FOTO, VIDEO| Festivalul Național „Strugurele de Aur” 2015: Regal folcloric cu recitaluri de excepție, în prima seară, la Alba Iulia
Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” a debutat, joi, în prezența a peste 500 de spectatori, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia au pășit, de la ora 18.30 până la ora 21.00, 23 din cei 45 de interpreți din concurs.
Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, solişti vocali şi solişti instrumentişti, fiind deschis interpreţilor amatori ai folclorului muzical din întreaga ţară. Din fiecare judeţ pot participa solişti vocali şi instrumentişti având vârsta cuprinsă între 16 şi 32 de ani.
Secţiunea I – Solişti vocali:
Concurenţii prezintă două piese muzicale. Prima piesă, fără acompaniament, va fi doină, cântec doinit, baladă sau cântec epic. A doua piesă, un cântec măsurat, într-un tempo mişcat, va fi acompaniată de orchestră. În mod obligatoriu, una din piese, trebuie să fie o melodie cunoscută, din repertoriu interpreţilor din generaţia de aur, sau a celor consacraţi, preluată pentru valoarea liniei melodice şi a textului poetic şi interpretată în stil propriu, potrivit sensibilităţii şi glasului fiecărui concurent. Concurenţii pot prezenta şi un al treilea cântec, în cadrul secţiunii „Drumul vinului, Ţara Vinului”, cântec care prin tematică, să aducă la lumină această lume specială a oamenilor care trăiesc pentru a aduna în rodul viilor, dulceaţa razelor de soare şi aroma boabelor de struguri din podgoriile româneşti.
Secţiunea a II-a – Solişti instrumentişti:
Concurenţii vor interpreta două piese cu acompaniament, diferite ca mişcare, ritm şi tempo. Una din cele două piese, obligatoriu trebuie să fie din repertoriul unor instrumentişti consacraţi.
Acompaniamentul la ambele secţiuni, este asigurat de către ORCHESTRA JIDVEI-ROMÂNIA, dirijată de maestrul Stelian Stoica.
Din 94 de concurenţi prezenţi la preselecţia, din 10 iulie a.c., din Alba Iulia au fost selectaţi 45 dintre acestia, cu vârste intre 16 si 32 ani. La ediţia de anul acesta s-au înscris reprezentanţi din toate zonele etnofolclorice ale tarii. Concurentii provin din 16 judeţe ale ţării, municipiul Bucureşti, Serbia şi Republica Moldova.
Concurenții care au cântat joi sunt:
1. Ioana Stan (vocal) – Câmpeni Alba, Țara Moților
2.Mihaela Balașcă (vocal) – sat Adjudeni, Jud. Neamț, Valea Siretului
3.Ionuț Popescu (vocal) – comuna Mozăceni, Jud. Argeș, Muntenia-Teleorman
4. Silvia Timiș (vocal) – Borșa Jud. Maramureș
5. Costică Badiu (instrumental-vioară) – Prundu – Bârgăului Jud. Bistrița Năsăud
6. Simona Mazăre (vocal) – sat Draxini Jud. Botoșani
7. Alexandru Bărăștean (vocal) – sat Magină, Aiud Jud. Alba
8. Cristina Bugnar (vocal) – comuna Tiha Bârgăului Jud. Bistrița Năsăud
9. Paul Frăticiu (instrumental – vioară) – sat Alțâna Jud. Sibiu
10.Ionuț Candrea (vocal) – Vatra Dornei, Jud. Suceava
11. Daliana Lazoc (vocal) – comuna Marca Jud Sălaj
12.Michael Cetean (vocal) – Petrești, Sebeș, Jud Alba
13. Ionuț Trif (instrumental – clarinet) – sat Șard, Ighiu, Jud Alba
14. Daria Gâdea (vocal) – comuna Groși Jud. Maramureș
15. Sebastian Rămneanțu (vocal) – Buziaș, Jud Timiș
16. Ioana Bogdan (vocal) – sat Ruja, Agnita, Jud Sibiu
17.Ionuț Cocoș (vocal) – comuna Vlădeni, Jud. Ialomița
18. Amalia Căpruci (instrumental – nai) – Brezoi, Jud. Vâlcea
19 .Camelia Cherecheș (vocal) – Zalău, Jud. Sălaj
20.Florin Mihalache (vocal) – Mun. București
21.Alexandru Simona (vocal) – comuna Didești Telorman
22. Marian Gogan (vocal) – Gura Humorului, Jud Suceava
23. Lavinius Nicolajevic (instrumental – clarinet) – sat Straja, jud. Vârșeț Serbia
Seara de joi a continuat după următorul program:
Ora 21.15 – RECITALURI:
- Orchestra Jidvei România
Suită orchestrală I
- Ansamblul Artistic Jidvei
Din cântecele Lucreției Ciobanu
- Invitați ai Ansamblului Artistic Jidvei (Mădălina Candrea, Ancuța Cozma, Lucreția Goagea, Daniel Pop, Ionuț Bledea, Grigore Gherman)
- Laureați ai Festivalului Seria I
(Nicolae Cioancă, Viorica Macovei, Daniel Rosalim,
Aurelian Suciu, Maria Rotaru, Ciprian Istrate, Loredana Streche)
- Marinela Baba
- Alina Pinca
- Mariana și Adriana Anghel
- Ioan Bocşa şi Sergiu Cipariu
- Gavriil Prunoiu şi „Doruri Muscelene”
- Elena Jurjescu
- Nineta Popa
- Niculina Stoican
Membrii juriului – ediţia a XV-a “Strugurele de Aur” Alba –Jidvei 2015
- Domnul profesor universitar doctor Ioan Bocşa – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca, interpret de folclor – preşedintele juriului;
- Domnul profesor Sergiu Cipariu – directorul festivalului;
- Doamna profesor doctor Elise Stan – etnomuzicolog, realizator emisiuni folclorice la Televiziunea Română;
- Doamna conferenţiar universitar, doctor Gabriela Rusu Păsărin – realizator de emisiuni la Radio România Craiova;
- Doamna Gheorghiţa Nicolae – producătorul emisiunii „Tezaur folcloric” la Televiziunea română;
- Doamna Violeta Ianculescu – realizator de evenimente folclorice la Radio România;
- Domnul Daniel Prodan – realizator emisiuni folclorice la Radio România Iaşi;
- Domnul Valentin Marin – etnomuzicolog, manager Radio Antena Satelor;
- Domnul Viorel Leancă – dirijor al orchestrei Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava;
- Domnul profesor Gelu Stan – dirijor, etnomuzicolog, realizator emisiuni folclorice la Radio România Timişoara;
- Doamna profesor doctor Daniela Roxana Gibescu – etnomuzicolog – Casa de discuri „Electrecord”;
- Doamna Eugenia Florea – etnomuzicolog, realizator de emisiuni şi evenimente folclorice la Radio România;
- Doamna profesor Daniela Floroian – directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba;
- Domnul profesor Stelian Stoica – dirijorul Orchestrei Naţionale „Jidvei România
Toate zilele de concurs şi ambele gale ale laureaţilor inclusiv recitaluri, vor fi preluate de TVR1 prin cunoscuta emisiune Tezaur Folcloric, iar concursul şi gala, vor fi transmise în direct pe TVR3, , precum şi radiofonic de Radio Cluj şi alte posturi de radio.
PREMIILE FESTIVALULUI – 2015 (valoare totala premii 80.000 de lei)
Marele Premiu soliști vocali……………………………………………………..10.000 lei
Marele Premiu soliști instrumentişti…………………………………………10.000 lei
Locul I solişti vocali……………………………………………………………………8.500 lei
Locul I solişti instrumentişti……………………………………………………….8.500 lei
Locul II solişti vocali………………………………………………………………….7.000 lei
Locul II solişti instrumentişti……………………………………………………..7.000 lei
Locul III solişti vocali…………………………………………………………………5.500 lei
Locul III solişti instrumentişti…………………………………………………….5.500 lei
Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului”……………………………………4.500 lei
Premiul Cramei Jidvei………………………………………………………………..3.000 lei
Premiul special al Juriului…………………………………………………………..2.500 lei
Premiul de popularitate………………………………………………………………2.500 lei
Premiul Orchestrei „Jidvei România”…………………………………………2.500 lei
Premiul special pentru autenticitatea repertoriului vocal……………..2.500 lei
Premiul special pentru autenticitatea repertoriului instrumental….2.500lei
Cu acordul S.C. Jidvei S.R.L, juriul îşi rezervă dreptul să acorde premii speciale de promovare artistică, în valoare de 500 lei fiecare, pentru concurenţii care s-au prezentat promiţător în concurs, dar nu s-au încadrat în limita punctajului necesar acordării premiilor de drept ale festivalului.
Bugetul total al ediției din acest an a festivalului este de 700.000 de lei, din care 150.000 este contribuția Consiliului Județean Alba, iar restul sumei reprezintă efortul familiei Necșulescu, proprietarii companiei JIDVEI.
Festivalul continuă după următorul program:
Vineri 11 sept. 2015
Alba Iulia – Casa de Cultura a Sindicatelor
Ora 18.30 – 21.00 – Concurs – Transmisiune directă TVR 3
Înregistrare TVR 1 – Tezaur Folcloric
Ora 21.15 – RECITALURI:
- Orchestra Jidvei România
Suită instrumentală II
- Ansamblul Artistic Jidvei
Grupaj folcloric “Din Ardeal până-n Banat”
3.Colaboratori ai Orchestrei Jidvei România
(Bogdan Cioranu, Codruța Rodean, Robert Târnăveanu, Olguța Berbec)
- Laureați ai Festivalului Seria II
(Roxana Reche, Ancuţa Matei, Sebastian Stan, Paul Ananie, Marian Medregoniu, Emilia Dorobanţu Cătălin Buşecan, Radu Nechifor)
- Anghelina Timiş
- Laura Lavric
- Nicolae Furdui Iancu
- Soliştii Ansamblului „Augustin Bena” împreună cu Leontina Fărcaş şi „Muguri de tezaur”
- 9. Artiștii din Jidvei
(Adina Popa, Iulia Șchiau, Nicușor Balu și Denisa Balu )
- Grupul bărbătesc din Sâncel
- Grup folcloric din Cetatea de Baltă
- Grup folcloric bărbătesc din Biia
- Sava Negrean Brudaşcu
Sâmbătă 12 sept. 2015 – Gala laureaţilor
Alba Iulia – Casa de Cultura a Sindicatelor
Ora 18.30 – 20.00 – Gala laureaților – Transmisiune directă TVR 3
Înregistrare TVR 1 – Tezaur Folcloric
Ora 20.00
- Iulia Mihai: Marele Premiu 2014
- Orchestra Jidvei România – Suită orchestrala 3
- Cântece transilvane, oltenești și muntenești cu soliștii vocali și colaboratorii ai Ansamblului Jidvei
- Laureaţi ai Festivalului Seria III
(Ina Todoran, Alexandra Băcilă, Bogdan Toma, Stana Stepănescu, Marin Alexandru, Tudor Furdui Iancu, Ioana Breda Morar)
5.Moment folcloric – ˮIn memorian Ion Dolănescuˮ (Maria Stoica, Cosmin Herăscu și Lucreția Goagea)
- Ioana Ardelean
- Reta Rus
- Emilia Ghinescu
- Mariana Deac
- Gheorghe Roşoga
- Aneta Stan
- Traian Jurchela
Duminică 13 sept. 2015 – Ecou la gala
Jidvei – Piata Centrala
Ora 14.00 – 18.00 reciatl extraordinar arititi din Transilvania – tranzmisiune directa TVR Cluj
Ora 18.30 – Gala laureaților
RECITALURI:
- Iulia Mihai: Marele Premiu 2014
- Orchestra Jidvei România – Suită de Ardeal
- Cântece transilvane, oltenești și muntenești cu soliștii vocali și colaboratorii Ansamblului Jidvei
- Laureaţi ai Festivalului Seria III
(Ina Todoran, Alexandra Băcilă, Bogdan Toma, Stana Stepănescu, Marin Alexandru, Tudor Furdui Iancu, Ioana Breda Morar)
5.Artiștii comunei Jidvei: (Adina Popa, Iulia Șchiau, Nicușor Balu și Denisa Balu)
- Emilia Ghinescu
- Marinela Baba
- Reta Rus
- Aneta Stan
- Gheorghe Roşoga
- Traian Jurchela
Soliștii Ansamblului Artistic Jidvei: Maria Stoica, Alexandru Urs, Iulia Șchiau, Alexandru Popescu, Ioana Roșca, Costi Oancea, Ioana Șolea, Gabriel Bucur, Maria Uțiu, Aurelian Adam, Ecaterina Duță, Iulian Bic, Daniela Popa, Cosmin Herăscu, Iulia Banciu, Emanuel Teoc, Adina Popa, Nicușor Balu, Denisa Balu, Neluțu Blaga, Ilie Dură, Marius Țugulescu, Alexandra Băcilă, Aurelian Suciu și Sebastian Stna.
[nggallery id=970]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun