Cultură Educație

FOTO/ Serbare la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Pavelescu” din Purcăreți – Pianu. Eveniment organizat cu prilejul suitului oilor la munte

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul parteneriatului ,,Împreună pentru Europa”, la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Pavelescu” din satul Purcăreți (Pianu) a avut loc recent, o activitate cu semnificație deosebită pentru această harnică și frumoasă localitate. Este vorba despre întâlnirea copiilor preșcolari și elevi ai claselor primare din cadrul școlii din Purcăreți cu elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Iuliu Maniu” din Vințu de Jos în cadrul unei serbări comune consacrată încheierii anului școlar, pentru copiii din Purcăreți.

,,Purtând costume tradiționale specifice celor două zone, copiii au interpretat pe scena căminului Cultural din Purcăreți, frumoase cântece și jocuri populare, arătând spectatorilor prezenți la serbare, tot ceea ce au știut ei mai frumos”, ne-a declarat învățătorul Valer Petrașcu.

La eveniment au participat, pe lângă elevii celor două instituții școlare, cadre didactice, directorii de școală, Marcela Maria Popescu (Școala Gimnazială Purcăreți), Lucia Herman (Școala Gimnazială ,,Iuliu Maniu” Vințu de Jos) , precum și primarii celor două comune: Iosif Josan din Vințu de Jos, respectiv Marin Petruse din Pianu de Sus.

Potrivit învățătorului Valer Pătrașcu, evenimentul a avut o dublă semnificație, întrucât conform obiceiului, în localitate, școala și-a încheiat mai devreme activitatea, deoarece urmează ,,suitul oilor la munte”, unde copiii, alături de gospodarii satului (părinți sau bunici) merg să ajute la îngrijirea animalelor. Mai întâi în zona Recea (2 săptămâni), iar apoi pe Vârful Șurianu, unde aceștia își petrec vacanța (prim muncă), până la începerea noului an școlar.

De menționat faptul că, pe lângă aportul adus de către învățătorul Valer Petrașcu, la reușita acestei manifestări și-au adus contribuția alte două cadre didactice: Lidia Jinariu și Valentina Drigu. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult