FOTO-VIDEO | În pași de dans în Piața Cetății din Alba Iulia: „Ziua Internațională a Dansului” sărbătorită într-un mod inedit
În pași de dans în Piața Cetății din Alba Iulia: „Ziua Internațională a Dansului” sărbătorită într-un mod inedit
„Ziua Internațională a Dansului” a fost sărbătorită, marți, 29 aprilie 2025, la Alba Iulia, sub sloganul „Alba dansează pentru sănătatea ta!”.
Evenimentul organizat în Piața Cetății a avut ca scop promovarea unui stil de viață sănătos și a fost destinat nu doar tinerilor și studenților.
Citește și: VIDEO | S-a deschis sezonul turistic la Rimetea, satul declarat destinație turistică a anului 2025: Degustări de produse, tururi ghidate și prezentarea atracțiilor turistice

Persoane de toate vârstele au dansat pentru a promova un stil de viață sănătos și activ.
Mișcarea prin dans în aer liber a reprezentat un mod inedit de celebrare a Zilei Internaționale a Dansului.
Evenimentul a fost organizat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, prin Compartimentul de Promovare a Sănătății, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Fundația Județeană pentru Tineret, în premieră pe țară.
Cei care au răspuns invitației au descoperit groove-ul – un stil de dans simplu, fără coreografie fixă, unde fiecare mișcare este unică. S-a dansat pe ritmuri variate, de la latin și rock, la hip hop și vals însă fiecare participant a simțit ritmul în felul său, scopul fiind acela ca toată lumea să se simtă bine.
La evenimentul din Piața Cetății s-a remarcat prezența inedită a unui grup de vârstnici din șase sate din Alba, a căror participare a fost intermediată de Asociația AS 2001.
Prin „Sănătate în pași de dans!” DSP Alba, împreună cu partenerii și participanții au oferit un exemplu de bune practici, deschizând calea organizării unor astfel de evenimente și în alte județe ale țării, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
28 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 28 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
FOTO | Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru combaterea migrației ilegale: 14 cetățeni străni, cu drept de muncă, verificați
Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru combaterea migrației ilegale: 14 cetățeni străni, cu drept de muncă, verificați Polițiștii din orașul Ocna Mureș și cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au desfășurat la data de 27 octombrie 2026, în intervalul orar 11.00 – 14.00, o acțiune care a avut drept scop prevenirea și […]
Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere
Adolescent din Rădești, tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț: Tânărul se afla la volan, fără permis de conducere Un adolescent din Rădești a fost tras pe dreapta de polițiști pe DJ 107I, la Râmeț. Tânărul se afla la volan, fără a avea permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de […]
