Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Un tânăr din Alba a ajuns în pragul suicidului după o percheziție a polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara: „Dacă sunt cuminte și tot nu-mi dați pace, atunci scap eu de voi”

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Un tânăr din Alba a ajuns în pragul suicidului după o percheziție a polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara: „Dacă sunt cuminte și tot nu-mi dați pace, atunci scap eu de voi”

Un tânăr de 24 de ani din Cugir, județul Alba, a relatat ziaruluiunirea.ro că a trecut printr-un episod psihic sever după ce polițiști din cadrul IPJ Hunedoara au efectuat o percheziție la domiciliul său, în 12 noiembrie 2025. Acesta susține că acțiunea polițiștilor s-a desfășurat în absența sa, în condiții pe care le consideră abuzive, iar ulterior ar fi descoperit dispariția unei sume de bani din locuință.

Percheziție în timp ce tânărul se afla pe drum spre Timișoara

Potrivit relatării sale, tânărul se afla în mașină, în drum spre Timișoara, unde urma să participe la o discuție pentru un loc de muncă găsit online. El spune că polițiștii l-au sunat în momentul în care au ajuns la locuință și i-au cerut acordul pentru percheziție.

„Mi-au spus la telefon că mă joc cu libertatea mea dacă nu le permit accesul. Mi-au arătat o urmă de papuc și au zis că au probe. Eu m-am speriat și am zis da, numai să nu-mi fie rău și mai rău”, susține tânărul.

Acesta afirmă că percheziții au avut loc atât în locuința din Cugir, cât și în cea din Obreja, unde are domiciliul: „Au zis că dacă n-au găsit nimic la Cugir, sigur găsesc la Obreja. Au scormonit toată casa și tot nimic.”

Mama și verișoara sa, aflate în locuință în timpul percheziției, ar fi fost rugate să se mute într-o altă cameră, timp în care polițiștii ar fi verificat dormitorul tânărului. După plecarea echipajului, familia ar fi constatat lipsa a 1.000 de lei, sumă pe care tânărul spune că o păstra într-o carte de rugăciuni.

„Înainte să vină ei, banii erau acolo. După ce au plecat, mama a verificat și erau doar rugăciunile. Eu nu fac pe nimeni hoț, dar banii unde au dispărut?”, afirmă acesta.

În procesul-verbal întocmit, polițiștii ar fi consemnat că nu a fost ridicat niciun bun.

De asemenea, rudele afirmă că polițiștii le-ar fi oferit explicații neclare despre obiectul percheziției.

Tânărul declară că a fost doar „suspect pe baza unor bănuieli vagi”, fără a i se prezenta dovezi concrete.

Din cauza presiunii, tânărul a recurs la un gest suicidar

Tânărul povestește că presiunea psihologică exercitată de polițiști l-a destabilizat, iar pe drum, copleșit de panică, ar fi încercat să își pună capăt zilelor.

„În capul meu era: dacă sunt cuminte și tot nu-mi dați pace, atunci scap eu de voi. M-am dus la o farmacie și am luat 30 de pastile de paracetamol. Nu mai gândeam limpede.”

Acesta a fost internat ulterior la Spitalul Universitar din Göteborg, în Germania, între 14 și 17 noiembrie 2025. Documentele medicale eliberate acolo ar indica afectare hepatică și o reacție dezadaptativă severă.

Tânărul afirmă că este cunoscut ca un tânăr muncitor și corect, prezentând caracterizări din partea preotului paroh și a altor persoane din sat. Acestea l-ar descrie ca fiind „un copil cuminte” și „un băiat cinstit care a returnat portofele găsite de-a lungul timpului”.

El spune că lucra în construcții și ocazional transporta persoane, chiar dacă nu avea toate autorizările necesare: „Îmi câștigam cinstit banii, mi-am strâns și eu ceva pentru zile negre.”

Plângere penală și solicitare de anchetă

Tânărul afirmă că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba Iulia, cerând verificarea procedurilor și investigarea dispariției banilor.

„Vreau doar dreptate. Vreau să fiu tratat ca un om, nu ca un infractor. Doar pentru că ai alte dosare nu înseamnă că ești vinovat în orice situație”, spune acesta.

Ce spune IPJ Hunedoara

La solicitarea ziaruluiunirea.ro, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a transmis un punct de vedere oficial:

„În urma verificărilor efectuate, vă informăm că persoana în cauză a depus o sesizare similară la nivelul IPJ Hunedoara.

Bărbatul a fost invitat la sediul IPJ în vederea audierii, însă a precizat că nu poate da curs invitației.

Verificările continuă, iar în funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile care se impun.

Totodată, vă aducem la cunoștință că, potrivit legislației în vigoare, nu pot fi făcute publice date sau informații dintr-o anchetă în curs de desfășurare.

Precizăm că toate acțiunile polițiștilor se desfășoară cu respectarea strictă a prevederilor legale, iar în situația în care sunt constatate abateri de la lege, acestea sunt analizate și sancționate conform normelor în vigoare.”

ACTUALIZARE 30 noiembrie 2025

Având în vedere că tânărul de 24 de ani din Cugir s-a sustras cercetărilor, a fost pus în aplicare un mandat de aducere pe numele său. Redăm mai jos declarația reprezentanților IPJ Hunedoara:

„Având în vedere că persoana vizată s-a sustras cercetărilor, la data de 29 noiembrie 2025 a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele său.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg s-au deplasat la Poliția Orașului Cugir și i-au adus la cunoștință faptul că are calitatea de suspect în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.”

Sursa foto reprezentativă: Arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?” Mai multe deșeuri s-au acumulat pe Valea Aiudului, afectând vizibil aspectul zonei. Obiecte din plastic și alte resturi aruncate la întâmplare au transformat albia într-un spațiu neîngrijit. În imaginile trimise de un cititor Ziarul Unirea se pot observa resturile împrăștiate pe porțiunea cuprinsă […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grindină în Alba Iulia: Vreme extrem de capricioasă la final de februarie 2026 Căderi de grindină, vreme instabilă și capricioasă în Alba Iulia, astăzi, 24 februarie 2026. Mai multe zone din oraș au fost surprinse de fenomenele meteo. Prognozele și avertizările meteorologice au anunțat vreme instabilă, cu precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | „Expoziție” de cavouri în centrul unui oraș din Alba, chiar lângă un restaurant. Cetățean: ,,Cum e posibil așa ceva? Azi mâine scot sicriele în drum”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Expoziție” de cavouri în centrul unui oraș din Alba, chiar lângă un restaurant. Cetățean: ,,Cum e posibil așa ceva? Azi mâine scot sicriele în drum” O ,,expoziție” mai puțin obișnuită a apărut recent în orașul Cugir, în imediata vecinătate a unui restaurant: patru cavouri ,,tronează” frumos la doi pași de terasa localului, lângă gardul unei […]

Citește mai mult