FOTO/ VIDEO: ”Bătălie” pentru noile parcări din Alba Iulia. Zeci de albaiulieni s-au așezat la coadă, înainte cu o zi, pentru a ”prinde” unul dintre locurile pe care le închiriază primăria
Zeci de albaiulieni s-au așezat la coadă, încă de miercuri dimineața, pentru a ”prinde” unul dintre noile locurile pe care le închiriază primăria. Atribuirea se va face doar joi, după cum a anunțat administrația locală, însă din cauza procedurii – ”primul venit, primul servit” – oamenii au ales să se așeze la coadă cu 24 de ore înainte.
S-au făcut și liste pe care albaiulienii s-au înscris, în ordinea venirii în fața primăriei, însă nu toată lumea are încredere că ordinea va fi respectată. De aceea, unii au ales să-și ia zi liberă de la serviciu și să ”păzească” ușa cu schimbul, să-și țină loc, iar alții doar s-au înscris pe listă și au plecat la muncă.
Primăria Alba Iulia anunță începerea înscrierilor, joi, între orele 8.00-16.00, pentru atribuirea locurilor de parcare pe bază de abonament, la sediul Primăriei, situat în Alba Iulia, str. Calea Moților, nr.5A, camera nr. 8, pentru parcările de reședință situate pe zonele delimitate astfel:
-în perioada 20 IUNIE – 28 IUNIE 2019, P30: str. Ardealului, str. Bucovinei, str. Nicolae Bălcescu având următoarele blocuri arondate: Bl.Columna ABC, Bl.A2, Bl.S1 E, Bl. A3, Bl.S1 F,G,H, Bl.Columna D, Bl.280A, Bl.280B, Bl.280F, Bl.280G, Bl.280C, Bl.280E, Bl.280D, Bl.32 Scările A,B,C, Bl.31E, Bl.31D, Bl.31C, Bl.31B, Bl.G9.
-în perioada 8 IULIE – 16 IULIE 2019, P25: str. Tudor Vladimirescu, str. Henry Coandă, Calea Moților având următoarele blocuri arondate:-Bl.V4A, Bl.V4B, Bl.V2ABC, Bl.M2 ABC, Bl.S2 ABC.
-în perioada 22 IULIE –30 IULIE 2019, P_I Maniu: str. Ardealului, str.Teilor, P-ța Iuliu Maniu, având următoarele blocuri arondate: Bl.16B ABCD, Bl.A1 AB, Bl.A2, Bl.16 AB, BL.A2 AB, Bl.A1A Sc.B.
Cererile tip pot fi procurate de la asociațiile de proprietari sau de la cam. nr.8 – registratura primăriei.
Atribuirea se face numai în limita unui loc de parcare /apartament sau spațiu cu altă destinație în blocurile arondate. O persoană poate depune un singur dosar .
[nggallery id=7267]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local
Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]
FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari
Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]
Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare
Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]
