FOTO. Social-democratul Iulian Bunea a reprezentat Alba Iulia la întâlnirea PES Activists de la Bruxelles
Județul Alba a fost reprezentat, prin consilierul local al municipiului Alba Iulia, social-democratul Iulian Bunea, la Parlamentul European la dezbaterile despre viitorul Europei și rolul noilor tehnologii la invitația europarlamentarului Victor Negrescu.
Aproape 70 de invitați din România au participat în perioada 6-8 februarie la Parlamentul European la o serie de dezbateri despre viitorul Europei și rolul noilor tehnologii organizate de europarlamentarul PSD, Victor Negrescu.
La dezbateri a fost prezent și Iulian Bunea.
“Sunt onorat că am participat la această întâlnire alături de colegii mei din țară,unii dintre ei mai vechi iar cu cei noi am legat o relație de prietenie. În prima zi am asistat la dezbateri având ca invitați pe doamna europarlamentar Viorica Dăncilă, doamna Eva Kalli – cel mai tânăr europarlamentar grec, precum și cu doamna Maria João Rodrigues, vicepreședintele grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European. În a doua zi am participat la o dezbatere televizată care va fi difuzată pe Antena 3 între europarlamentarul Victor Negrescu si europarlamentarul bulgar Andrey Novakov în cadrul căreia am lansat următoarea întrebare “Are Bulgaria and Romania ready to lead the Presidency of the European Union Council in 2018 and 2019?”,după care ziua a continuat cu vizită la celebrul Parlamentarium, iar mai apoi secretarul general PES Activist, Janina Sitaru ne-a prezentat sediul PES și planurile pentru viitor. Mulțumesc în egală măsură pentru această oportunitate de a vedea cum funcționează Parlamentul European președintelui PES Activist România,Victor Negrescu și secretarului general Janina Sitaru”, a spus acesta.
Acțiunea a fost posibilă în parteneriat cu organizația PES activists România și Grupul S&D din Parlamentul European.
„Urmează o perioadă de reforme importante la nivelul construcției europene. Social democrații europeni sunt foarte implicați în aceste dezbateri și este foarte important ca vocea României să fie auzită. Cred că participanții din țară au făcut o impresie foarte bună și au arătat potențialul real pe care îl are România. Nu trebuie să fim timizi în raport cu partenerii europeni, trebuie însă să fim foarte coerenți și cu puncte de vedere coerente pentru a influența viitorul Europei și modul în care evoluția tehnologică va fi tratată în politicile europene”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, președintele PES activists România.
[nggallery id=3402]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]
Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”
Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]