FOTO ŞTIREA TA: „Valea gunoaielor” în municipiul Aiud! Focar de infecţie şi mirosuri de nesuportat sub geamul locatarilor
Cu un morman de gunoi sunt întâmpinaţi cei care aleg să meargă pe Str. Valea Aiudului din municipiul Aiud. Imaginea este de-a dreptul dezolantă şi poate fi „admirată” de toţi trecătorii.
Deşeurile menajere şi resturile de materiale de construcţii aruncate pe câmp, zi de zi, alcătuiesc peisajul de care au parte toţi cei care traversează prin această zonă.
Oamenii spun că este foarte greu să se lupte cu lipsa de bun simţ a celor care aruncă gunoaiele în locuri neconforme. Şi astfel, între nepăsarea oamenilor şi lipsa de educaţie, s-a născut un munte de gunoaie, unde oamenii au aruncat tot ce le-a prisosit prin casă.
Totul reprezintă un adevărat focar de infecţie pentru cetăţenii din zonă. Aceştia şi-au exprimat disperarea şi pe paginile de socializare îm speranţa că autorităţile se vor sesiza şi vor lua măsuri pentru sancţionarea celor vinovaţi.
„Oare s-a deschis groapă de gunoi pe Str. Valea Aiudului nr. 100? Că de mâine renunț la contractul de gunoi dacă am groapa de gunoi așa aproape, la „50 m” de casa,” este reacţia celor care locuiesc pe strada Valea Aiudului.
„Plătesc 46 lei pentru ridicarea gunoiului, de ce? Ca să miros gunoiul altuia? Pai nu e mai simplu să-l aruncăm toți acolo de pe stradă? Nu, ca pe noi imediat ne-ar amenda,” scrie un alt locuitor din zonă.
„Am postat și anul trecut, au trimis după 14 zile un utilaj și au împins mizeria către vale, atâta tot și tot eu am fost acuzată că nu încap de gunoiul altuia. Uite așa nu mai încap de gunoi de data aceasta, sper sa se facă dreptate! Vine căldura, toată ziua stăm cu geamul închis din nou de miros? E groaznic!”
„Eu vreau ca administrația sa facă ceva în privința aceasta, nu se poate ca 2 oameni sa terorizeze toată strada cu gunoiul și cu scandalul lor zi de zi! Iar ce mă doare e că 3 copiii ai lor toată ziua se joaca prin gunoaie! Să nu mai zic de ai mei copii, de toți cei care locuim în zona de miros. Mentionez ca WC nu au , „fac”pe unde îi apuca.”
Vecinii spun că s-au săturat de mirosul greu, ce nu le peminte, pe timp de vară, să stea şi ei cu geamurile deschise.
Mai grav este faptul că printre mizerii se joacă zilnic copii. Ei riscă să se îmbolnăvească grav din cauza neglijenţei unor oameni cărora nu le pasă de cel mai elementar bun simţ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
VIDEO ȘTIREA TA | Momentul în care o tânără din Sebeș sparge cu o piatră parbrizul unui autoturism, surprins de camerele de supraveghere
VIDEO ȘTIREA TA | Momentul în care o tânără din Sebeș sparge cu o piatră parbrizul unui autoturism, surprins de camerele de supraveghere Momentul în care o tânără din Sebeș, de 29 de ani, sparge cu o piatră parbrizul unui autoturism a fost surprins de către camerele de supraveghere din zonă. Citește și: O tânără […]
FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT pe autostrada A1, în apropiere de Sebeș: Audi înmatriculat în Alba, făcut praf după impactul cu un urs care i-a ieșit în cale, pe banda de viteză
ACCIDENT pe autostrada A1, în apropiere de Sebeș: Audi înmatriculat în Alba, făcut praf după impactul cu un urs care i-a ieșit în cale, pe banda de viteză Un accident rutier provocat de un urs a avut loc joi, 23 octombrie 2025, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu-Sebeș. Animalul a ieșit în fața unei […]
FOTO ȘTIREA TA | Situație neplăcută pentru un șofer din Alba. Și-a găsit oglinda de la mașină ruptă într-o parcare: ,,Dacă nu mă cauți tu, o să te caute poliția pentru declarații”
FOTO ȘTIREA TA | Situație neplăcută pentru un șofer din Alba. Și-a găsit oglinda de la mașină ruptă într-o parcare: ,,Dacă nu mă cauți tu, o să te caute poliția pentru declarații” De un eveniment rutier neplăcut a avut parte astăzi, 27 octombrie, un șofer din Alba atunci când și-a găsit mașina lovită în parcarea […]
