Cultură Educație

FOTO: Târgul Meșterilor Populari, în Cetatea Marii Uniri – prima zi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Piața Cetății din Alba Iulia găzduiește în acest sfârșit de săptămână prima ediție a Târgului Meșterilor Populari din Cetatea Marii Uniri.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba și Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice „Alba Transilvania”, reunește expozanți de obiecte meșteșugărești și produse tradiționale din toate zonele țării.

Publicul prezent astăzi la eveniment a avut ocazia să urmărească parada ”Ținutele Istoriei”, să afle povestea supliciului lui Horea și să asiste la o demonstrație de olărit, așa cum îl practicau romanii, toate prezentate de echipa de istorici și arheologi de la ”Muzeului Național al Unirii” din Alba Iulia, după care a putut participa la lansările de carte de la Sala Unirii, susținute de Nicolae Băciuţ, Maria Borza, Sorina Bloj, Marcel Lutic, Ioan Popa, Marinela Baba și Petruţa Pop. Momentul cultural a fost pigmentat de miniconcertul Grupului Primavera, coordonat de prof. Marinela Popa.

De asemenea, pentru vizitatorii târgului au fost pregătite și alte momente care să amintească de valorile nepieritoare ale culturii tradiționale românești: dramatizarea după snoave populare în interpretarea Grupului Skepsis și prezentarea unor obiceiuri populare străvechi: păstoritul, prezentat de Asociația Moșteniri Mureșene – Ciobănițele din Pietriș Vale și nunta tradițională de la Groșii Țibleșului cu Asociația Folclorică ”Țibleșul” din Maramureș.

Programul din a doua zi a târgului cuprinde:

Ora 14.00 – Ansamblul 60+ – Şezătoarea (obicei popular) (Piaţa Cetăţii, parcul Custozza)
Ora 14.30 – Ansamblul folcloric din Rădeşti – Cununa grâului (Piaţa Cetăţii, parcul Custozza)
Ora 15.00 – Ansamblul Folcloric „Stejarul” din Sebeşel – Coboară oile dunga (obicei păstoresc) (Piaţa Cetăţii, parcul Custozza)
Ora 17.00 – Închiderea târgului

Parteneri în organizarea evenimentului sunt Muzeul Național al Unirii, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Asociația Prietenii Muzeului Unirii.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]

Citește mai mult

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult