FOTO-VIDEO: Credenționalul lui Vasile Goldiș – exponatul lunii februarie 2018 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a prezentat, miercuri, exponatul lunii februarie – Credenționalul lui Vasile Goldiș.
Credenționalul lui Vasile Goldiș este unul dintre cele mai importante documente deținute de muzeul albaiulian referitoare la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. El face parte din colecția de credenționale sau mandate ale celor 1228 de delegați ai națiunii române. Acestea au fost date de diferite instituții și organizații politice, administrative, sociale etc. de pe întreg teritoriul Transilvaniei, pentru cei 1228 deputați care au constituit Adunarea Națională.
Documentul propus ca exponatul lunii februarie atestă calitatea de deputat a lui Vasile Goldiș, ales ca deputat pe Colegiul electoral al Radnei, alături de alți patru oameni.
”Vasile Goldiș a fost, într-adevăr, o figură proeminentă a Unirii, una dintre poate cele mai importante personalități ale partidului național român, extrem de important în ecuația unirii și prin faptul că el a fost cumva o voce comună între Partidul Național și Partidul Socal Democrat. Multe curente din cadrul Partidului Național excludeau cumva colaborarea cu socialiștii, iar poate și din cauza aceasta, Goldiș, ca om care a știut să negocieze lucrurile acestea, a ajuns în prim planul evenimentului de la Alba Iulia ulterior.
Momentul său, poate cel mai important din toată viața lui, a fost acela când a citit hotărârea în Sala Unirii din Cazina Militară din Alba Iulia, proiectul de Rezoluție supus votului în cadrul Adunării Naționale la ora 12.00 fix, în ziua de 1 Decembrie 1918, însă au existat și alte borne importante din viața. În zilele următoare, în luna decembrie, a făcut parte din delegația care s-a deplasat la București pentru a înmâna actul Unirii regelui Ferdinand(…)
Referitor la aceste documente, aceste credenționale, acestea erau niște împuterniciri, niște mandate, care se dădeau delegațiilor sau deputaților națiunii române care urmau să fie prezenți în Cazina Militară. Fiecare astfel de deputat preda credenționalul și în baza acestuia primea câte o legitimație, care îi dădea dreptul să fie prezent în Sala Unirii.
Numărul de credenționale este de 1228, deci atâția deputați a avut Națiunea Română în Sala Unirii(…)
Aceste credenționale au fost adunate ulterior și donate noului Muzeu al Unirii, care s-a înfiinâat în 1929. În total sunt 6 volume legate astfel, în format de lux, iar exponatul de astăzi este cel de-al doilea volum. Mai avem alte 6 cu documente oarecum secundare. Practic cea mai importantă colecție de documente din România legate de Unirea din 1918 se află în patrimoniul Muzeului Național al Unirii”, a declarat istoricul Tudor Roșu.
”În lunile ce vor urma, vom expune poate și alte credenționale ale unor personalități ca Iuliu Maniu și alții, dar și alte piese care țin de evenimentul de la 1 Decembrie 1918. Așa cum a menționat și directorul muzeului, Gabriel Rustoiu, pe parcursul întregului an 2018 avem exponate referitoare la Unirea de la 1 Decembrie 1918”, a mai precizat acesta.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
[nggallery id=5185]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Trusele polițiștilor de la Criminalistică prezentate la Alba Iulia de Ziua Poliției Române 2026: Ce conțin acestea și în ce situații sunt folosite
Trusele polițiștilor de la Criminalistică prezentate la Alba Iulia de Ziua Poliției Române 2026: Ce conțin acestea și în ce situații sunt folosite Trusele polițiștilor de la Criminalistică au fost prezentate în Piața Cetății din Alba Iulia, miercuri, 25 martie 2026, de Ziua Poliției Române. Este vorba de trusa universală pentru cercetarea la fața locului […]
VIDEO | Radarul TruCAM, spaima șoferilor vitezomani din Alba: Cum funcționează aparatul și ce riscă cei surprinși depășind viteza legală. Explicațiile unui polițist rutier
Radarul TruCAM, spaima șoferilor vitezomani din Alba. Cum funcționează aparatul și ce riscă cei surprinși depășind viteza legală. Explicațiile unui polițist rutier Radarul TruCAM, folosit de polițiștii rutieri pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, care poate înregistra abaterile chiar și de la distanțe de până la 1.000 de metri, în funcție de configurația terenului, […]
Atenție! IZVOR de utilitate publică din Alba Iulia la limita de potabilitate: Precizările reprezentanților Primăriei
IZVOR de utilitate publică din Alba Iulia la limita de potabilitate: Precizările reprezentanților Primăriei În cursul lunii februarie 2026, Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică Alba, a examinat probe de apă de la cele trei izvoare de utilitate publică din Municipiul Alba Iulia. Pe baza contractului dintre Direcția de Sănătate Publică Alba și […]
