FOTO-VIDEO: „Dascălul de colinde”, Ştefan Hruşcă, a adus lumină în sufletele albaiulienilor. Concert minunat susţinut la Casa de Cultură a Sindicatelor
Iubitori de toate vârstele ai colindului românesc au luat parte, marţi seara, la concertul susţinut de maestrul colindelor, Ştefan Hruşcă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Mai bine de o oră şi jumătate, „dascălul de colinde”, aşa cum a fost supranumit de poetul George Ţărnea, a încălzit sufletele celor prezenţi cu cele mai frumoase colinde tradiţionale româneşti, vestind bucuria naşterii Mântuitorului, iar albaiuiulienii l-au aplaudat frenetic la fiecare final de colind.
Aşa cum o face aproape în fiecare an de 24 de ani încoace, marele interpret şi cantautor Ştefan Hruşcă a venit în ţară şi anul acesta într-un turneu de aproape o lună de zile în peste 20 oraşe, printre care şi Alba Iulia, pentru a vesti bucuria Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos prin colindul românesc.
„De aproape 24 de ani am început un drum al colindului, plecând din Maramureş, prin ţară şi peste tot pe unde s-au răspândit românii prin lume. Am dus colindele noastre peste tot, le-am colidat, le-am primit înapoi de la oameni, le-am cules, le-am colindat din nou, şi mi-am dat seama că, într-adevăr românii, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, au nevoie de colind, care li se pare pur, o cântare cu bunătate, cu credinţă, cu lumină. Colindul adună lumea, bucură şi umple sufletele oamenilor cu credinţă, pregătindu-i pentru noaptea de Crăciun”, a spus Ştefan Hruşcă.
„Am venit aici la voi, cum e datina la noi”, aşa şi-a început recitalul îndrăgitul cântăreţ de origine maramureşană, iar timp de peste o oră şi jumătate, într-o atmosferă liniştită, cele mai frumoase colinde au fost fredonate de public alături de el. „Deschide uşa creştine”, „Florile Dalbe”, „Cerul şi pământul”, „Linu-i lin”, „Trei Păstori” , „Cetiniţă, cetinioară”, dar şi „Clopotul Reîntregirii”, cântecul compus de Adrian Păunescu pentru Alba Iulia, sunt doar câteva dintre frumoasele colinde care au răsunat în sala casei de cultură.
Nu a lipsit din recital nici „Rugă pentru părinţi,” cântul cu care de fiecare dată smulge ropote de aplauze şi câte o lacrimă multora dintre cei prezenţi.
„Când sunt pe scenă mă simt ca într-o rugăciune. Întreg recitalul meu este ca o rugăciune. Simt o energie care vine din sală, dinspre dumneavoastră, şi lucrul acesta mi-e destul. Aşa că vă mulţumesc din suflet”, a mai spus Ştefan Hruşcă în timpul spectacolului.
Concertul s-a încheiat cu aplauze la scenă deschisă din partea publicului şi cu promisiunea lui Ştefan Hruscă de a reveni şi anul următor pentru a cânta şi lăuda din nou împreună Naşterea Mântuitorului Hristos.
Ştefan Hruşcă s-a născut pe 8 decembrie 1957, la Ieud, în Maramureş. A studiat la început contrabasul, dar s-a îndrăgostit de chitară. Debutul timid şi l-a făcut la concursul de muzică folk din cadrul Festivalului de poezie de la Sighetul Marmaţiei. Confirmarea ca artist folk a venit la începutul anilor ’80, odată cu participarea la Cenaclul Flacăra. În anul 1991 s-a stabilit la Toronto, în Canada, şi de atunci revine an de an în România pentru a-i bucura pe oameni cu ale sale colinde.
[nggallery id=2788]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Gest din suflet făcut de patru coafeze înainte de Crăciun pentru persoanele adulte cu dizabilități din Alba: „O zi în care mâini pricepute au adus zâmbete și multă emoție”
Gest din suflet făcut de patru coafeze înainte de Crăciun pentru persoanele adulte cu dizabilități din Alba: „O zi în care mâini pricepute au adus zâmbete și multă emoție” La Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Steaua Speranței” din Alba, o zi aparent obișnuită s-a transformat într-una specială datorită celor 4 […]
Au început lucrările la capela mortuară din comuna Galda de Jos: O să fie amplasată pe un teren de 550 de metri pătrați: ,,Spațiu funcțional, civilizat și adecvat”
Au început lucrările la capela mortuară din comuna Galda de Jos: O să fie amplasată pe un teren de 550 de metri pătrați: ,,Spațiu funcțional, civilizat și adecvat” Primăria Galda de Jos a anunțat începerea lucrărilor pentru capela mortuară care o să fie amplasată în satul Cetea. Potrivit administrației locale, imobilul urmează să fie amplasat […]
FOTO | Echipamente medicale de top, cumpărate de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: RMN și ecograf pentru diagnosticarea și tratarea cancerului
Echipamente medicale de top, cumpărate de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: RMN și ecograf pentru diagnosticarea și tratarea cancerului Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost dotat cu două echipamente medicale de ultimă generație, un RMN și un ecograf, achiziționate printr-o investiție de aproximativ 7,3 milioane de lei, finanțată în mare parte din […]