FOTO. SCANDAL într-o comună din Alba: Primarul și mai mulți locuitori, agresați și o mașină cu capota îndoită, de un cetățean turmentat
SCANDAL într-o comună din Alba: Primarul și mai mulți locuitori, agresați și o mașină cu capota îndoită, de un cetățean turmentat
Azi, în jurul orei 07,55 Polițiștii Secției numărul 7 Sebeș au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat face scandal în localitatea Ohaba.
Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-a depalsat la medicul de familie din localitate unde a făcut scandal, apoi s-a deplasat la primărie unde a făcut din nou scandal, iar când a ieșit din primărie a început să adreseze cuvinte și expresii jignitoare cetățenilor care se aflau acolo și care l-au imobilizat până la sosirea organelor de poliție.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a fost transportat la spital având ușoare leziunii în urma imobilizării de către cetățeni. Acesta nu a dorit să depună plângere împotriva cetățenilor.
„M-am parcat la primărie, acolo am văzut că a sărit la o doamnă, după care a sărit la noi, mi-a spart ochelarii, secretarului i-a lovit mașina cu piciorul. Mai erau două fete la ocazi, le-a agresat și pe ele. De la dispensar a sustras și un laptop, iar unui domn de 85 de ani i-a intrat în curte și l-a împins pe scări. Cu ajutorul localnicilor l-am imobilizat până a ajuns poliția”, a declarat pentru ziarulunirea.ro primarul localității Ohaba, Adrian Mihălțan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]
