FOTO, VIDEO. Momente emoționante și solemne la ceremonialul închiderii anului școlar, la Colegiul Militar din Alba Iulia: A fost o experiență pe care un elev dintr-un liceu civil nu o va cunoaște niciodată
Peste 100 de elevi au absolvit Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, ceremonialul închiderii anului școlar cuprinzând, joi, momente emoționate și solemne, precum intonarea imnului colegiului, defilarea elevilor, acordarea premiilor de onoare sau dezvelirea tabloului promoției. Absolventul cu cea mai mare medie a declarat că în cei patru ani a trăit experiențe unice, pe care un elev dintr-un liceu civil nu le va cunoaște niciodată.
Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia este una dintre cele mai bune instituții de învățământ din țară care, de mulți ani, înregistrează o promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat.
Este cunoscut faptul că în acest colegiu note mari se obțin mult mai greu decât într-un liceu civil, cei 103 elevi care au absolvit, joi, au medii între 7,60 și 9,50, spre deosebire de alte instituții de învățământ civile în care mediile peste 9,50 sunt foarte multe. Cu toate acestea, la olimpiade, cât și la examenele de Bacalaureat și Admitere, elevii de la militar obțin rezultate mai bune.
La ceremonialul închiderii anului școlar, care s-a organizat în curtea colegiului, au participat toți elevii din clasele IX-XII. Aceștia i-au așteptat pe profesori, părinți și oficialități așezați în formație, îmbrăcați cuviincios în uniforme militare, cu pantofi, pantaloni cu vipușcă sau fuste, cămăși și vestoane albe, cu capul acoperit de berete, având în partea din față stema României.
La fel ca orice moment festiv organizat la Colegiul Militar din Alba Iulia, ceremonia închiderii anului școlar a debutat cu intonarea imnului național și un cuvânt de bun rămas din partea comandatului Marcel Domșa.
”Putem afirma că absolvenții acestei promoții sunt nu numai pregătiți foarte bine științific, ci și educați în măsură să facă față oricăror provocări ale vieții. Nu greșim deloc dacă afirmăm că voi, stimați absolvenți, aveți formate trăsături potrivite de caracter cum ar fi stăpânirea de sine, perseverență, conștiinciozitatea, spiritul de inițiativă și disciplină, spiritul datoriei și al onoarei, cinstea, devotamentul, altruismul, trăsături necesare evoluției în carieră și societate și foarte apreciate la oricare cetățean”, a spus colonelul Marcel Domșa.
De asemenea, în cadrul ceremoniei s-au acordat premii de onoare, s-a citit ordinul de numire a noului elev plutonier adjutant al colegiului, s-a predat cheia elevilor claselor a XII-a și s-a dezvelit tabloul promoției 2017, ce poartă denumirea onorifică ”Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz –100”. Toți elevii au cântat imnul colegiului – ”Mihai Viteazul, erou între eroi” -, iar apoi au participat la o defilare, în aplauzele profesorilor, părinților și a oficialităților locale și județene.
Elevii colegiilor militare sunt privați de unele satisfacții pe care le au cei de la instituțiile de învățământ civile. Pentru a se dedica meseriei armelor și pentru a deveni lideri ai armatei României, ei dorm în internatele din cadrul școlii, câte zece în dormitor, se trezesc la ora șase dimineața, iar zece minute mai târziu ies la înviorare. La ora opt încep cursurile și urmează un program strict, care include muncă în cadrul liceului, arborarea drapelului, raportul companiei și inspecția. După orele de curs au timp liber circa două ore, iar apoi intră în program de studiu.
Ioana Argatu este una dintre elevele care a participat an de an la olimpiadele naționale, obținând premiile I și III la religie, dar și premiul special la limba română.
”Cei patru ani de liceu au însemnat în primul rând pentru mine prietenie, dar și o perioadă în care am putut să-mi pun bazele personalității pentru că aici am învățat foarte multe lucruri, să mă descurc în viață, dar am învățat și pentru a avea succes la Bacalaureat și Admitere. De la bun început m-am simțit foarte mândră de uniformă. Chiar la început când am fost întrebată de ce vreau la Colegiul Militar, primul răspuns a fost pentru uniformă. Mi s-a spus că uniforma ți-o poate face și mama ta, dar nu e la fel ca și cum aș purta-o pentru că o merit. Simt o mândrie”, a spus Ioana Argatu, care își dorește să urmeze cursurile Academiei Forțelor Terestre din Sibiu.
Elevul care a obținut cea mai mare medie în cei patru ani de studiu, 9,50, Dan Bălan, din Bistrița-Năsăud, a declarat, la finalul ceremoniei că a ales Colegiul Militar din Alba Iulia deoarece a fost îndrumat de un verișor care a absolvit aici.
”Cei patru ani de colegiu înseamnă o experiență foarte frumoasă, unică pe care, zic eu, un elev dintr-un liceu civil nu o va cunoaște niciodată. Sincer, în clasa a IX-a, la început, mi-a fost foarte greu și chiar am vrut să renunț, însă odată cu trecerea timpului m-am obișnuit și acum nu mai am niciun regret”, a spus Bălan Dan, care se pregătește pentru admitere la Academia Tehnică Militară din București.
Alți absolvenți au declarat că se simt mândri purtând uniforma militară, iar spre deosebire de un liceu civil la un liceu militar au legat prietenii mult mai strânse. La început a fost mai greu, dar au învățat să se descurce fără părinți, fiind pregătiți pentru a duce o viață independentă.
În ultimii ani, absolvenţii Colegiului Naţional Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia au înregistrat o rată de promovare de sută la sută la examenul de Bacalaureat, iar elevii care au studiat aici au avut participări numeroase la olimpiadele naţionale, o parte întorcându-se cu medalii.
Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” a fost înfiinţat în anul 1919 şi a funcţionat, iniţial, la Târgu-Mureş, ulterior la Timişoara, iar din 1975 are sediul la Alba Iulia.
[nggallery id=4184]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor