FOTO ȘTIREA TA: Lucrări de mântuială pe un drum județean din Munții Apuseni. Cetățean: ”Nu se poate ca după o iarnă drumul să arate așa!”
O iarnă, atât au rezistat lucrările pe un drum județean din Apuseni. La câteva luni de la reabilitare, șoferii care ajung în zonă sunt nevoiți să facă slalom printre gropile apărute în asfalt. Lucrările de mântuială au fost sesizate de către un cetățean, care ne-a trimis mai multe imagini însoțite de un mesaj în care își exprimă nemulțumirile cu privire la modul în care firmele și-au făcut treaba, pe bani luați de la Consiliul Județean.
Este vorba despre drumul DJ762 din comuna Avram Iancu. Așa după cum se poate observa în fotografii, în asfaltul turnat în luna decembrie au ”răsărit” deja gropi care necesită plombare. ”Nu se poate ca după o iarnă drumul să arate așa. Noi plătim taxe ca să ne rupem mașinile”, spune cetățeanul.
În același mesaj, acesta ne-a trimis imagini cu drumul DC91, asfaltat la fel ”de prost”.
” În continuare la acest drum(n.a. DJ762) avem DC91, făcut în luna decembrie 2017. S-a turnat asfalt, iar după 3 zile acesta s-a deteriorat mai rău de cum a fost. Așa ceva nu se poate. E bătaie de joc! Aceste drumuri au garanție doar pe hârtii. Sperăm prin această postare să se sesize ISC despre aceste probleme, pentru că sunt banii noștri în joc!”, ne scrie revoltat cetățeanul.
–––––––––––––––––––––––––––––––––-
Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pagina noastră de Facebook sau pe adresa [email protected], iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.
[nggallery id=5326]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătar, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]
FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate
Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]
VIDEO | Garda Apulum, program inedit de reconstituire istorică antică în Alba Iulia pe 21 martie 2026: Ritual roman de purificare a instrumentelor muzicale militare
Garda Apulum, program inedit de reconstituire istorică antică în Alba Iulia pe 21 martie 2026: Ritual roman de purificare a instrumentelor muzicale militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia debutează în acest an pe 21 martie cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Este vorba despre un ritual […]