Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

FOTO/ VIDEO: A1 Orăștie-Sibiu, ”Autostrada Plimbătoare” – Acum, dealurile o iau la vale în zona Aciliu (Lot 3, Cunța – Săliște)

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Pe 14 noiembrie 2014 s-au împlinit doi ani de la inaugurarea inoportună a A1 Sibiu – Orăștie Lot 3. Prinsă de mai bine de cinci ani între greșeli tehnice și ambiții politice, autostrada traversează la Aciliu dificilul Deal Bucium. Care cade. Cădea oricum și înainte de autostradă, dar autostrada l-a trezit și l-a accelerat. Și acum cade până o va înghiți cu totul”, scrie Mihai Alexandru Crăciun de la Asociația ”Construim România”, în biziday.ro.

Festivalul Cetăților Dacice

Potrivit acestuia reprezentanții asociației spun public asta, de doi ani. Numai că lanțul greșelilor tehnice și al ambițiilor politice a continuat transpartinic și în 2016. Dintr-un motiv de neînțeles, CNADNR – CNAIR pe stil nou – a ales să forțeze în 2016 redeschiderea A1 Orăștie – Sibiu Lot 3, în ciuda avertismentelor noastre publice și documentate că Dealul Bucium reprezintă un pericol iminent pentru autostradă și că poate îngropa de vii zeci sau sute de oameni, într-o tragedie care poate face Colectiv să pălească în uitare.

”În ciuda filmărilor publicate, în care alunecarea este evidentă, am sfârșit prin a fi noi acuzați de rea intenție și de nepricepere de către directorul CNAIR Cătălin Homor, cu precizarea reluată sistematic într-o serie de interviuri din perioada august-septembrie 2016 că nu știm ce spunem și că în dealul Bucium alunecările sunt „de ordinul milimetrilor pe an”. Desigur, această din urmă afirmație a domnului Cătălin Homor – altfel absolvent de facultate de construcții – este ridicolă în sine. Căci oricât de ciudat și contraintuitiv sună, deplasările de teren de milimetri pe an, chiar de centimetri pe an, sunt deplasări normale. Până și deriva continentală se măsoară în centimetri pe an. Iar constructorii cunosc bine aceste deplasări normale și continue ale terenului, pentru că unul dintre motivele principale pentru care lucrările de infrastructură au nevoie de reabilitări periodice este tocmai că terenul de sub ele se deplasează cu milimetri sau centimetri pe an. Așa că am zâmbit amar la ridicolul acuzației domnului Homor. Amar pentru că am înțeles că CNAIR va merge înainte cu redeschiderea A1 Orăștie – Sibiu Lot 3 din 9 octombrie 2016 și că viețile celor care vor folosi autostrada vor fi puse astfel în pericol”, mai scrie Mihai Alexandru Crăciun.

El mai precizează că Asociația ”Construim România”, a continuat să monitorizeze Dealul Bucium, cu frecvente sesiuni de filmări și fotografii, chiar și atunci când nu le-a făcut publice: ”Și cel mai probabil suntem singurii care o facem, în ciuda declaratului contract de monitorizare al tronsonului dintre CNAIR și Universitatea București. Iar aici vine punctul dificil. Cea mai recentă filmare este din 29 decembrie 2016. M-am obișnuit să scriu analize lungi, în care să explic pe larg și cât mai pe înțeles fiecare detaliu tehnic din fiecare aspect descris, mai ales când vine vorba de A1 în zona Aciliu. Numai că astăzi, privind imaginile cele mai recente, nu știu ce să scriu. De fapt nu știu ce să mai scriu, dincolo de ceea ce am scris deja în ultimii doi ani despre această autostradă. Pentru că nu știu ce aș mai putea explica din nou și nu am făcut-o deja”.

El consideră că până să se întâmple o tragedie la Aciliu mai este doar un pas, și că poate fi prevenită dar totuși nimeni nu o face.

”Compar fotografiile făcute de-a lungul timpului la Aciliu: septembrie 2015, iulie 2016, septembrie 2016, decembrie 2016. Aș râde din nou amar, acum cu dovezi, de „milimetrii pe an” ai lui Cătălin Homor. Mă înfior însă când măsor și îmi dau seama că în fapt versantul Dealului Bucium a alunecat cu câțiva metri doar în ultimele trei luni. Și asta într-o perioadă de ploi nu foarte abundente – da, am urmărit și starea vremii în zonă – cu ciclu de îngheț / dezgheț doar în ultimele două luni și cu ninsori începute abia de la începutul lui decembrie. Iar primăvara, cu topirea zăpezilor mult mai abundente ca în anii precedenți, abia urmează.



Mă înfior deci, pentru că mă uit la filmări și „număr morții”. Fiecare autocar – 50 de morți. Fiecare microbuz, 15-20 de morți. Fiecare autoturism – în medie 2 morți. Fiecare camion, 1-2 morți. Sar ușor de 100 de victime în fiecare cadru. La Colectiv au fost „doar” 64 de morți…

Așadar mă opresc din explicații, căci nu mai găsesc nimic de spus în plus față de ceea ce spun singure imaginile comparative dintre iulie 2016 și decembrie 2016. Metri de scufundare, fracturi noi lungi de sute de metri și frontul de alunecare ajuns la terasamentul autostrăzii din debleu. Mai poate fi ceva de adăugat?

Poate doar faptul că între data filmării și astăzi a căzut o importantă cantitate de zăpadă, inclusiv la Aciliu. Iar această zăpadă, pe deoparte presează greu pe masa deja în alunecare, iar pe de alta zilnic se topește și se infliltrează în deal, lubrifiind alunecarea. Dezghețul din această primăvară va fi un real pericol. Doar un pas a mai rămas…

Cu sau fără acuze la adresa noastră, noi vom continua monitorizarea și vom continua să facem apel public la instituțiile statului – Ministerul Transporturilor, CNAIR, ISU, Inspectoratul de Stat in Construcții – să închidă de urgență traficul pe A1 Orăștie – Sibiu Lot 3, înainte să moară oameni îngropați de vii. Înainte ca la Aciliu să se petreacă un nou Colectiv mult mai dramatic și mai tragic. De această dată vom face și sesizări oficiale către respectivele instituții și vom spera că măcar acum cineva va înțelege”, mai adaugă Mihai Alexandru Crăciun.

SURSA: biziday.ro

[nggallery id=3309]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Coduri SECRETE pentru telefonul mobil. Combinații care deblochează funcții ascunse ale telefonului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Coduri secrete sau ascunse pentru telefoane mobile, iphone sau cu android: Samsung, Huawei, HTC, LG, Oneplus, LG, Xiaomi, Sony, Motorola. Lista combinațiilor și a funcțiilor Ce funcții activează și cum pot ajuta la accesibilitatea meniului? Pentru cele mai multe persoane, telefoanele mobile nu mai au secrete, însă, un lucru pe care multe persoane nu îl […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

22 iunie 2022 | David Popovici devenea cel mai tânăr campion mondial la 100 de metri liber

Ziarul Unirea

Publicat

în

22 iunie 2022 | David Popovici devenea cel mai tânăr campion mondial la 100 de metri liber Pe 22 iunie 2022 David Popovici devenea, la Budapesta, cel mai tânăr campion mondial la 100 m liber, aducând României singurul titlul al acestei probe în bazin olimpic la masculin, seniori. Cu timpul de 47 sec.58/100, tânărul înotător […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

20 iunie| Ziua mondială a refugiatului: Momentul care aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

20 iunie| Ziua mondială a refugiatului: Ziua care aruncă o lumină asupra drepturilor, nevoilor şi aspiraţiilor refugiaţilor În fiecare an, la data de 20 iunie, este marcată Ziua mondială a refugiatului, potrivit Rezoluției 55/76 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, din data de 4 decembrie 2000. Marcăm această Zi mondială a refugiatului în mijlocul unei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea