Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Unul dintre cei mai buni câini ai MAI se află la IPJ Alba. Este alintată Cera, are 3 ani și 4 luni și este Ciobănesc Belgian Malinois

Mondoc Adriana

Publicat

în

Unul dintre cei mai buni câini ai MAI se află la IPJ Alba. Este alintată Cera, are 3 ani și 4 luni și este Ciobănesc Belgian Malinois

Standard, în acte, ea se numește TEVA, dar este alintată Cera. Așa răspunde la comenzi. Are 3 ani și 4 luni și este Ciobănesc Belgian Malinois. Școala belgiană canină consideră că acest câine a atins nivelul de perfecțiune, în sensul în care nu poate fi împerecheat cu alte rase.

Câinii Ministerului Afacerilor Interne au o denumire standard și cu un cod numeric, asemănător cu CNP-ul oamenilor.

Ciobănesc Belgian Malino este un câine foarte dorit la nivelul instituțiilor MAI, întrucât are un randament sporit la efort, dorință de lucru, plus de energie superior altor rase canine și o toleranță destul de ridicată la diferențele de temperatură

Cera este specializată în detectarea și semnalizarea corespunzătoare a dispozitivelor explozive improvizate și a substanțelor explozive TNT, C4 plastic, pulberea neagră și multe altele.

”A participat la misiuni locale și naționale, manifestări publice și misiuni de amploare de genul Festivalului Neversea, si anul trecut și anul acesta, Untold, la tot felul de întruniri de nivel politic, în care oficialități politice au ajuns în anumite zone unde a trebuit cercetată zona, periată și dat ok-ul de siguranță maximă. Absolut toate misiunile s-au terminat cu succes”, a spus subinspector de poliţie Pușcașu Barna Sorin, primul conductor al Cerei.

Poliţistul a adus-o de la Centrul Chinologic Sibiu când avea trei luni şi a fost primul ei conductor. Datorită faptului că s-a mutat pe o altă funcţie, a fost nevoit să renunţe la ea şi a predat-o agentului şef de poliţie Runcan Mihai din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cel care este conductorul și partenerul său, acum. Cera a devenit cel mai bun prieten al polițistului. De când lucrează împreună, sunt nedespărțiți. Se antrenează împreună ore întregi.

Cera dă examene, primește califcative şi nu-şi trădează niciodată partenerul de intervenţie. Are parte, zilnic, de întreținere, dresaj, antrenamente și periodic medicul veterinar o cercetează din punct de vedere medical.

Hrana, are anumite restricții. Cera primește hrană conform standardelor. Îi sunt calculate zilnic caloriile necesare. Dacă i se introduce în alimentație, dintr-o data, mâncare procesată, acest lucru îi modifică sistemul digestiv și pot interveni dereglări. Se respectă tot ce înseamnă alimentație, pentru că ea trebuie să fie aptă în orice clipă pentru intervenție.

Când nu este în misiune, pe baza unei programări, face antrenament pe toate trei liniile: disciplină, miros, condiție fizică, ”mers în echilibru de bârnă, pentru că în situația reală, într-o misiune, terenul nu e un parc întins, și ea trebuie să aibă pregătirea fizică necesară să depășească toate genurile de teren”, a spus agent șeg principal Runcan Mihai. Cera face parte din familia lui. Când vorbeşte despre ea, despre cum o antrenează, despre misiunile la care participă, toată faţa îi zâmbeşte.

Misiunile sunt diferite. Unele dintre cele mai grele sunt cel care implică examinarea bucătăriilor, din cauza mirosurilor de mâncare existente.

Un câine care găsește un dispozitiv explozibil plasat undeva în public, la un concert, de exemplu,  odată ce-a fost neutralizat, putem spune că salvează sute de vieți.

Pe baza dresajului, Cerei i s-au reprimat tendințele agresive. Fiind un câine de miros, în momentul în care detectează substanțele nu are voie nici măcar să latre, pentru că pot fi tot felul de senzori care pot declanșa respectivele dispositive explozive. Cera semnalează doar prin punctare, poziția șezut cu privirea exact către dispozitivul detectat.

Scara de valoare a unui câine poliţist crește, de la naștere, până la un anumit punct în care se consideră că și-a atins nivelul maxim de randament și au fost integrate toate costurile dresajului, întreținerii și alimentației. Dacă la 4 ani ajunge la 9-10 mii de lei, el scade și la nivelul pragului de pensionare  undeva la 2-3 mii de lei.

Nu se face rabat de la întreținerea unui astfel de câine, pentru că pot apărea carențe în dresaj, în modul de îndeplinire al misiunilor, iar rezultatul nu va fi cel așteptat.

În centrele chinologice, nu toți câinii fătați vor fi masculi alfa, și nu toți câinii fătați vor fi câini de miros substanță. Ei sunt supuși unor teste încă din primele trei-patru luni de viață. În urma testelor se identifică câinii cu anumite înclinații, aportori – de urmă, agresivi – de intervenție. Sunt cuiburi de câini care vor avea câini neînzestrați cu calitățile necesare unui câine poliţist.

Generațiile sunt formate din zeci de câini. În generaţia sa, după finalizarea cursurilor de dresaj, Cera a fost unul dintre cei trei câini care a absolvit toate examenele și care a fost calificat.

IPJ Alba are în subordine șapte câini de serviciu, șase din rasele Ciobănesc german și unul din rasa Malinois.

Aceștia au vârste cuprinse între 1 și 10 ani, cel mai în vârstă fiind Lebau, un ciobănesc german ce a ajuns la vârsta pensionării. Cel mai tânăr este Asada, un câine de patrulare și intervenție

Câinii de la IPJ Alba sunt specializați în detectarea de explozivi, detectarea de urmă umană, detectarea de tutun precum și în patrulare și în intervenție. Decizia de folosire a lor, în diferitele intervenții, aparține polițistului ce coordonează acțiunea și conductorului.

Vârsta de pensionare este în funcție de specializarea câinelui. Câinele de substanțe explozive are o perioadă de activitate de 7 ani, în care este testat anual. În cazul în care nu mai respectă rigorile necesare, el poate fi casat sau reprofilat pe alte domenii de activitate, patrulare intervenții sau alte mirosuri.

[nggallery id=5942]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea