Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Transport umanitar trimis de Crucea Roșie Alba în Ucraina: Peste 26 de tone de produse au ajuns în Kiev

BONTEA Alexandru

Publicat

în

FOTO| Transport umanitar trimis de Crucea Roșie Alba în Ucraina: Peste 26 de tone de produse au ajuns în Kiev

Crucea Roșie Română Filiala Alba a asigurat desfășurarea unui nou transport umanitar către Ucraina, cu bunuri pentru populaţia afectată de război.
De această dată, organizația noastră s-a implicat direct în organizarea transportului, o echipă a Filialei Alba însoțind cele două tiruri cu ajutoare de primă necesitate, până în Kiev, în inima Ucrainei.

Apulum Agraria 2025

Astfel, peste 26 de tone de produse, în valoare totală de peste 1.500.000 lei, au fost donate pentru populația din Ucraina, după cum urmează:

  • consumabile medicale (truse de prim ajutor, tărgi pliabile, comprese, feşi, kituri pentru arsuri etc.);
  • produse de igienă pentru adulţi şi copii;
  • produse de cazarmament (saci de dormit, pături, sute de lenjerii de pat);
  • apă îmbuteliată şi o cantitate însemnată de lapte praf pentru copii.

Mulţumim tuturor persoanelor care au făcut donaţii în cadrul campaniei „UMANITATEA NU ARE GRANIŢE”, companiilor care ne-au sprijinit financiar sau cu diverse bunuri: Star Assembly SRL, Star Transmission SRL, Lactalis Nutrition Sante, Fundaţia Bosch România, precum şi companiilor Atlas Transporte şi Servcom Horeca & Logistica, pentru sprijinul logistic.

Experiența trăită de către echipa Crucii Roșii Filiala Alba, alcătuită din Adrian Ionel Dușa, director și Mureșan Călin, ambulanțier, în cele patru zile de deplasare, a fost copleșitoare, urmele lăsate de bombardamente pe străzi, clădiri și în viața oamenilor fiind mult peste imaginația noastră. Crucea Roșie din Kiev ne-a întâmpinat cu bucurie, împărtășindu-ne din demersurile realizate în sprijinul oamenilor din comunitate, precum și din nevoile pe care în continuare le resimt. Având în vedere contextul instabil din Kiev, precum și numărul ridicat de oameni care au venit din alte zone ale Ucrainei, în vederea găsirii de adăpost, Crucea Roșie Kiev asigură în continuare, în mod constant, asistență umanitară.

Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba va continua să fie alături de populația afectată de pe urma războiului din Ucraina, prin campania ”UMANITATEA NU ARE GRANIȚE”.

Amintim mai jos demersurile realizate până în prezent:

Lansare campanie ”UMANITATEA NU ARE GRANIȚE” și deschiderea unui cont destinat pentru donarea de fonduri (RO 38 BTRL RON CRT0V 1525 1806, deschis la Banca Transilvania Sucursala Alba Iulia) facilitând astfel achiziționarea în regim de urgență a unor materiale de primă necesitate și echipamente;

Colectarea de bunuri de primă necesitate precum: alimente neperisabile, apă, ceai, produse de igienă personală, articole pentru copii (scutece de unică folosință, servețele, produse de igienă), dezinfectanți, măști. Tone de produse au fost donate către oranizația noastră de către persoane fizice și juridice;

27.02.2022: Transport umanitar cu 600 de saci de dormit din depozitul Crucii Roşii Române Filiala Alba, spre tabăra de refugiaţi de la Siret, județul Suceava, în vederea acoperirii nevoilor din zona afectată;

02.03.2022: Transport umanitar cu 300 de saci de dormit din depozitul Crucii Roşii Române Filiala Alba, spre tabăra de refugiaţi de la Milișăuți, Județul Suceava;

Începând cu 17 martie 2022, până la finalul lunii mai, în colaborare cu autoritățile publice județene a fost organizat un punct de informare pe autostrada A1, km 316, în sprijinul ucrainenilor care tranzitează județul nostru pe cale rutieră, unde Filiala de Cruce Roșie a asigurat permanența zilnic, timp de 8 ore, oferind informații relevante și asigurând apă, cafea și diverse gustări;

30 martie 2022 – Transport umanitar în Ucraina: 2 tiruri conținând 23 tone de alimente, produse de igienă și cazarmament trimise în Ucraina, zona Odessa;

13 aprilie 2022-Transport umanitar în Ucraina: 1 tir conținând 16 tone de produse lactate și suplimente, aranjate în 33 de paleți și donate Crucii Roșii de către compania Lactalis Nutrition Santé, au fost trimise către Crucea Roşie din localitatea Uzhhorod, Ucraina;

Ajutoare constante pentru familiile de refugiați stabilite în județul Alba, cu bunuri constând în produse de igienă și alimente de bază.

Mulțumim tuturor susținătorilor și vă asigurăm de întreaga noastră considerație. Credem în continuare în puterea binelui și că UMANITATEA NU ARE GRANIȚE!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Apa potabilă, RAȚIONALIZATĂ în mai multe localități din județul Alba: Care este programul de furnizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Apa potabilă, RAȚIONALIZATĂ în mai multe localități din județul Alba SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat, sâmbătă, 6 septembrie 2025 consumatorii că, din cauza unui consum ridicat care nu permite refacerea rezervei de apă din rezervorul de înmagazinare, furnizarea apei potabile în localitățile Berghin, Ghirbom, Straja, Henig și Ohaba se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT RUTIER pe DN 74: Coliziune între un autoturism și 2 motociclete în comuna Ciuruleasa. 3 persoane rănite

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT RUTIER pe DN 74: Coliziune între un autoturism și 2 motociclete. 3 persoane rănite Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, pe DN 74, pe raza comunei Ciuruleasa. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Un motociclist rănit după ce a fost acroșat de o mașină, pe Calea Moților „Polițiștii din Abrud au fost sesizați cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Pachete cu rechizite școlare pentru 4 surori din Alba: Acțiune a asociației militarilor veterani

Lucian Daramus

Publicat

în

Pachete cu rechizite școlare pentru 4 surori din Alba: Acțiune a asociației militarilor veterani În pragul noului an școlar 2025-2026, sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a desfășurat o acțiune umanitară cu un puternic impact social. La inițiativa și cu sprijinul colegului lor Ioan Mihu, membrii asociației au distribuit pachete cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea