Sport

FOTO: Şedinţă cu scandal la AJF Alba *Preşedintele Sorin Corpodean a plecat pentru că întâlnirea n-a fost statutară

Dan HENEGAR

Publicat

în

AJF Alba sedinta 17Pentru că nu au fost în sală 55 de reprezentanţi ai echipelor afiliate, Sorin Corpodean a părăsit  foarte supărat şedinţa Adunării Generale AJF Alba! Discuţiile, pe alocuri tensionate, s-au purtat în jurul numărului de membri, întrucât în prima fază au fost doar 51 de conducători. În momentul în care s-a dat citire listei, după circa 30 minute, Corpodean a izbucnit: „Haideţi să nu fim mai penibili decât suntem. Vă rog frumos să nu facem act de prezenţă, şi aşa mi-e jenă. Oricum de la ora 15.00, şedinţa va fi condusă de Augustin Damian. Ne vedem în august pentru alegeri”, a izbucnit Corpodean, care a plecat, un gest care a şocat.

*Nervi şi nemulţumiri

Şedinţa de astăzi a fost una amânată din luna aprilie, când iarăşi Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba nu s-a ţinut din lipsă de cvorum. În jurul orei 14.00, Corpodean avea în sală 51 de persoane, s-a mai aşteptat circa 30 de minute, se părea că se va depăşi la limită numărul necesar şi totul va reintra în normal, însă în momentul apelului nominal făcut de Iulian Nichimiş, secretarul general, s-au iscat tensiuni, Corpodean enervându-se când a constatat că unii dintre cei care semnaseră procesele verbale de prezenţă nu se aflau în sală!

*Pleacă Sorin Corpodean?

AJF Alba sedinta 1Preşedintele AJF Alba s-a enervat teribil în momentul în care s-a ajuns la Mureşul Săliştea, reprezentată de o persoană de sex feminin. „Cine sunteţi, aveţi delegaţie depusă la AJF? Pe mine mă scuzaţi, ne vedem în august. Nu e un moft, dar sunt aici oameni care nu au ce căuta„, a afirmat Corpodean, care a plecat, lăsând asistenţa mască. Imediat a avut loc un diagolg tensionat între Daniel Popa (membru în Biroul Executiv) şi Ovidiu Hulea (Viitorul Sântimbru). „Eu îi întreb pe domnii din Birou ce se întâmplă. Poate domnul Corpodean vrea să plece, să ni se spună, să nu mai venim aşa degeaba până aici. Noi ce votăm, dacă n-au fost puse la dispoziţie materiale despre adunare?„, a replicat Hulea. „Şi noi suntem în aceeaşi situaţie ca şi voi, nu ştim nimic„, a precizat Augustin Damian, aflat în prezidiu. „Ar fi trebuit să continuăm, să facem şedinţa dacă suntem statutari, cu preşedinte sau fără. Eu zic că suntem statutari, dacă acele persoane au semnat„, a replicat furios Daniel Rusu, primarul comunei Şpring, prezent la întâlnirea ce a tulburat apele în „fotbalul mic”. „Marea majoritate de aici sunteţi responsabili, oameni serioşi, preocupaţi, dar sunt şi unii iresponsabili„, a spus Daniel Popa.

*Dezinteres în judeţ

Corpodean a fost probabil foarte dezamăgit de acest dezinteres al reprezentanţilor „fotbalului mic”, în condiţiile în care AJF Alba a fost premiată de UEFA pentru Campionatul Munţilor Apuseni şi lăudată de FRF pentru modul cum a organizat recentele acţiuni de fotbal feminin. Săptămâna trecută la Alba Iulia au fost prezenţi oaspeţi de seamă gen Adalbert Kassai, Miodrag Belodedici, Adrian Pigulea, Jean Vlădoiu. Dar în acelaşi timp, luni preşedintele fotbalului judeţean a primit o lovitură prin spargerea comisă la sediul AJF Alba, când hoţii au sustras peste 15.000 de lei. „Este a doua şedinţă anulată din cauza absenteismului. Nu e normal ca unii să se intereseze la AJF cum mai pot fi ajutaţi financiar, dar apoi să nu vină să discute problemele reale ale fotbalului. Probabil din acest motiv s-a supărat Sorin (nr – Corpodean) şi îl înţeleg„, a comentat Augustin Damian, vicepreşedintele AJF Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare dramatică în sferturile de finală Cupei CEV!!! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana României, calificare dramatică în sferturile de finală ale Cupei CEV! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet! În ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj a învins Volero Le Cannet, scor 3-1 (25-17, 18-25, 25-20, 25-19), după o partidă dramatică, disputată într-o […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-2 (1-1), într-un amical | Gallini, debut cu gol, echipa din „Mica Romă” – remiză cu divizionara secundă

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-2 (1-1), într-un meci amical | Gallini, debut cu gol, echipa din „Mica Romă” – remiză cu divizionara secundă CIL Blaj a întâlnit divizionara secundă CSC Șelimbăr într-un meci de verificare disputat acasă, cel mai important test al iernii pentru formația pregătită de Daniel Tătar, încheiat la egalitate 2-2 (1-1), […]

Citește mai mult

Sport

Nou curs de licență C-UEFA organizat de Comisia Tehnică din cadrul AJF Alba | Termen de înscriere 27 februarie 2026, sunt 25 de locuri disponibile

Dan HENEGAR

Publicat

în

Un nou curs de licență C-UEFA organizat de Comisia Tehnică din cadrul AJF Alba | Termen de înscriere 27 februarie 2026, sunt 25 de locuri disponibile Comisia Tehnică din cadrul Asociației Județene de Fotbal Alba organizează un nou curs de licență C-UEFA, data limită de înscriere fiind vineri, 27 februarie. Numărul maxim de locuri pentru […]

Citește mai mult