FOTO| Traian Cornea, solidar cu locuitorii din Răhău: ”Situația actuală m-a determinat să-mi schimb domiciliul temporar în localitate, până la terminarea lucrărilor de infrastructură”
Președintele nostru Klaus Johannis cere implicarea tinerilor în politică, așa văd cu toții să ne implicam pentru a duce la bun sfârșit proiectele de infrastructura din Romania!
Sunt 27 de ani de la momentul în care oamenii din Răhău Sebeș, au crezut și au așteptat ca zona în care ei locuiesc să aibă apă de la rețeaua publică, canalizare, iluminat public, străzi asfaltate, și transport în comun accesibil. Au așteptat de la toți reprezentanții partidelor politice care au avut posibilitatea și timpul necesar să facă demersuri ca să transforme nevoile acestor oameni într-o normalitate pe care concetățenii lor din alte zone ale Sebeșului o trăiesc.
Iată, că acești oameni și astăzi cer utilități necesare unui trai decent.
Am discutat cu ei în timpul campaniei pentru alegerile locale, și am convingerea că ceea ce ei cer și au nevoie, se poate realiza dacă găsim variante de soluționare prin implicarea directă a noastră a tuturor. Cum ar fi ca politicienii locali și mai ales cei care vor să reprezinte interesele acestor oameni în Parlament să-și schimbe domiciliul și să locuiască pentru câteva luni în Răhău. Oare lor le-ar fi confortabil?
Îmi doresc mai multă implicare din partea locuitorilor, din partea aleșilor locali și viitorilor aleși din Parlament.
Ce fac eu, Traian Cornea? Sunt acolo cu acești oameni. Discut cu ei, fac demersuri alături de ei fiindcă îmi doresc să pot face posibile nevoile lor elementare. Așadar, situația actuală m-a determinat să-mi schimb domiciliul temporar în Rahău pana la terminarea lucrărilor și să locuiesc efectiv lângă acești oameni, pentru a fi solidar cu ei și pentru a atrage atenția și mai mult cu scopul de a mobiliza urgentarea lucrărilor.
Tu, politician din orice partid politic ce ești, ce faci pentru oamenii din Răhău Sebeș, concetățeni cu tine și cu mine, tu politician din orice partid politic, vino și locuiește alături de oameni fără apă curentă și asfalt fiindcă ei te-au ales să le reprezinți nevoile și să contribui la realizarea acestor nevoi de care tu deja beneficiezi în viața ta de zi cu zi!.
Alăturați-vă și voi și haideți să îi susținem pe acești oameni.
Cu respect Traian Cornea
[nggallery id=2778]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]