Curier Județean

FOTO: Tabere și ateliere meșteșugărești, în Cetatea Alba Carolina. Turiștii veniți la Festivalul Roman Apulum au ocazia să învețe despre cultura daco-romană

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe lângă spectacolele ce vor avea loc în cadrul Festivalului Roman Apulum, cei aflați în acest weekend la Alba Iulia au ocazia să înveţe despre cultura daco-romană, îndeletnicirile din acea vreme şi să experimenteze pe propria lor piele armele strămoşilor noştri.

Mai multe tabere și ateliere meșteșugărești au fost deschise, sâmbătă, în prima parte a zilei, pe platoul strada Militari din Cetatea Alba Carolina.

Taberele cuprind o serie de ateliere antice, dintre care amintim: Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori.

Astfel, localnicii și turiștii vor putea vedea cum se desfășura o zi din viața oamenilor de acum circa 2000 de ani, dar și să admire obiecte pe care dacii și romanii le foloseau în viața de zi cu zi, precum plante medicinale, opincuțe, unelte, gentuțe, bijuterii, monede sau jocurile de altă dată.

De asemenea, cei care vizitează taberele trupelor, pot interacționa cu legionarii romani, dacii, gladiatorii și frumoasele dansatoare.

Festivalul Roman Apulum continuă la Alba Iulia după următorul program:
Sâmbătă
16.00 – 18.30 Prezentări și demonstrații militare ale trupelor participante: Terra Dacica Aeterna (Cluj Napoca); Legio I Italica (Svishtov, Bulgaria); Civilta Romana (Roma, Italia); Vexillatio Moesiae Inferioris (Odessa, Ucraina); Cohors III Lucensium (Lugo, Spania); Legio X Gemina (Musov, Republica Cehă) – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
20.30 – 21.00 Bătălie între trupele romane și războinicii daci – Războaiele lui Domițian cu dacii – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
21.00 – 21.15 Dansuri antice – Magna Nemesis și Eurythmia – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
21.30 – 21.45 Parada cu torte – Strada Mihai Viteazul

Duminică, 29 aprilie 2018

10.30 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori) – Platou strada Militari
11.00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum – Pornire de la Muzeul Principia
12.00 – 12.30 Parada participanților – Strada Mihai Viteazul
16.00 – 17.30 Competiție sportivă/pentatlon antic – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
17.30 – 18.30 Târg de sclavi – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
18.30 – 19.00 Războaiele lui Traian cu Decebal – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
19.00 – 20.30 Lupte de gladiatori – Școlile de gladiatori Ludus Apulensis, Ludus Ursus Nigrus, Ars Dimicandi – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
20.30 – 21.30 Teatru – Grupul Skepsis: “Dilema finală a lui Socrate”

Luni, 30 aprilie 2018

11.00 – 17.00 Tabere și a ateliere meșteșugărești meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori) – Platou strada Militari
12.00 – 12.30 Paradă militară – Strada Mihai Viteazul
13.00 – 13.20 Floralia – jocuri în onoarea zeiței Flora – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
16.30 – 17.00 Dansuri – Espalanada Catedralei Romano-Catolice
17.00 – 18.00 Demonstrații militare – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
18.00 – 19.00 Jocuri de gladiatori – Esplanada Catedralei Romano-Catolice

Marți, 1 mai 2018

11.00 – 17.00 Tabere și a ateliere meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori) – Platou strada Militari
12.00 – Gastronomie antică – Espalanada Porții a IV-a
17.00 – Închiderea festivalului

[nggallery id=5523]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ACCIDENT rutier pe o stradă din Mediaș, provocat de un șofer din Alba: A fost transportat la spital alături de pasagera sa

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe o stradă din Mediaș, provocat de un șofer din Alba: A fost transportat la spital alături de pasagera sa Un bărbat de 65 de ani, din județul Alba, a fost implicat într-un accident rutier produs în municipiul Mediaș, în care au fost avariate trei autoturisme. Din primele cercetări, șoferul din Alba nu […]

Citește mai mult

Curier Județean

A început curățenia de primăvară la Cugir: Mobilizare a întregului oraș pentru ecologizarea mai multor zone din localitate

Ioana Oprean

Publicat

în

A început curățenia de primăvară la Cugir: Mobilizare a întregului oraș pentru ecologizarea mai multor zone din localitate La Cugir a început campania de curățenie de la început de primăvară. Pentru campania de anul acesta s-a mobilizat întregul oraș, de la simplii cetățeni, la instituții publice, asociații de proprietari, școli și elevi. Primăvara aduce nu […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, a obținut două rezultate impresionante: Calificare la faza națională a olimpiadelor de Română și Educație Tehnologică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, a obținut două rezultate impresionante: Calificare la faza națională a olimpiadelor de Română și Educație Tehnologică Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională a două competiții școlare: Olimpiada de Educație Tehnologică […]

Citește mai mult