FOTO VIDEO| Cum a fabricat România unul dintre cele mai mari camioane din lume. Putea să care 120 de tone odată

FOTO VIDEO| Cum a fabricat România unul dintre cele mai mari camioane din lume. Putea să care 120 de tone odată

România a construit unul dintre cele mai mari camioane din lume. DAC 120 DE a fost realizat între anii 1988 și 1990 la Întreprinderea de Autocamioane Brașov sau Steagul Roșu și avea o capacitate de 120 de tone.România a construit unul dintre cele mai mari camioane din lume. DAC 120 DE a fost realizat între anii 1988 și 1990 la Întreprinderea de Autocamioane Brașov sau Steagul Roșu și avea o capacitate de 120 de tone.

Supercamionul românesc a fost fabricat în doar 20 bucăți. Cinci au fost vândute în Australia, iar restul au ajuns la exploatări miniere din România.

În Australia, trei astfel de DAC-uri încărcau în 24 de ore două garnituri de tren a câte 100 de vagoane, un vagon având o capacitate de 100 de tone. O echipă de specialiști români s-a aflat permanent în Australia pentru a se ocupa de întreținerea supercamioanelor. Trei funcționau permanent, iar două erau în revizie pentru a putea înlocui utilajul care se defecta.

În România, opt dintre ele au ajuns la mina de cupru Roșia Poieni, în timp ce alte trei unități au fost trimise la mina de calcar de la Mahmudia (județul Tulcea), iar alte două la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Una a ajuns la mina de banatită din Moldova Nouă, iar încă una la mina de sulf din Călimani. În România, camioanele au funcționat ani buni și după anul 1989, fiind scoase din uz doar în momentul în care întreținerea acestora a devenit prea scumpă și nici nu se mai găseau piese de schimb.

În perioada în care au fost fabricare, se susținea că era o copie după modelul american Lectra Haul, adaptat și reconfigurat în specific românesc. Era conceput ca o autobasculantă de carieră. Numele nu a fost ales întâmplător. DAC era brandul de camioane al constructorului brașovean Steagul Roșu (redenumit Roman Brașov în 1990), 120 reprezenta încărcătură maximă a basculantei exprimată în tone, iar DE sugera natura sistemului de propulsie: diesel-electric.

Greutatea fără încărcătură era de 90 de tone, avea o lungime de 10 metri, înălțime de 5,4 metri (aproximativ două etaje de bloc), iar diametrul roților era uriaș, de 3,2 metri. Propulsia consta în două motoare electrice a câte 520 de cai putere fiecare alimentat de un generator diesel fabricat la Electroputere Craiova. Viteza maximă era de 70 km/h în regim de gol, respectiv 55 km/h cu încărcătură. Dispunea, de asemenea, de servodirecție, servofrână hidraulică și aer condiționat.

Cele două rezervoare de motorină însumau 3.200 de litri, în principiu putând rula fără oprire o săptămână. Pneurile fără camere erau produse de Michelin și costau 10.000 de dolari bucata și trebuiau să asigure cel puțin doi ani de rulaj în condiții de carieră și utilizare intensivă. Umflatul unei singure roți dura o jumătate de oră, cu o instalație de debit mare, iar presiunea aerului din interiorul pneului era de aproape zece atmosfere.

Prețul acestei supermașini era de circa 300.000 de dolari per bucată, în timp ce alte mașini din această categorie fabricate în Europa de Vest și SUA aveau un cost de aproape 1.000.000 de dolari.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI