FOTO VIDEO| Peste 100 de profesori din Alba, prezenți la protestele din Capitală. Se cere majorarea salariilor, sporuri și decontări
FOTO VIDEO| Peste 100 de profesori din Alba, prezenți la protestele din Capitală. Se cere majorarea salariilor, sporuri și decontări
Profesorii de adună din nou în București, după patru proteste fără succes. Peste 15.000 de profesori din toată țara vor fi prezenți la mitingul din Capitală.
Din județul Alba au participat peste 100 de membri de sindicat de la cele doua federații sindicale reprezentative din învățământ: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI și Federație Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Profesorii cer majorarea salariilor, acordarea salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți, indexarea anuală a salariilor cu rata inflației, plata orelor suplimentarea, acordarea de sporuri pentru condițiile de muncă, decontarea navetei și investiții în infrastructura de învățământ.
Dacă nu se vor găsi soluții pentru revendicările lor, la data de 22 mai vor intra în grevă generală, iar anul școlar se va încheia mai devreme, cu aproape o lună.
Cadrele didactice se vor aduna de la 10:45 în Piața Victoriei, unde vor rămâne până la ora 12. Apoi vor pleca în marș și se vor opri în fața parlamentului, în parcul Izvor unde vor proteste până la ora 14.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]
Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate
9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]
