FOTO: „Şcoala Siguranţei Tedi” – Program preventiv-educativ adresat elevilor de clasa I din Alba Iulia
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba desfăşoară activităţi în cadrul programului „Şcoala Siguranţei Tedi”.
Programul „Şcoala Siguranţei Tedi”este iniţiat şi organizat de Tymbark Maspex România şi Tedi, în parteneriat cu Poliţia Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, iar scopul lui este educarea elevilor de clasa I pentru adoptarea unui comportament preventiv, pe stradă, în drum spre şcoală şi spre casă precum şi în perioada vacanţelor.
Copiii sunt, astfel, implicaţi în activităţi informativ-educative, coordonate de învăţători, cu sprijinul poliţiştilor, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi. La finalul programului, copiii vor fi capabili, prin cunoştinţele acumulate, să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsurile de prevenire adecvate.
În judeţul Alba sunt 22 de unităţi de învăţământ înscrise în acest program, peste 700 de elevi din clasele I urmând a lua parte la activităţi educative desfăşurate de poliţişti şi cadre didactice.
În săptămâna aceasta, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba au desfăşurat activităţi la Colegiul Tehnic „Apulum”, Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” şi Liceul cu Program Sportiv, toate din Alba
Iulia, unde peste 200 de elevi şi cadre didactice au participat la discuţiile pe teme preventive, în cadrul cărora au fost transmise şi recomandări privind siguranţa personală în diverse situaţii dar şi pe perioada vacanței intersemestriale.
Poliţiştii şi cadrele didactice le-au explicat celor mici semnificaţia indicatoarelor rutiere astfel încât să fie capabili să adopte un comportament rutier preventiv atunci când se deplasează pe drumurile publice. De asemenea, le-au fost prezentate principalele reguli de comportament, în scopul prevenirii violenţei verbale, dar şi violenţei fizice.
Programul „Şcoala Siguranţei Tedi” se derulează până la finele anului şcolar 2016-2017, poliţiştii urmând a desfăşura activităţi în toate unităţile de învățământ înscrise în program.
[nggallery id=3315]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026
Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026 Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani. Această realizare remarcabilă […]
FOTO | Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia: „Educația înseamnă nu doar teorie, ci și experiență practică”
Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia Vineri, 3 aprilie 2026 a avut loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansarea oficială a noului program de studii ăn sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale”. „Acesta completează oferta noastră de studii duale, alături de […]
Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba: Experiență bogată în managementul sportiv
Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba Direcția Județeană de Sport Alba are un director executiv interimar nou. Este vorba de Marius Toma. Acesta a fost detașat la Alba Iulia din structura similară din județul Dolj pentru o perioadă de 6 luni, numirea sa fiind făcută în 4 […]