Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: Creaţiile designerului Iulia Manciulea din Sebeş, pline de rafinament şi eleganţă, prezentate în ultima zi de Feeric Fashion Days la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Feeric Fashion Days 2 Alba Iulia133Iulia Manciulea Tileagă, designerul vestimentar din Sebeş şi-a prezentat, duminică seara, cea mai nouă colecţie a sa, la festivalul de modă Feeric Fashion Days desfăşurat la Alba Iulia. Creaţii pline de rafinament şi eleganţă, asta a adus tânăra în faţa iubitorilor de modă, în tendinţa de a duce faima regiunii cât mai departe în ţară. Şi cu siguranţă o va duce.  Show-ul a fost unul excepţional, iar spaţiul pe care au defilat manechinele, podul de la Poarta a IV-a a Cetăţii, a completat în mod armonios creaţiile ei. Zeci de oameni din lumea modei, dar şi albaiulieni veniţi să vadă live un spectacol de modă au asistat încântaţi la prezentarea colecţiei. Ţinutele manechinelor au fost completate cu machiaje şi coafuri pe măsură, realizate de make-up artiştii locali Andreea Anghel, Sorina Brumariu, Mihaela Haplea şi Alexandra Ungur, şi hair-styliştii Ioana Iosep, Iulia Brown şi Adela Ruja.

Deşi înainte cu aproximatix 20 de minute să înceapă prezentarea de modă, o ploaie scurtă ameninţa evenimentul, la start vremea a ţinut cu Iulia, iar spectacolul a ieşit ca „la carte”.

Feeric Fashion Days 2 Alba Iulia127Colecţia prezentată de tânăra designer a adus în faţa iubitorilor de frumos rochii de seară elegante, lungi, dar şi scurte, pentru evenimente speciale. Create din mătase de culori pale cu imprimeuri dantelate în culori vii, sau într-o culoare, rochiile designerului din Sebeş se adresează atât tinerelor domnişoare cât şi doamnelor. Cu siguranţă, cel puţin una dintre creaţii a „tras cu ochiul” reprezentantelor sexului frumos aflate la prezentare.

Iuliei Manciulea conduce cu succes un atelier de creaţie vestimentară, recunoscut în Alba şi chiar în Transilvania. Şi-a început cariera în anul 2009, iar cu multă muncă, atenţie la detalii şi dăruire maximă, tânăra a reuşit să se facă cunoscută prin sutele de creaţii scoase pe piaţă.

A absolvit  în 2008 Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, în cadru Universităţii de Vest, secţia Textile Modă, iar doi ani mai târziu, masterul la aceeaşi facultate.

Moda şi în special ţinutele vestimentare sunt o adevărată pasiune pentru Iulia.
Participă frecvent la şedinţe foto de modă, urmărind astfel o cât mai bună şi profesională promovare a rochiilor create în atelierul său.

De asemenea, Iulia a anunţat că îşi va deschide în curând un site de prezentare a creaţilor sale. Aşadar, dacă v-a plăcut ce aţi văzut, ceea ce a prezentat designerul şi aţi „pus ochii” pe vreo una dintre rochiile prezentate la Feeric Fashion, fiţi pe fază.

La acest festival de modă, Feeric Feshion Days, cel mai mare în domeniu din ţară, tânăra designer din Sebeş doreşte să reprezinte cu onoare judeţul şi speră să ducă faima regiunii cât mai departe.

[nggallery id=2049]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alertă în Alba: Doi băieți de 11 și 12 ani, din Bucerdea Grânoasă, căutați de polițiști după ce au dispărut Doi minori din Bucerdea Grânoasă sunt căutați de polițiști, după ce dispariția lor a fost reclamată de familie în 8 și 9 martie 2026. Băieții, în vârstă de 11 și 12 ani, ar fi fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața

Ioana Oprean

Publicat

în

Tentativă de SINUCIDERE, împiedicată la Alba Iulia: Doi polițiști au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața O tentativă de sinucidere a fost împiedicată la Alba Iulia. Un polițist și o tânără colegă de la Centrul Operațional Județean au ajutat un bărbat care intenționa să își ia viața. Cristina și Robert, astăzi, au dat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr pianist din Alba impresionează elita muzicii europene: Felix Constantinescu, premiat la Concursul Internațional Brentwood din Marea Britanie Un nou succes pentru Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și pentru școala românească de muzică: Felix Constantinescu, elev al clasei de pian coordonate de prof. Cecilia Simion, a obținut Premiul III la Concursul […]

Citește mai mult