FOTO: Spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă la Vinerea – Cugir
Școala ”Ioan Mihu” Vinerea, unitate arondată Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir a organizat la Căminul Cultural din localitate un atractiv spectacol dedicat Sărbătorilor de iarnă, activitate desfășurată în cadrul proiectului ”Crăciunul copiilor” inițiat de Primăria și Casa Orășenească de Cultură a orașului Cugir.
Prin colinde, cântece și poezii, copii au amintit de două dintre sărbătorile importante de peste an: Crăciunul și Anul Nou.
Programul structurat pe mai multe momente a cuprins: Sărbătorile de iarnă; Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos; Pornitul cu colindul; În așteptarea lui Moș Crăciun; Cu Plugușorul.
N-a lipsit din program, nici momentul artistic compus din: Parodie – Greierele și furnica de Marin Sorescu; Crâmpei dramatic, deTudor Arghezi; Colinde – Mlădițe cugirene, Grup folcloric format din elevi ai Școlii ”Ioan Mihu” Vinerea și ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir. În aplauzele celor prezenți, spectacolul s-a încheiat cu unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de iarnă – Jocul călușerilor. Acest obicei se desfășura de multă vreme pe ulițele satului între Crăciun și Anul Nou, iar gospodarii așteptau călușerii cu mare bucurie, deoarece se știa că jocul lor avea puteri magice. Pentru străduința lor, elevii au fost recompensați de către organizatori cu dulciuri.
Merită evidențiată implicarea și sprijinul acordat în realizarea acestui proiect a conducerii școlii: director, prof. Stela Anca Țârlea, director. adj. prof. Laura Teban, precum și cadrele didactice: prof. înv. primar Mihaela Szilagyi – Tomoiu, prof. înv. primar Luminița Enescu, prof. înv. primar, Ana Herlea, înv. Ioan Buda, prof. Maria Albu și preot Adrian Cebotari.
(C.P.)
[nggallery id=1444]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]