Ştirea zilei

FOTO, VIDEO Avansări în grad și exerciții demonstrative, la ISU Alba, de Ziua Pompierilor din România

Dragoş Suciu

Publicat

în

Trei subofițeri și doi ofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba au fost avansați în grad, duminică, cu ocazia unei ceremonii desfășurate de Ziua Pompierilor din România.

Ziua Pompierilor, celebrata la Alba Iulia01

La sediul ISU din Alba Iulia a fost organizat evenimentul ”Ziua porților deschise”, prilej cu care, în cadrul unui ceremonial militar și religios, au fost prezentate ordinele și mesajele primite cu ocazia ”Zilei Pompierilor din România”, cinci militari fiind avansați în grad:

În gradul de locotenent colonel – maiorul Mărginean Vasile Dan;

În gradul de maior – căpitanul Buciuman Emil Vasile;

În gradul de plutonier adjutant – plutonier major Gaia Viorel Radu și plutonier major Spatacian Ion Adrian Florin;

În gradul de plutonier major – plutonierul Paul Ionel Horea.

Ziua Pompierilor a inclus și manifestarea ”Voluntar pentru o zi” – expoziție cu tehnică și mijloace din dotarea inspectoratului, exerciții demonstrative și activități interactive cu publicul.

La eveniment au participat reprezentanți din administrația județeană, cadre militare active și în rezervă, familiile acestora și simpli cetățeni.

”Suntem într-un an cu deschidere, cu semnale pozitive, vă felicit încă o dată pe toți pentru activitatea desfășurată, iar pe invitați îi asigur că vom folosi cu eficiență maximă resursele pentru îndeplinirea misiunii noastre (…) Întreaga noastră activitate va fi pusă în slujba cetățeanului și pentru îndeplinirea misiunilor pe care le avem încredințate”, a spus șeful ISU Alba, colonelul Dorel Sofica.

”În numele Consiliului județean Alba, vreau să vă mulțumesc dvs., familiilor dvs., și să vă spun, nu din complezență, nu dintr-o formulă protocolară, ci din suflet, ”La mulți ani”, Dumnezeu să vă binecuvânteze ca de fiecare dată când mergeți în misiuni să vă întoarceți cu bine”, a spus vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman.

Ziua de 13 Septembrie a fost şi va rămâne un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor prin faptele de armă săvârşite sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei române, încleştarea din Dealul Spirii devenind un simbol al luptei poporului român pentru libertate şi independenţă. Această bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinerei armate române moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole 1829.

Pentru a cinsti memoria pompierilor militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 Septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. Sărbătoarea constituie un prilej de evocare a faptelor de arme săvârşite acum un veac şi jumătate de militarii pompieri din Bucureşti care, alături de infanteriştii Regimentului 3 şi masele revoluţionare ridicate la luptă, au înscris o pagină de eroism în lupta poporului român pentru emancipare naţională şi socială.

[nggallery id=983]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce SUME vor primi în 2026 localitățile din Alba situate în zona Munților Apuseni pentru compensarea reducerilor la impozitele locale Banii necesari pentru compensarea cu 50% a taxelor și impozitelor locale în comunitățile defavorizate din zona Munților Apuseni și Biosfera Deltei Dunării sunt prevăzuți în bugetul național, a anunțat, luni, 16 martie 2026, Corneliu Mureșan, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult