Cultură Educație

FOTO / VIDEO: Mari scriitori din întreaga țară participă la Alba Iulia, la a XI-a ediție a Colocviilor Romanului Românesc Contemporan. ”Romanele din Anul Centenarului”

Mondoc Adriana

Publicat

în

Mari scriitori din întreaga țară participă la Alba Iulia la a XI-a ediție a Colocviilor Romanului Românesc Contemporan. ”Romanele din Anul Centenarului”

Având ca temă ”Centenarul romanului românesc – cele mai bune romane românești apărute în cei 100 de ani de la fondarea Statului Național Român”, cea de-a XI-a ediție a Colocviilor Romanului Românesc Contemporan se desfășoară în perioada 5-6 octombrie 2018, la Alba Iulia.  Ampla sesiune de comunicări se derulează pe parcursul a două zile la Palatul Apor și  este moderată de criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Prima zi a colocviilor a debutat la ora 17.00, și au conferențiat scriitorii Adrian Alui Gheorghe, Horia Gârbea, Sorin Lavric, Răzvan Voncu, Gabriel Chifu și Flavius Predescu. Gândite ca niște dezbateri, s-au spus puncte de vedere și au avut loc discuții și schimburi de păreri între participanți.

Cea de-a doua zi a colocviului, sâmbătă, va debuta la ora 10.00, iar la dezbateri participă scriitorii Vasile Spiridon, Irina Petraș, Cornel Ungureanu, Gheorghe Schwartz, Ioan Lascu, Adriana Lesenciuc, Daniel Cristea-Enache, Mihai Zamfir, Cristian Pătrășconiu, Nicolae Prelipceanu, Dan Stanca,  Aurel Maria Baros, Aurel Pantea și Cornel Nistea.

”Anul Centenarului e departe de a sta sub semnul Unirii. Și n-aș vrea să rămânem cu ideea că Centenarul trece sub semnul dezunirii (…) Noi ne vedem a unsprezecea oară în cadrul acestor colocvii ale romanului. Am ascultat multe puncte de vedere diferite. Faptul că am pus ca supratitlul discuției noastre Romanele centenarului,  cele mai valoroase romane ale ultimului secol. Fiind vorba de romane în general mai vechi, putem cădea de acord, aici nu avem dispute. Nu vrem să îi supărăm pe contemporani spunând că predecesorii lor erau mai valoroși. O să spunem că mai valoroși sunt romancierii de față.

Întâmplător putem vorbi de romanul românesc modern ca un roman al Centenarului. Sigur, nu imediat, după 1918, odată cu Marea Unire. Literatura are multe hachițe. Nu se schimbă când se schimbă societatea, sau politica, sau regimul politic. Ea are o inerție mai mare. În general. Scriitorul are și el nevoie de un răgaz. Nu poate să scrie imediat, decât dacă face literatură de comandă. (…) Dar literatura n-a așteptat mult ca să producă primele opere legate cu adevărat de prima societate românească, de noua lume care se năștea atunci. Și nu numai că apărea primul mare roman care apărea atunci, care prin tradiție îl numim modern, Ion, a lui Liviu Rebreanu, în 1920, dar apăreau în interval de 4-5 ani câteva romane atât de diferite între ele, încât toată plaja romanului ca specie majoritară a genului epoic să fie ocupată de la un cap la altul. (…) Nu întâmplător Centenarul Marii Uniri înseamnă ceva și în literatură și în roman. Nu e formulă pe care o folosim numai acuma. Haideți să vorbim totuși despre romanele din Anul Centenarului”, a spus criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Colocviile Romanului Românesc Contemporan sunt organizate de Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. În acest an proiectul se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale. Parteneri în proiect sunt două importante instituții de învățământ din județul Alba: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

[nggallery id=6242]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult