Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO-VIDEO: Alba Iulia Music and Film Festival a debutat spectaculos, cu Garda Romană, jonglerii cu foc și primele proiecții în Piaţa Cetăţii

Alexandra Mates

Publicat

în

Cea de-a doua ediţie a Alba Iulia Music and Film Festival a debutat, joi seara, în forţă, cu un spectacol al Gărzii Romane de la Apulum în Piaţa Cetăţii. Timp de patru zile, cei prezenţi în oraşul Marii Uniri vor avea parte de un adevărat regal de filme şi muzică bună.

Filme, documentare despre viaţa artiştilor, musical-uri, concerte, spectacole şi câteva dintre cele mai bune pelicule româneşti din toate timpurile, acestea sunt câteva dintre vedetele festivalului.

Startul festivalului de muzică și film din Cetatea Alba Carolina a fost dat de către personaje din istoria oraşului – Garda Romană, care au prezentat câteva secvenţe din flimul „Dacii” a lui Sergiu Nicolăescu. În „fotoliul de acasă „, Tudor Roşu a fost cel care a derulat, cu pauze şi reluări, câteva lupte ale dacilor şi romanilor.

 Imediat după spectacolul oferit de Garda Romană, pe scena din Piaţa Cetăţii a urcat orchestra de suflători „Valahia”, formată în exclusivitate din artiști care utilizează instrumente de suflat.  Cei prezenţi aici au putut asculta teme de pe coloanele sonore ale unor filme celebre.

Spectacolul a continuat cu trupa Crispus, specialiști în acrobații cu focul și efecte pirotehnice. Mai bine de 15 minute, aceştia au încântat privirile  sutelor de albaiulieni prezenţi cu un show spectaculos de acrobaţii cu foc. De la înființarea trupei, în 2003, Crispus dovedește că focul poate fi artă sau sport extrem – dar nu joacă. Spectacolul lor, s-a numit„Arta Focului / The Art of Fire”, şi a combint elemente acrobatice și jonglerii cu efecte speciale unice în România: „Pot spune că nu jonglăm doar cu focul. Nu suntem fachiri sau circari, ci ne place să ne jucăm cu focul și ducem focul înspre artă. De altfel, noi nici nu folosim doar focul – includem în spectacol și efecte pirotehnice, pe care alții în România nu le au”, spune Rareș Helici, reprezentantul Crispus.

Seara s-a încheiat în Piața Cetății cu proiecția unuia dintre puținele musical-uri românești: „În fiecare zi mi-e dor de tine”, producție 1987 regizată de Gheorghe Vitanidis, cu o distribuție de excepție: Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Nae Caranfil, Jean Constantin, Iurie Darie, Marin Moraru, Florin Piersic și Emilia Popescu sunt câteva dintre numele pe care spectatorii le-au recunoscut cu siguranță.  Filmul ne arată cum o melodie poate fi o armă în a câștiga grațiile unei femei: însărcinat să inaugureze cu un spectacol arena Teatrului Nostru, tânărul Radu și-o dispută pe studenta Irina de la Conservator cu Laurențiu, care are nevoie de ea la revista la care lucrează. Disperat de refuzul ei inițial, Radu apelează la muzică: mai precis, la amicul său Gelu, care îi compune ceea ce azi am numi un hit, dar care pe atunci avea mai melodiosul nume de „șlagăr”.

Cei care au dorit să intre în atmosfera de festival mai repede, au putut urmări de la ora 16.00, scurtmetraje româneşti din programul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2013, la Palatul Principilor.

Acesta e doar începutul, aşadar nu rataţi, poftiţi în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia! Veţi avea parte de cele mai bune filme şi muzică de calitate.

 Vă prezentăm mai jos foto-video din prima zi a festivalului:

[nggallery id=192]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Noi lucrări la rețeaua de apă din Teiuș. Strada Râtului va fi racordată la sistemul principal

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Noi lucrări la rețeaua de apă din Teiuș. Strada Râtului va fi racordată la sistemul principal Primăria orașului Teiuș continuă investițiile în infrastructura locală, printr-un nou proiect care vizează modernizarea sistemului de alimentare cu apă. Autoritățile locale au anunțat că, pe strada Râtului, se desfășoară în această perioadă lucrări ample de extindere a rețelei de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noiembrie: Luna prevenirii abuzurilor și violenței. DGASPC Alba: Un fenomen cu un grad de răspândire ce nu mai poate fi neglijat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noiembrie: Luna prevenirii abuzurilor și violenței. DGASPC Alba: ,,Un fenomen cu un grad de răspândire ce nu mai poate fi neglijat” Luna noiembrie este dedicată prevenirii abuzurilor și violenței. Cu această ocazie Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba a emis un comunicat de presă în care discută despre evenimentele din această lună […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier pe DN7, în zona Vințu de Jos: Două persoane necesită îngrijiri medicale. Traficul este blocat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN7, în zona Vințu de Jos: Trei autoturisme implicate. Intervin pompierii Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc pe DN1, pe raza localității Vințu de Jos, astăzi, 3 noiembrie, în jurul orei 15:20. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: O persoană a fost lovită de un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea