FOTO-VIDEO: Accident rutier, în comuna Șpring. Vinovate: buruienile înalte de peste doi metri de pe marginea drumului. Primarul Daniel Rusu reclamă proasta administrare a CJ Alba
Un accident rutier s-a produs, vineri, pe raza comunei Șpring, din cauza vizibilității reduse de-o parte și de alta a drumului. O șoferiță a intrat cu mașina într-un stâlp, după ce a încercat să evite un animal ieșit pe carosabil din vegetația înaltă de peste 2 metri care ”străjuiește” drumul. Din fericire, șoferița nu a fost rănită, însă s-a ales cu o sperietură zdravănă și avarii serioase la mașină.
Primarul comunei Șpring, Daniel Gheorghe Rusu, a fost martor la fața locului și spune că problema buruienilor imense crescute pe marginea drumului a fost semnalată Consiliului Județean în urmă cu aproape o lună, însă nici în zi de azi nu s-au luat măsuri în acest sens.
”Vegetația de pe marginea drumurilor județene 106L și 106I, care străbat comuna Șpring, depășește cu mult semnele de circulație și ajunge chiar până la 3 metri, însă Consiliul Județean, prin reprezentanții săi, se pare că nu a înțeles că s-a încheiat campania electorală, că tebuie să dea Cezarului ce-i al Cezarului și că trebuie să ne vedem fiecare de treburile administrative pe care le-am promis și de care trebuie să ne ținem în următorii 4 ani, lăsând la o parte răutățile, jignirile și alte manifestări feudale cum se întâmplă în partidul stat – PNL”, a declarat Daniel Rusu, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc, vineri, la sediul ALDE.
Edilul ne-a prezentat și adresa cu privire la această situțație înaintată președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, înregistrată în data de 14 iunie 2016, dar și răspunsul administrației județene.
Adresă: ”Către, Consiliul Județean Alba, D-lui președinte Ion Dumitrel
Având în vedere rolul dumneavoastră de proprietar (administrator) al drumurilor DJ 106 (Șpring-Ungurei) și DJ 106 I (DN1 – Cunța – Drașov – Șpring – Vingard) prin prezenta vă rugăm respectuos să luați măsurile ce se impun pentru degajarea vegetației de pe șanțurile și rigolele aferente acestor drumuri. Menționăm faptul că înălțimea vegetației a depășit în anumite zone nivelul semnelor de circulație, lucru care reprezintă un pericol iminent pentru circulația rutieră. Cu speranța că veți acționa înspre remedirerea celor prezentate mai sus, vă mulțumim anticipat. Cu stimă, administrator public Muntean Ovidiu”.
Răspuns: ”Referitor la: cosirea vegetației din zona drumurilor județene
”În urma adresei înregistrată la sediul Consiliului Județean Alba cu nr. 10186 din data de 14.06.2016 prin care ne informați de tăierea vegetației din zona drumului județean DJ 106 I și DJ 106L, vă aducem la cunoștință fapul că Consiliul Județean Alba are încheiat contract de întreținere privind drumurile județene cu S.C. Florea Grup. S.R.L. în care este inclusă și defrișarea/cosirea vegetației din zona drumurilor județene.
Datorită unui volum mare de lucru privind cosirea vegetației din zona drumurilor județene pe tot teritoriul administrativ al județului Alba ca urmare a precipitațiilor abundente care au favorizat creșterea accelerată a acesteia, societatea în cauză acționează în momentul de față pentru lucrări de defrișare pe drumurile județene, iar în momentul aducerii utilajului în zonele administrative care se învecinează și intersectează cu drumurile județene DJ 106I – DJ 106L se va acționa cât mai urgent și pe acestea. Cu stimă, președinte Ion Dumitrel”.
”Dezastruos. Îmi pare rău că trebuie să se ajungă din nou la cuvinte de acest fel. Pe domnul Dumitrel îl cunosc de mult timp, îl știu un om onest, simplu, care totuși, cât de cât, până acum a avut grijă de drumurile județene, dar se pare că orgoliile și răzbunările unora sunt mai presus decât administrația și inițiativa și ca atare cetățenii suferă”, a conchis primarul comunei Șpring.
FOTO-VIDEO: Daniel Gheorghe Rusu, primarul comunei Șpring
[nggallery id=2401]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alergătorul veteran cugirean Vasile Hârjoc, medalie de argint la Campionatul European de Alergare Montană din Sicilia: Competiție pe muntele din apropierea vulcanului Etna
Alergătorul veteran cugirean Vasile Hârjoc, medalie de argint la Campionatul European de Alergare Montană din Sicilia: Competiție pe muntele din apropierea vulcanului Etna Duminică, 1 iunie 2025, în Sicilia (Italia) s-a încheiat Campionatul European de Alergare Montană Masters cu lunga și dificila probă de 29 km și diferență pozitivă de nivel de 1.920 m, competiție […]
FOTO | Omagiu adus Fericitului Cardinal Iuliu Hossu la Vatican, în prezența Papei Leon al XIV-lea
Omagiu adus Fericitului Cardinal Iuliu Hossu la Vatican, în prezența Papei Leon al XIV-lea Luni, 2 iunie 2025, în Capela Sixtină din Vatican, a avut loc o celebrare cu profundă încărcătură spirituală: un omagiu adus memoriei Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, în prezența Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea și a unor distinși reprezentanți ai instituțiilor […]
Locuitorii de pe strada Grigore Antipa din Alba Iulia, temporar fără apă: Avarie la rețea. Atenționare privind turbiditatea apei pentru mai multe zone din municipiu
Locuitorii de pe strada Grigore Antipa din Alba Iulia, temporar fără apă: Avarie la rețea. Atenționare privind turbiditatea apei pentru mai multe zone din municipiu SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat, miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orei 13.30, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, pe strada Grigore Antipa, […]