Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Oana Vențel, elevă la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, pe scena spectacolului folcloric ”Cânt și suflet românesc”, la Festival de România, din Cealaltă Capitală

Ioana Oprean

Publicat

în

Ținută, carismă și nu în ultimul rând o voce minunată care ridică oamenii de pe scaune. Oana Elena Venţel, eleva fruntaș de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia , în vârstă de 18 ani, a urcat duminică, de Ziua Națională pe scena spectacolului folcloric ”Cânt și suflet românesc”, la Festival de România.

Îmbrăcată în uniforma militară, alături de artiști în costum popular, tânăra a interpretat melodii populare, într-un amestec de un amestec de forţă şi sensibilitate, cum ne-a obișnuit.

Oana cântă de la vârsta de 4 ani, când a activat pentru prima dată în cadrul Ansamblului de dansuri ”Comori ardelene”, din cadrul din Turda.

Mereu încurajată și susținută de familie, dar și de colegii despre care spune că sunt o mare familie, interpreata de muzică populară este foarte încrezătoare în forţele ei şi munceşte cu seriozitate pentru a-şi atinge visul: ”Pentru mine e o bucurie de fiecare dată să știu că îi am alături de mine”, spune Oana.

”Le urez ”La mulți ani” tuturor românilor, ”La mulți ani” minunatei noastre țări, România și să fim mai buni, mai frumoși la suflet”, este mesajul transmis de tânără cu ocazia Zilei Naționale a României.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult