FOTO: Unirea Alba Iulia – Viitorul 2002 Târnăveni 3-0 (0-0) | “Alb-negrii”, instrucție la reluare în duelul campioanelor la A1
Unirea Alba Iulia a câștigat net, scor 3-0 (0-0), manșa tur a disputei interjudețene la juniori A1, formația lui Robert Sicoe fiind aproape calificată în etapa superioară a competiției juvenile.
O zi perfectă pentru reprezentantele Albei, în condițiile în care la Under 17 GT Sport Alba Iulia a învins cu 5-2 în deplasare pe Sparta Mediaș.
După joc, oficialii oaspeților au înaintat o contestație, legată de dreptul de joc pentru 7 dintre echipierii advesrarilor, însă Comisia de Disciplină și Etică a FRF a respins-o ca neîntemeiată!
Iar dacă la pauză antrenorul “alb-negrilor” era supărat după prestația elevilor săi din primul mitan, la final s-a consemnat o victorie clară a amfitrionilor, ce au defilat în actul secund. Meciul a avut două reprize diametral opuse, prima însemnând o prestație ștearsă a albaiulienilor, pentru ca în al doilea act, pe fondul căderii fizice a oponenților, gazdele să se impună cu stil. 
Asta, după ce înaintea startului jocului au fost unele discuții între brigada de arbitri și oficialii gazdă pe tema dreptului de joc a 7 dintre echipierii Unirii, cei ce au avut vize de FRF, lucrurile lămurindu-se după o consultare mai profundă a reglementărilor în vigoare (în caz contrar, meciul nu se disputa). La reluare, uniriștii au dictat ritmul, au mai ratat o sumedenie de ocazii, în vreme ce campioana din Mureș (ce a terminat neînvinsă campionatul, 12 victorii și două remize, golaveraj 103-11) s-a sufocat. Firesc au căzut și golurile: An. Moldovan (61, după pasa lui Sebaș, albaiulienii fiind în inferioritate, M. Dăscălescu jr. fiind accidentat și părăsind terenul), Harangozo (65, penalty obținut de Banienschi) și Sebaș (85, trecut vârf, după o acțiune individuală în stânga și un șut în colțul lung). Returul se va juca vineri, 10 iunie, la ora 18.00, la Iernut, Unirea Alba Iulia așteptând calificarea scontată la turneul semifinal din 16-18 iunie.
Unirea: N. Itu – Jurj, Pascu, Oneț, Banienschi – M. Cristea, Sebaș, Harangozo, An. Moldovan – M. Dăscălescu jr/ cpt, Căldărar; rezerve Capătă, V. David, Luca Ghioancă (n. 2009). Antrenor Robert Sicoe.
Viitorul: Dragne – Spiridon, Szabo, Istina, Prodan, C. Varga, A. Varga, Sincu, Tiut, L. Ștef, Tompi; rezerve Nemeti, Bereș, Comșa. Antrenor Florin Cherteș.
Arbitru R. Bădărău (Hunedoara), Cr. Bumb (Băcia), C. Prodan (Cisnădie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul
CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul și au câștigat, 2-1 (1-1) CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie externă, în deplasare cu Gloria Bistrița, în a doua rundă a play-out-ului SuperLigii feminine, scor 2-1 (1-1) Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, […]
FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos
Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]