FOTO| TEZAURE UMANE VII: Poeți, rapsozi populari, sculptori, țesători și tulnicărese din Alba, propuși pentru titlul Tezaur Uman Viu, de Centrul de Cultură „Augustin Bena”

TEZAURE UMANE VII: Poeți, rapsozi populari, sculptori, țesători și tulnicărese din Alba, propuși pentru titlul Tezaur Uman Viu, de Centrul de Cultură „Augustin Bena”

Poeți ori rapsozi populari, sculptori, țesători și tulnicărese vor reprezenta Alba dar și comunitățile din care provin, fiind propunerile Centrului de Cultură „Augustin Bena” pentru titlul Tezaur Uman Viu, pus „la bătaie” de Ministerul Culturii.

În data de 14 februarie 2020, Ministerul Culturii a lansat cea de-a opta sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obținerea titlului de TEZAUR UMAN VIU.

Programul TEZAURE UMANE VII, implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmărește salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial.

Programul vizează identificarea și recunoașterea la nivel național a celor care sunt păstrători și transmițători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, persoane capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia.

Data limită pentru depunerea dosarelor de candidatură la Ministerul Culturii a fost 15 mai 2020. Evaluarea acestora în cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial se va desfășura în perioada 2 iunie-1 septembrie, iar rezultatul final va fi anunțat oficial în data de 8 septembrie.

Anul acesta, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a întocmit și transmis la Ministerul Culturii șase dosare de candidatură pentru următoarele domenii de activitate: prelucrarea lemnului, prelucrarea fibrelor și a firelor textile, portul tradițional și spiritualitatea.

Persoanele propuse pentru titlul de TEZAUR UMAN VIU sunt: Maria Dulău din Biia (rapsod popular), Eleonora Ignat din Biia (poet popular), Maria Coroiu din Avram Iancu (tulnicăreasă), Aurelia Matei din Gârda de Sus (țesătoare și cusătoare de costume tradiționale), Ana Groza din Daia Română (țesătoare) și Eugen Gavrilă din Loman (sculptură în lemn).

Sunt deținătoarele unor competențe pe care le transmit mai departe cu conștiința valorii, care fac legătura între strămoși și contemporani, care s-au remarcat, de-a lungul anilor, în cadrul Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” organizat și finanțat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”. Îi descoperim și noi în cele ce urmează, în descrierile Marinelei Baba.

MARIA COROIU
Tulnicăreasă – comuna Avram Iancu

Maria Coroiu este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate tulnicărese din Avram Iancu, care duce mai departe tradiția cântatului la tulnic de peste 60 de ani. S-a născut și a copilărit la Cocești, comuna Avram Iancu la 30 octombrie 1937, din părinții Costan și Sântioana Chira. A absolvit opt clase la școala din comuna Avram Iancu.

S-a căsătorit la Coroiești, comuna Avram Iancu, cu Nicodim Coroiu și au trăit în pace și armonie având un băiat căsătorit și cu rostul lui. Încă de la vârsta de 8 ani a învățat să cânte la tulnic de la mama sa, Sântioana Chira, și de la bunica din partea mamei, Sanfira Fiț. Apoi, când a ajuns la școală, au învățat-o tulnicăresele cu experiență din sat, Ana Duma și Maria Pogan – sora profesoarei Elena Pogan (Tezaur Uman Viu). Părinții ei i-au cumpărat primul tulnic de 1 m, apoi, după cum creștea, îi cumpărau un tulnic mai mare, iar acum tulnicul ei are o lungime de 2,5 m. Când mergea cu vitele își lua întotdeauna tulnicul cu ea și exersa chemările din tulnic pe care le-a învățat acasă, în sat și la școală.

În vechime, la tulnic cântau de obicei femeile și fetele pentru a anunța primejdii sau evenimente importante din familie sau din comunitate. Dacă se întâmpla undeva ceva, se anunțau cu tulnicul dintr-un deal în altul. Cele mai importante chemări din tulnic sunt: Chemarea Iancului, chemarea drăguțului, chemarea la nuntă, chemarea la clacă, chemarea la torcărie, chematul vitelor la munte.

Instrument muzical străvechi, promovat și păstrat cu sfințenie de Maria Coroiu, tulnicul este confecționat din doage din lemn de molid, lipite cu rășină și fixate cu cercuri de salcie, de brad sau de jneapăn (ienupăr); are o lungime ce variază între 1,5 și 2,5 m. Tulnicul folosit altădată pentru chemare la luptă în vremi de restriște își face și astăzi auzite sunetele peste culmile și văile Apusenilor. Moții l-au construit cu migală și i-au dat glas, făcându-l să dăinuie peste vremi.

Așa s-a înfiripat cu mulți ani în urmă, din tradiție și dragoste pentru acest instrument popular, formația de tulnicărese din Avram Iancu. Profesoara Elena Pogan (Tezaur Uman Viu) a fost cea care a pus bazele formației de tulnicărese din Avram Iancu, desfășurând o activitate susținută în depistarea celor mai buni meșteri dogari care confecționează tulnice cu calități acustice deosebite. Maria Coroiu a preluat formația și a dus-o mai departe, cu scopul de a revigora, păstra și transmite mai departe această tradiție moștenită de la daci.

A participat împreună cu Formația de tulnicărese din Avram Iancu la Festivalul Național „Cântarea României”, la evenimente și târguri în țară și în străinătate, festivaluri naționale și internaționale de folclor, Ziua Națională a României. Întotdeauna aceste evenimente erau deschise cu semnale de tulnic. De asemenea, la toate evenimentele cultural-artistice ale comunei și la evenimentele Asociației Cultural Patriotice „Avram Iancu”.

Fiind recunoscută pentru talentul și truda sa de a păstra nealterată tradiția cântatului la tulnic, Maria Coroiu a fost invitată în emisiunea „Tezaur Folcloric” de către realizatoarea Gheoghița Nicolae în 2018, iar în 2019 a fost invitată să participe împreună cu formația de tulnicărese la Bruxelles, la Festivalul Internațional de Artă „Europalia”.

Tulnicăreasa Maria Coroiu este cea care păstrează de mulți ani această tradiție a moților din Apuseni, fiind instructor pentru numeroase generații de tulnicărese din comuna Avram Iancu. De-a lungul anilor, a învățat cel puțin 50 de fete din sat și din împrejurimi să cânte la tulnic. Pentru femeile și fetele din sat, Maria Coroiu constituie un model în ceea ce privește arta cântatului la tulnic, fiind consultată cu multă încredere și respect pentru tot ceea ce face.

Activitatea de păstrare și valorificare a tradiției cântatului la tulnic zona Munților Apuseni, implicarea în viața comunității prin participarea la numeroasele evenimente organizate, o recomandă pe doamna Maria Coroiu ca fiind purtătoarea și promotoarea folclorului autentic, o luptătoare neobosită pentru perpetuarea acestuia. Consideră și ea că este necesar să-și transmită priceperea urmașilor, devenind mentor pentru tinerele din comună, asumându-și în felul acesta rolul salvării, păstrării și transmiterii patrimoniului cultural imaterial al zonei.

ANA GROZA
Meșter popular – țesătoare din comuna Daia Română

ANA GROZA s-a născut la 1 aprilie 1940, la Daia Română, din părinții Ion și Anglița Dan. A copilărit alături de cei trei frați; începând cu anul 1947 a urmat cursurile Școlii Generale din Daia Română, absolvind patru clase. De mică a început să învețe să toarcă, să țeasă, să coasă și să facă „cipcă” (dantelă) de la mama și bunica ei, dar și la orele de lucru manual de la școală, unde fetele învățau cusăturile de pe ie și de la gulerele cămășilor tradiționale. În același timp, a învățat să țeasă în 2 ițe, în 4 ițe, în ițișoare, iar la 16 ani și-a făcut singură costumul tradițional de mireasă.

Reprezentativă pentru arta populară din Țara Secașelor, creatoarea Ana Groza s-a făcut remarcată prin frumusețea țesăturilor și cusăturilor realizate de ea. A lucrat „chindeauă”, „cârpe de vase”, „cârpe de bucate”, „capeți de perini”, „lepedeauă”, „dricăli”, „mese” (fețe de masă), saci de cânepă, „străiți” și desagi de lână, pânză pentru ii. Momentul scoaterii din dulapuri a obiectelor lucrate de ea și aranjatul patului țărănesc se transformă într-o adevărată sărbătoare a culorii și frumuseții.

Pentru femeile din sat, Ana Groza este recunoscută drept cea mai meșteră țesătoare de covoare („lepedeauă”) și constituie un model în ceea ce privește tehnica de lucru, alegerea și pregătirea materiei prime, armonia cromatică, fiind consultată cu multă încredere și respect pentru tot ceea ce face. Covoarele sale sunt adevărate lucrări de artă, constituindu-se într-o adevărată bogăție de culori, menită să scoată la iveală hărnicia și talentul celei care le-a țesut. Pentru harnica țesătoare, fiecare obiect lucrat de ea își are istoria sa, fiind legat nemijlocit de obiceiuri, care, din păcate, astăzi sunt tot mai puțin cunoscute și practicate.

Ana Groza este foarte pricepută și în executarea pieselor de port popular. Țese pânza de bumbac alb necesară iilor, cămășilor bărbătești, pe care apoi le ornamentează prin cusături specifice zonei. Toate aceste îndeletniciri pe care ea le-a învățat de la mama și bunica ei le-a transmis și ea mai departe fetei și nepoatelor sale. De-a lungul anilor, Ana Groza a învățat și pe alte fete din sat să urzească, să țese, să năvădească, să împletească ciucuri și să realizeze țesături și cusături specifice comunei natale.

Păstrează cu sfințenie eșantioanele cu modelele de broderii specifice comunei, folosite de ea pentru împodobirea iilor.

Începând din anul 2006 și până în prezent a participat în calitate de rapsod și meșter popular la festivaluri și târguri ale meșterilor populari din Blaj, Alba Iulia, Negrileasa, Avram Iancu, Muntele Găina. Totodată, se ocupă și de aranjatul lucrurilor din Expoziția Etnografică permanentă a comunei: patul țărănesc cu „perini și lepedeauă”, războiul de țesut și tot ce ține de interiorul țărănesc. A participat la realizarea unor emisiuni și documentare despre gastronomia tradițională, iar la nunțile din sat este vestită pentru „strigătura la găină”.

Creatoarea Ana Groza, o femeie micuță și slăbuță, isteață și sociabilă, te face să o iubești prin vorbele sale calculate, prin atitudine și bun-simț. Cu vocea sa, caldă și domoală, se dovedește a fi nu numai o bună țesătoare, ci și un rapsod popular și o naratoare de excepție, care păstrează vii în memoria sa cântece vechi, bătrânești, strigături („strigătura la găină”), tradiții și obiceiuri ale oamenilor din Țara Secașelor.

Purtătoare de folclor autentic din zona Secașelor, a oferit informații prețioase în proiectele AFCN: Veste-n țară ni s-o datu – colinde din județul Alba (2012), Din comoara satelor – Rapsozi și poeți populari din județul Alba (2013) și Balada populară în zona folclorică Alba (2018).

Precum ceilalți creatori populari, Ana Groza și-a făcut o colecție de țesături și cusături tradiționale, prin toată activitatea ei reușind să contribuie la salvarea, păstrarea și transmiterea acestui neprețuit tezaur al culturii materiale.

ELEONORA IGNAT
Poet popular – Biia, comuna Șona

Eleonora Ignat sau Nona lui Sâmbotin este „o țărancă ieșită din comun”, așa cum a denumit-o în articolul său, ziaristul corespondent al ziarului „Unirea”, Aurel Roman. Această denumire o merită pe deplin pentru toate calitățile cu care a fost înzestrată de bunul Dumnezeu. O femeie inteligentă, cu memorie uimitoare, nana Nonă a fost hărzită de Dumnezeu cu harul de a scrie frumoase poezii având ca inspirație viața satului, a familiei și natura, în mijlocul cărora a trăit și le-a iubit din toată inima.

S-a născut la 14 octombrie 1935, în satul Biia din județul Alba, din părinții Sâmbotin Gheorghe și Onița, o familie de oameni gospodari cu nouă copii. Tatăl ei, Gheorghe Sâmbotin, om de omenie, comunicativ, dotat cu o inteligență narativă, cu preocupări intelectuale și politice, a fost președintele Frontului Plugarilor din comuna Biia și primar, prezent la Congresul agricultorilor din timpul guvernului Dr. Petru Groza.

Eleonora Ignat a terminat școala primară în sat și s-a căsătorit la vârsta de 22 de ani cu Ioan Ignat din Biia, având împreună cinci copii, trei băieți și două fete toți fiind căsătoriți și cu rostul lor. Încă din copilărie a îndrăgit cântecul, jocul și poezia și a participat la toate serbările și concursurile școlare(dansuri populare și recitat), mai târziu, intrând în rândul fetelor, apoi al nevestelor, a participat la toate manifestările culturale ale satului, participând cu grupul folcloric la concursurile zonale, regionale și naționale, unde avea și rolul de recitator al poeziilor proprii. Prima poezie a recitat-o în clasa a II-a și s-a numit „Sunt româncă mititică”.

Începând din anul 1967, a început să compună poezii populare, iar în anul 1979 o parte din ele au fost publicate în cartea „Pictori și poeți țărani”. În anul 1982 a fost înregistrată cu creații proprii acasă la Biia de către doamna Rodica Rarău de la TVR. Realizatoarea emisiunii și membrii echipei TVR au fost impesionați de poezia Nonei „M-am născut în zile grele” minunându-se foarte mult, cum o țărancă cu patru clase a fost în stare să cuprindă istoria României, din trei generații, în versuri simple, pline de acuratețe. A fost invitată la București, în emisiuni de folclor la TVR, în mai multe rânduri de către doamnele Marioara Murărescu, Elise Stan și Gheorghița Nicolae.

Deși are numai patru clase, pentru că înscriidu-se la gimnaziu, la Blaj, a fost eliminată din cauza faptului că tatăl său era considerat chiabur, oricând poate purta o discuție cu orice om oricât de pregătit ar fi. A recitat în direct la Radio „Antena Satelor” și a povestit obiceiuri vechi din sat în cadrul emisiunii de folclor „Sat de altădată” realizată de Polina Gheorghe. Invitată la emisiunea televizată: „Vine, Vaida, pe la voi”, a încântat telespectatorii prin talentul și discuțiile purtate, dovadă fiind telefoanele primite la redacție din partea telespectatorilor.

În timp ce lucrează în grădină sau face celelalte treburi ale casei, nana Nonă compune poezii, pe care le înregistrează în minte. Fiind o autodidactă împătimită, nu mai miră pe nimeni sfera largă de cunoștințe, mai ales că acestea s-au împletit cu un talent nativ ieșit din comun – acela de a așterne pe hârtie poezii închinate țării, credinței, eroilor, datinilor, țăranilor etc. Sunt creații ale unui om simplu și patriot care autentifică originea, obiceiurile, datinile poporului român pe aceste meleaguri. Creații brute, nestilizate, folositoare și valoroase pentru nația română care trăiește în „Ardealul mult râvnit de alții”.

Membră de onoare a Cercului „Astra – Ion Bianu”din Biia și a Grupului folcloric „Pe ulița satului” a participat în calitate de poet popular la concursuri și festivaluri de folclor cum ar fi: Festivalul Național „Cântarea României”, Festivalul „Strugurele de aur” Jidvei, Festivalul „Cântec și joc pe Târnave – Veta Biriș”, de la Biia, Festivalul județean „Cultură pentru Cultură”, Târgul de fete de pe Muntele Găina și la Concursul de poezie „Luceafărul strălucește și la Biia”.

Contribuția deosebită a Eleonorei Ignat la promovarea tradițiilor satului românesc a fost apreciată de-a lungul timpului printr-o mulțime de aplauze și diplome. Drept recunoaștere a talentului său, precum și pentru participarea la consursurile și festivalurile organizate la nivel județean, în anul 2008, în cadrul evenimentului: Recunoașterea publică pentru slujitorii culturii tradiționale, Consiliul Județen Alba i-a conferit titlul de „Poet țăran”.

Poeziile sale au fost publicate în cărți și reviste și se cuvine să amintim aici: „Pictori și poeți țărani”(1979); „Cronica de la Biia”( Publicație a Asociației Fiii satului Biia); „Biia – vatră de istorie și cultură”, studiu monografic, Editura Astra, Despărțământul Timotei Cipariu, Blaj, 2004; „Din comoara satelor – Rapsozi și poeți populari din județul Alba”(proiect AFCN 2013); „Satule vatră frumoasă”.

Tematica Eleonorei Ignat este variată, ea cuprinde în stilul ei popular istoria pătrunsă de un mare patriotism, amintind evenimentele la care au participat locuitorii din Biia, alături de alte sate de pe Târnava Mică. Cântă cu mult drag, hărnicia locuitorilor în anotimpurile primăvară – vară înfrățită cu cântecele păsărilor ce îndemnau la lucru țăranul, dar și dragostea de părinți, de mama sa ce o aștepta cu ochii înlăcrimați pe lavița de la poartă. Eleonora Ignat este dăruită de Dumnezeu cu harul artistic al unei povestitoare și poete, ce-și deapănă amintirile în versuri, constituindu-se într-un veritabil tezaur viu, bun cunoscător și totodată transmițător al spiritualității noastre populare.

Cu vocea sa caldă, domoală Eleonora Ignat se dovedește a fi o bună recitatoare a poeziilor proprii, dar și o naratoare de excepție, ce păstrează vii în memoria sa tradiții și obiceiuri ale oamenilor de pe Târnava Mică.
Cu simț artistic deosebit, cu har și dar de la Dumnezeu, Eleonora Ignat compune poezii populare pentru interpreții mai tineri din Biia și de pe Valea Târnavelor: Ioan Dancu, Raluca Dulău, Andreea Dulău. Opera poetei Eleonora Ignat se încadrează în viața culturală a satului și contribuie la continuarea tradițiilor și prin compoziții proprii pentru Grupul folcloric „Pe ulița satului” din Biia.

MARIA DULĂU – Rapsod popular – Biia, comuna Șona

MARIA DULĂU s-a născut la 9 aprilie 1947, pe Valea Târnavei Mici, în satul Biia, județul Alba. Părinții ei, Eugenia și Gheorghe Groza, oameni gospodari din Biia, s-au ocupat toată viața cu agricultura și creșterea animalelor. A absolvit 7 clase în satul natal și a lucrat la CAP Șona ca „socotitor”. S-a căsătorit cu Emil Dulău, om harnic și cinstit din Biia, și au împreună trei copii, un băiat și două fete.

Venind dintr-o vatră folclorică frumoasă și bogată în tradiții, a fost atrasă de mică de cântecul și jocul popular, fiind o prezență agreabilă în spectacolele școlare organizate cu ocazia unor sărbători. Așa a învățat de la părinții ei și de la bătrânii din sat, cântece vechi bătrânești, colinde laice și religioase, dar și jocurile specifice satului. A cules strigături, cântece, doine, balade, colinde și obiceiuri din Biia. Iubitoare de tradiții și obiceiuri, a participat la valorificarea obiceiurilor străvechi, precum: „Șezătoarea” și „Nunta țărănească de la Biia”.

În anul 1981 a reprezentat comuna Șona la Festivalul Național „Cântarea României” ca rapsod popular, obținând locul I, iar în anul 1982 a făcut primele înregistrări la Radio București împreună cu orchestra condusă de George Vancu. În anul 2003 a participat la emisiunea „Debut 50 plus” organizată de TVR Timișoara unde a obținut locul II.

Purtătoare a cântecului și jocului popular românesc, este o prezență activă în grupul vocal feminin și în formația de dansuri „Pe ulița satului” din Biia, cu care a participat la numeroase manifestări gen fiii satului, zilele orașului, festivaluri de folclor, precum: „Cultură pentru cultură”, „Strugurele de Aur”- Jidvei, „Festivalul dansului bătrânesc”- Târgu Mureș, „Festivalul Internațional al dansului de femei”- Zalău, „Târgul de fete de pe Muntele Găina”, precum și la numeroase emisiuni de televiziune: „La izvorul dorului”- Favorit TV , „Tezaur Folcloric” și „O vedetă populară”- TVR 1, „Pe Mureș și pe Târnave” – TVR Târgu Mureș, „Târnava TV”– Sighișoara, „Civilizația satului românesc” și „Vine Clujul pe la noi” TVR Cluj. Cântă și muzică religioasă și face parte din Corul Bisericii Ortodoxe din Biia.

De-a lungul anilor Maria Dulău a fost remarcată și recompensată pentru talentul și truda sa cu diplome și premii speciale iar anul trecut (2019) de Ziua Internațională a Iei, la Alba Iulia, a primit titlul de membră a Academiei Artelor Tradiționale din România, pentru întreaga sa activitate.

Purtătoare de datini și de folclor autentic din zona Târnavei Mici, Maria Dulău a oferit informații prețioase în proiectele AFCN: „Nunta în Transilvania”- 2011, „Veste-n țară ni s-o datu” – colinde din județul Alba-2012, „Din comoara satelor – Rapsozi și poeți populari din județul Alba” – 2013 și „Balada populară în zona folclorică Alba” – 2018.

Maria Dulău a preluat și a transmis mai departe tinerilor din sat și nu numai, un repertoriu autentic, bogat, cules de la părinții săi și de la oamenii bătrâni din sat: balade și cântece vechi bătânești, cântece de joc, strigături, colinde laice și religioase, pricesne. Repertoriul rapsodului popular Maria Dulău a fost preluat și valorificat în concursuri și festivaluri naționale de folclor de către tinerii interpreți din Biia: Raluca Dulău, Ioan Dancu, Andreea Dulău. Consideră că este necesar să-și transmită repertoriul și priceperea urmașilor, tinerilor din sat asumându-și în felul acesta rolul salvării, păstrării și transmiterii patrimoniului cultural imaterial al zonei.

Activitatea neîntreruptă de peste 40 ani în cadrul Grupului folcloric „Pe ulița satului” Biia, participarea la numeroasele evenimente și emisiuni de folclor, o recomandă pe doamna Maria Dulău ca fiind purtătoarea și promotoarea folclorului românesc autentic. Cu devotament, muncă asiduă și talent, Maria Dulău a obținut frumoase rezultate în creația populară și în valorificarea zestrei culturale tradiționale, de aceea decernarea titlului de TEZAUR UMAN VIU AL JUDEȚULUI ALBA de către Consiliul Județean Alba, în cadrul spectacolului „Tezaur Folcloric”, organizat la Alba Iulia de Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Televiziunea Română, reprezintă o recunoaștere binemeritată și o încununare a întregii sale activități pusă în slujba culturii tradiționale, a patrimoniului cultural imaterial al județului Alba.

AURELIA MATEI  Meșter popular – țesături, cusături, costume tradiționale din Gârda Seacă, comuna Gârda de Sus

AURELIA MATEI s-a născut la 12 septembrie 1965 la Lăzești, comuna Scărișoara, județul Alba. Provine dintr-o familie numeroasă, cu 8 copii, un băiat și șapte fete. Mama ei, o femeie harnică și blândă, cu mare credință în Dumnezeu, țesea foarte mult să le facă zestre le fete. De mică a început să lucreze pe lângă mama sa, iar pe la vârsta de 8 – 9 ani devine un ajutor de nădejde al mamei.

La vârsta de 10 ani a învățat să facă „cipcă” (dantelă), la 11 ani a învățat să toarcă și să țeasă le război în 2 ițe, în 4 ițe, ițișoare și cu alesături în dește iar la vârsta de 14 ani și-a cusut prima ie, poale și zadii cu negru, costum pe care îl purta cu mândrie la toate serbările școlare. Își amintește cu mare drag de bunica ei, care mereu scotea din lada de zestre, cămașa cu ciupag cu care a fost mireasă și o îndemna să învețe să coasă cămăși cu ciupag.

Stabilită prin căsătorie în comuna Gârda de Sus, Aurelia Matei continuă să lucreze în spiritul tradiției din Lăzești, cât și în cel al satului de adopțiune Gârda Seacă, fără însă a amesteca motivele specifice fiecărei localități.

Reprezentativă pentru arta populară din Munții Apuseni, creatoarea Aurelia Matei s-a făcut remarcată prin frumusețea țesăturilor și cusăturilor realizate de ea, dar mai ales prin reconstituirea portului tradițional din Gârda de Sus, județul Alba, fiind singura meșteră din Munții Apuseni care știe să coasă cămașa cu ciupag și să țeasă zadiile cu trup vânăt din păr de lână.

Țesăturile (ștergare, tindee, lepedee de lână sau bumbac, măsărițe din aceleași materiale) sunt executate prin tehnici străvechi cu unelte simple și puține. Ele sunt țesute în război fiind decorate ca prin „alesături”. Țesutul în două și patru ițe, cu rostul închis sau deschis, sunt tehnicile folosite în execuția, covoarelor, ștergarelor, fețelor de masă, țoalelor sau straielor care sunt îngroșate la piuă.

Aproape toate țesăturile sunt decorate cu motive geometrice alese în război, sau sunt realizate din neveditură (la fețele de masă albe de bumbac). Aurelia Matei este foarte pricepută și în executarea pieselor de port popular. Țese pânza de bumbac alb necesară iilor, cămășilor bărbătești pe care apoi le ornamentează prin cusături specifice zonei. Alte piese de port executate cu multă pricepere sunt țesăturile de lână pentru confecționarea pieselor de port – în special zadii cu trup, catrințe.

Fiind recunoscută pentru talentul și truda de a păstra nealterată tradiția locală, Aurelia Matei, a fost invitată să participe la numeroase expoziții în țară: Alba Iulia, Albac, Avram Iancu, Deva, București și în străinătate: Ungaria, Germania.

În anul 2019, Aurelia Matei a fost recompensată cu onorantul titlu de membră a Academiei Artelor Tradiționale din România, pentru întreaga sa activitate. Ca și ceilalți creatori populari Aurelia Matei și-a făcut o colecție de țesături și costume tradiționale, prin toată activitatea ei, reușind să contribuie la salvarea, păstrarea și transmiterea acestui neprețuit tezaur al culturii imateriale.

Cu multă dăruire și talent pedagogic, începând cu anul 2016, Aurelia Matei transmite meșteșugul copiilor din Gârda de Sus, în calitate de instructor la clasa externă de țesut-cusut a Școlii de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia.

Iată că prin strădania acestui om minunat, este revitalizat un meșteșug tradițional, este făcut cunoscut copiilor din sat, cu speranța că și ei la rândul lor îl vor transmite mai departe.

EUGEN GAVRILĂ – Sculptor în lemn – Loman, comuna Săsciori

EUGEN GAVRILĂ s-a născut la 18 august 1969, în comuna Pianu, județul Alba, din părinții Ioan și Elisabeta Gavrilă. A absolvit opt clase (ciclul primar la Școala generală Tonea și ciclul gimnazial la Școala generală Loman) și împreună cu părinții s-a ocupat de creșterea animalelor. Între anii 1989-1990 își satisface stagiul militar la Iași și Petroșani. S-a căsătorit cu Silvia, și au împreună 3 copii, doi băieți și o fată.

Locuiește la Loman și lucrează în cadrul Regiei Autonome Locale, Ocolul Silvic R.A. Săsciori ca lucrător forestier.

Din tinerețe a fost pasionat de sculptura în lemn, inspirându-se singur după stâlpii funerari și crucile vechi din cimitirul Pianu de Sus și Loman, fiind singurul sculptor de stâlpi funerari din Munții Șureanu. În vechime, în zonă, nu se puneau cruci la mormântul bărbaților neînsurați, ci stâlpi având deasupra pasărea-suflet. Dacă la mormântul bărbaților neînsurați se pun stâlpi funerari, la mormântul femeilor se așază cruci din lemn frumos decorate cu motive geometrice.

Cercetătorii socotesc această tradiție multimilenară și precreștină, dar curat autohtonă. Cultul soarelui este reprezentat pe acești stâlpi prin cercuri și raze. Imaginea sufletului se concretizează într-un porumbel cioplit din lemn cu aripile întinse și cu coada despicată, care se vopsește cu „baiț”, ca stâlpul, sau în diferite culori, după simțul artistic al cioplitorului.

Regretatul etnolog Gheorghe Pavelescu, în urma cercetării riturilor funerare în privința stâlpilor funerari și a porumbelului pus pe stâlp efectuate în anul 1942, afirma că „imaginea cioplită din lemn a «Sufletului Pasăre» ar juca rolul, în cadrul unei mentalități magice, de prezentare efectivă a sufletului lângă mormânt până trece definitiv în lumea de dincolo” (Gh. Pavelescu, „Pasărea-suflet, studiu de antropologie culturală indoeuropeană”).

În zona Munții Sebeșului se mai întâlnesc încă astfel de stâlpi funerari și în alte localități cum ar fi Pianu de Sus, Purcăreți, Strungari sau Laz, dar și în zona Munților Orăștiei, respectiv în localitățile din apropierea cetăților dacice. De altfel, cimitirul cu stâlpi funerari din Pianu de Sus a fost inclus pe lista monumentelor istorice din județul Alba.

Este cunoscut faptul că, în localitățile de pe Valea Sebeșului, una dintre ocupațiile principale a fost, timp de milenii, sculptura în lemn. Stâlpii funerari din Loman sunt și rezultatul acestei preocupări a localnicilor. Preluat de populația românească, obiceiul a fost păstrat până astăzi grație meșterului Eugen Gavrilă.
Stâlpii, cu o grosime de 15/15 cm, sunt frumos ornamentați cu tăieturi și crestături, iar în vârf au o pasăre cu aripile deschise ca pentru zbor.

De asemenea, pe coloane apar diferite motive, cum ar fi soarele, luna și stelele. Eugen Gavrilă execută cu multă dexteritate stâlpi funerari, cruci, troițe, panoplii, linguri, ciubere, putini de brânză, bâdâi pentru scos untul, cabane din lemn etc. Are multe solicitări privind tehnica populară a sculpturii în lemn a stâlpilor funerari din partea oamenilor din satele Loman, Tonea și Pleși (pentru păstrarea tradițiilor de înmormântare), dar și din județ și din țară, pentru artizanat.

Mai multe televiziuni din țară au fost interesate de tehnica sculpturii în lemn a stâlpilor funerari, deplasându-se la Loman, pentru realizarea unor filme documentare; de asemenea Studiourile de Film ale Ministerului Apărării Naționale și Complexul Național Muzeal „ASTRA” Sibiu. Se remarcă atât prin colecționarea unor obiecte din lemn ornamentate cu crestături, dar și prin realizarea unor obiecte decorate cu deosebită migală și talent. Lucrează în stejar, salcâm, nuc, tei și paltin. Prezența lui la târguri și expoziții îl face cunoscut în țară drept crestător în lemn.

De-a lungul anilor a participat cu lucrări la festivaluri și târguri ale meșterilor populari și se cuvine să amintim Festivalul „AFRODA”, Festivalul-concurs „Cultură pentru Cultură”, Muzeul Satului București. Începând din anul 2016, Eugen Gavrilă este Membru al Academiei Artelor Tradiționale Vatra Dornei, iar în anul 2017, Consiliul Județean Alba, în cadrul emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, i-a conferit titlul de „Tezaur Uman Viu al Județului Alba” în semn de recunoaștere, de către comunitatea județului Alba, drept creator și transmițător de elemente ale Patrimoniului cultural material și imaterial.

Consideră și el că este necesar să-și transmită priceperea și meșteșugul urmașilor, devenind mentor pentru fiul său cel mic, Ștefan, în vârstă de 18 ani, asumându-și în felul acesta rolul salvării, păstrării și transmiterii patrimoniului cultural material și imaterial al zonei.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI