FOTO|,,Toți spunem NU violenței”: Activitate informativă a Jandarmeriei Alba, desfășurată la Colegiul Tehnic ,,I.D. Lăzărescu” Cugir
Sub genericul „Toți spunem nu violenței!”, miercuri s-a defășurat, la Cugir, o nouă activitate informativă aparținând Inspectoratului Jandarmeria Alba. Demersul a vizat de această dată spectatorii competiţiilor sportive de la Colegiul Tehnic ”Ion D. Lăzărescu” şi s-a derulat în parteneriat cu Primăria Oraşului Cugir şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba.
În acest sens, la sediul amintitei instituții de învățământ s-a deplasat o ecchipă formată din: șeful grupei de jandarmi din Cugir pl. adj. sef Ștefan Duru, pl.adj.Claudiu Moga și pl. major Cristian Dobrotă, cu scopul desfășurării unei campanii informativ-preventive pentru conştientizarea şi sensibilizarea elevilor cu privire la nocivitatea fenomenului de violență pe stadioane.
Ștefan Duru le-a explicat elevilor că obiectivul principal al campaniei este acela de a face cunoscut rolul şi importanţa Jandarmeriei Alba în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive precum şi cu privire la prevederile Legii nr. 4/2008 referitor la prevenirea si combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Prin prezentarea făcută, Ștefan Duru a scos în evidenţă consecinţele legale suportate de cei care încearcă să fie violenți pe stadioane, încearcă să intre în incintă în stare de ebrietate sau fără bilet ori deteriorează bunuri.
Vorbind despre importanța evenimentului, directorul colegiului, dr. ing. Alexandru Micaciu a declarat: ,,Apreciem ca fiind benefică orice colaborare între instituţiile abilitate să ia măsuri care sporesc siguranţa şi ordinea publică. Avem convingerea că astfel de campanii îşi ating scopul şi duc la creşterea responsabilităţii în rândul tinerilor şi, implicit, la sporirea siguranţei pe stadioane. Salutăm pe această cale demersul iniţiat de Jandarmeria Alba, cu atât mai mult cu cât intră în obligaţiile noastre să ne asigurăm că există un climat de siguranţă la competiţiile găzduite de bazele sportive ale orașului”.
În cadrul activității, cei mai buni sportivi la orele de educație fizică au fost premiați cu tricouri și diplome din partea Primăriei Cugir, iar în încheiere, cu aportul deosebit al profesorului de educație fizică, Ioan Câmpean, pe terenul de sport din curtea colegiului s-a desfășurat un meci demonstrativ de fotbal (în spirit fair – play), între echipele de elevi din clasele a X-a A și a XI-a A. Acestora li s-au acordat medalii și dplome. La eveniment au luat parte: viceprimarul Cugirului, prof. Horia Rotche, șeful poliției locale, jr. Horațiu Găldău, îndrumătorul educativ, Diana Roșu, cadre didactice ale școlii.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=2302]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin
O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]
FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională
Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]
FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii
Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]