FOTO-VIDEO: A fost asfaltat drumul din Horea ce duce spre locul natal al marelui erou, în Fericet. Priveliști de vis spre satele din toată comuna și o parte a Apusenilor
În comuna Horea, s-a finalizat, de aproximativ o lună de zile, asfaltarea drumului comunal 125 care pornește din DN 1R Huedin-Albac și urcă la casa memorială a marelui erou naţional din satul Fericet și la frasinul acestuia, situat în imediata apropiere.
Prin urmare, locuitorii din satul Măncești, Fericet și turiștii care doresc să vadă locul unde s-a născut marele conducător al Răscoalei din 1784 din Transilvania, cât și priveliștea întregii comune care-i poartă numele, au la dispoziție un drum proaspăt asfaltat pe o lungime de peste 5 km, care se continuă de la Casa memorială al lui Horea, pe deal în sus, spre satul Costești, aparținător comunei Albac.
Modernizarea acestui drum în valoare de aproximativ două milioane de euro s-a făcut pe baza unui proiect depus de administrația publică locală la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, aprobat în baza Ordonanţei 28 a Guvernului României prin Programul Național de Dezvoltare Locală şi are prevăzut ca termen de realizare anul 2017, lucrările începând în 2015.
Drumul are o lățime medie de peste 4 metri și pe unele porțiuni înclinarea pantei este foarte mare, iar pentru realizarea acestuia s-a lărgit fostul drum de pământ și piatră, s-au construit ziduri de sprijin și podeţe, s-au realizat rigole betonate, s-au consolidat versanți, cât și alte lucrări.
Pentru urcarea și coborârea drumului se recomandă multă atenție și viteză scăzută, deoarece are o diferență de nivel foarte mare, este îngust în anumite locuri și poate fi periculos în condiții de umezeală, acesta făcând parte din reţeaua de circa 50 de kilometri de drumuri comunale pietruite și asfaltate în aproape toate cele 15 sate componente ale comunei Horea.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=4425]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților
Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]
VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent
Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]