca pe viitor să avem parte de constructori ca şi dumneavoastră”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.

inagurare statia de epurare alba iulia45 Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava: „Suntem la final. Nu putem să fim decât bucuroşi că ceea ce doream de foarte mult timp s-a întâmplat. Foarte mulţi dintre dumneavoastră nu ştiu ce a fost aici, cum au început toate demersurile, câte demersuri am făcut, câte întâlniri am făcut. Ce este bine este că la societate există o echipă de oameni destoinici, o echipă care a trecut peste toate barierele şi peste tot ceea ce nu înţelegeau unii. Totul s-a sfârşit cu bine şi iată-ne astăzi în faţa unui obiectiv la final. Este bine pentru municipiu, pentru mediu, pentru toată lumea. Cred că cel mai interesant lucru este că aici, în partea asta de ţară, nu numai cu proiectul acesta, şi cu alte proiecte, am arătat că pe noi aceste lucruri ne interesează. Pentru noi nu sunt declaraţii, sunt fapte care se văd. Nu este vorba numai de Staţia de epurare în municipiul Alba Iulia, de reţelele de apă pe acest POS de mediu, este vorba şi de alte proiecte de sute de milioane care s-au implementat în Alba Iulia şi asta numai datorită echipei de tehnicieni pe care o are municipiul”.

„E adevărat. Este foarte plăcut să vii să participi la astfel de momente când vezi un proiect finalizat. De obicei aveam o vorbă, şi spuneam foarte clar, că la astfel de momente nu ajung foarfecile când se taie o panglică şi în implementare atunci când ai nevoie de un ajutor nu găseşti pe nimeni(…)

inagurare statia de epurare alba iulia50Eu nu mulţumesc nimănui, pentru că este obligaţia fiecăruia să-şi facă treaba, a constructorului să muncească pentru ceea ce s-a angajat că face, în banii pe care s-a angajat că îi va cheltui, ehipei de proiect, şi a tuturor celor care au participat la acest proiect. Deci mulţumirile, din punctul meu de vedere nu trebuie să fie făcute. Felicitări în schimb da, pentru că este vorba despre o muncă în echipă, autorităţi locale, echipă de proiect, constructor, supervizor, Guvern, care trebuie să spunem că a pus o cofinanţare, care fără ei nu se putea realiza”.

Iar dacă primarul municipiului spunea că s-au făcut drumuri nenumărate la Bucureşti pentru acest proiect, ministrul Fondurilor Europene a ţinut să precizeze că “la Bucureşti nu trebuie să vină nimeni pentru bani, pentru că banii se dau de ceva timp încoace foarte clar şi foarte transparent”.

“Ministerul Fondurilor Europene a fost creat tocmai pentru acest motiv, pentru a crea în administraţiile din România acea insulă europeană, care uşor, uşor să se extindă şi pe orizontală şi pe verticală, a tot ce înseamnă structuri ale administraţiei publice centrale şi locale. Adică o structură care asigură un sistem transparent fără niciun un fel de părtinire într-o parte sau alta, fără o culoare politică sau alta, deci lucrurile să fie exact aşa cum ne dorim cu toţii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Printre cei prezenţi la evenimentul de inaugurare a Staţiei de Epurare Alba Iulia s-au numărat şi deputatul PSD Ioan Dîrzu, subprefectul Cornel Murg, preşedintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, city managerul municipiului Alba Iulia, Nicolaie Moldovan, consilierul PSD Horaţiu Clepan şi alţii din serviciile deconcentrate ale judeţului, precum şi din administraţia locală.

[nggallery id=2387]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea