FOTO Școala Altfel: Schimb de experiență între elevi de la două licee din Blaj și unul din Ocna Mureș. Vizite la școli și obiectivele turistice din cele două orașe
În săptămâna “Școala altfel “, elevi de la Liceul Teoretic “Petru Maior ” Ocna Mureș, Liceul Tehnologic “Ștefan Manciulea” și Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu ” din Blaj, împreună cu cadrele didactice prof. Alina Pustai, prof. Cristina Tomotaș și prof. Costea Valerica , au desfășurat activități în cadrul proiectului de parteneriat “Viziuni teoretice și practice asupra traseului profesional al tinerilor!”.
Proiectul a avut ca scop stimularea interesului elevilor pentru diferite forme de învățământ (teoretic, tehnologic), crearea unui context favorabil cunoașterii diferitelor aspecte ale vieții profesionale, dezvoltarea spiritului de colaborare între școală și comunitate, orientarea tinerilor spre noi forme de manifestare ale pieței muncii , informarea și formarea unui comportament cultural , etnic, moral, adaptat societățtii actuale.
Activitățile din cadrul proiectului au constat în vizitarea școlilor partenere, a obiectivelor turistice și istorice din orașele Blaj și Ocna Mureș.
Constituirea parteneriatului a urmărit promovarea unor valori comune la nivelul liceelor implicate printr-un schimb de experiență concretizat prin dialoguri între elevi, dezbateri, prezentări ppt, vizite și alte activități interactive.
Acțiunile proiectului au fost susținute și promovate de direcțiunile celor trei școli partenere: dir. prof. Corina Tia, dir. prof. Ioan Marcu, dir. adj. prof. Dragan Elena Drăgan, dir. prof. Carol Ioan Badea, dir. adj. prof. Ioan Lațiu. (C.M.)
[nggallery id=1996]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu
Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]
Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”
Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]
FOTO | Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public
Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public În acest an, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș marchează o dublă aniversare: 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea sa oficială pentru public. Ne propunem ca […]