FOTO| Screeningul cancerului de col uterin susţinut de autorităţile locale din judeţul Alba: „Au înţeles cât de importantă este implicarea lor”
FOTO| Screeningul cancerului de col uterin susţinut de autorităţile locale din judeţul Alba: „Au înţeles cât de importantă este implicarea lor”
Screeningul cancerului de col uterin susţinut de autorităţile locale din judeţul Alba. Echipa proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a participat la evenimentul de lansare a Caravanei de screening în judeţul Alba.
Citește și: 16-18 mai: Caravana mobilă pentru screeningul cancer de col uterin va ajunge zilele acestea în judeţul Alba. Programul caravanei
Evenimentul, care s-a desfăşurat în data de 17 mai 2022, la Casa de Cultură din Sebeş, a reunit la aceeaşi masă reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Alba, respectiv Dorin NISTOR – Primar municipiul Sebeș, Corneliu MUREŞAN – Subprefect Instituția Prefectului Judeţului Alba, Liliana NEGRUȚ – Director Executiv Direcţia Juridică şi Administraţie Publică Consiliul Judeţean Alba, Alexandru SINEA – director executiv Direcția de Sănătate Publică Alba, Dr. Voichița VARMAGA – Președinte Asociația Medicilor de Familie Asclepios Alba, Marin Ioan PETRUSE – primar comuna Pianu, Emilia Livia CÂNDEA – primar comuna Doștat, precum şi managerul proiectului Dr. Cosmina UZUN.
Reprezentanţii autorităţilor locale şi echipa proiectului s-au adresat femeilor prezente în număr mare la evenimentul de lansare a caravanei de screening şi le-au transmis un mesaj foarte important, acela că fiecare femeie trebuie să aibă grijă de sănătatea sa, fiind lucrul cel mai de preţ, precum şi importanţa testării şi a vizitelor regulate la medicul specialist.
“Conştientizarea importanţei derulării unui screening într-o societate şi implicarea autorităţilor locale, prin susţinerea acestor programe, este esenţială pentru reuşita unui astfel de proiect.
Autorităţile din judeţul Alba au înţeles cât de importantă este implicarea lor pentru ca un număr cat mai mare de femei să aibă acces la informaţii şi la servicii de prevenire a cancerului de col uterin. Această colaborare cu autoritățile din județul Alba este un prim pas în implementarea unui program național de screening al cancerului din fonduri nerambusabile cu coordonare exclusiv regională. Acum punem bazele viitoarelor strategii de creștere reală a accesului populației la servicii medicale preventive.
În spatele unui astfel de proiect este o muncă extraordinară, de la scrierea proiectului, până la implementarea lui, de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să se implice atât cât poate, pentru o informarea corectă și consecventă despre riscul cancerului de col uterin, despre importanța înțelegerii de către femei a cauzelor bolii, despre metodele de prevenire disponibile.
Astfel, adresez un apel către toate autorităţile locale din regiunea Centru, către medicii de familie, către marii angajatori, către preoţi de a sprijini acţiunile acestui proiect, prin încurajarea femeilor din grupul ţintă, şi în special din grupul vulnerabil, de a participa la testare, în vederea depistării precoce a cancerului de col uterin”, a declarat Sef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.
Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
“Doresc să mulţumesc în mod special doamnei Dr. Olimpia CANDREA, Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii DSP Alba, pentru deschiderea de care a dat dovadă şi pentru susţinerea caravanei mobile pentru screeningul cancerului de col uterin în judeţul Alba. Mulțumesc, de asemenea, reprezentanților autorităților care au participat la această întalnire și care au manifestat un mare interes pentru acest proiect. De astăzi autoritățile din județul Alba sunt în echipa noastră de promovare a proiectului”, a declarat Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN, Manager Proiect.
Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.
Manager Proiect
Şef Lucrări Dr. Cosmina Cristina UZUN
Mariana MOLDOVAN-NEGOIŢĂ
Expert IEC
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
23-25 decembrie 2024 | COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ninsori, viscol și vânt puternic în Alba și alte zone din țară, până în dimineața de Crăciun
23-25 decembrie 2024 | COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ninsori, viscol și vânt puternic în Alba și alte zone din țară, până în dimineața de Crăciun Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, 23 decembrie 2024, noi avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Până miercuri dimineață vor fi ninsori, ploi și vânt […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana