Curier Județean

FOTO: „Sărbătoarea Iei la Petrești” a promovat ia, ca simbol al portului popular românesc

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația Temerarii Transalpina Petrești cu sediul în localitatea Petrești, Str. Valea Sebeșului Nr. 48 A, înființată în iunie 2013, în temeiul legii Asociațiilor și Fundațiilor din România, reprezentată prin D-na Gabriela Bodea – președinte, în parteneriat cu Primăria Mun. Sebeș, Consiliul Local Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Parohiile I și II ale Bisericii Ortodoxe Petrești, Biserica Evanghelică, Asociația Fanfara Petrești și Școala Gimnazială Petrești, a organizat a doua ediţie a Evenimentului – „Sărbătoarea Iei la Petrești”, dedicat ,,Zilei Internaționale a Iei, în data de 24  Iunie 2018, ora 09.00, Petrești, Jud. Alba.          

Scopul acestui eveniment este de a promova ia, ca simbol al portului popular românesc, a tradițiilor, de sărbătoarea Sânzienelor și a Nașterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul, prilej de a aduna împreună comunitatea din Petrești a Mun. Sebeș, jud Alba, în jurul valorilor culturale, tradiționale, naţionale și locale, pe care să le transmitem mai departe, tinerei generații, în contextul în care pe 24 iunie Ziua Universală a Iei este celebrată pe 6 continente, în peste 55 de țări și mai mult de 150 de localități din întreaga lume. Astfel ne-am propus să dăm comunității un aer de sărbătoare, să sărbătorim și noi, în an centenar, pe 24 iunie, de Sânziene, portul popular, ia românească.

Evenimentului s-a desfășurat cu următorul program:

  • Cuvânt de deschidere a Petruț Ioan și Gabriela Bodea, președintele Asociației Temerarii Transalpina, prezentarea momentului istoric – dedicat Centenarului Marii Uniri, de către d-nul prof. Nicolae Afrapt;
  • Premierea și înmânarea diplomelor pentru cei mai activi și fideli voluntari ai Asociației Temerarii Transalpina, făuritori de frumos, care au promovat valorile și tradițiile culturale strămoșești, în cadrul atelierelor de creație ale asociației;
  • Moment artistic susținut de solisti de muzică populară, cu d-ra Georgiana Petrescu, d-na Ana Maria Ghenescu și d-na Ioana Damian.
  • Parada Portului Popular, însoțită de Fanfarade copii „Danil Opincariu” Petrești;
  • Expunere stand cu vânzare a obiectelor de artizanat și handmade, confecționate de voluntarii Asociației Temerarii Transalpina în cadrul atelierelor de creație și artizanat și a produselor tradiționale locale;
  • Parada pe biciclete – întâlnirea copiilor și tinerilor, îmbrăcați în ia românească, pe biciclete cochete, frumos decorate, cu flori de sânziene, plecarea din fața Căminului Cultural Petrești spre Sebeș, in fața Centrului de Cultură „Lucian Blaga”.

Asociaţia Temerarii Transalpina are drept scop promovarea şi susţinerea intereselor comune ale tinerilor pe plan local, naţional şi internaţional, în vederea creării posibilităţilor de participare a acestora la viaţa socială, cultural, artistică şi sportivă, prin realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea societăţii/comunităţii, din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic, turistic şi sportiv.

[nggallery id=5857]

Save


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România” Mihaela Mih-Dehelean a participat, ieri, 21 martie 2026, la Gala Excelenței în Fitness – Performanțele anului 2025.  Sportiva a publicat un mesaj emoționant, pe o rețea de socializare, în care a vorbit despre anii de muncă, disciplina și […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Petrești, pe DN67C: Două autoturisme, implicate. Intervine de urgență un echipaj de prim-ajutor

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Petrești pe DN67C: Două autoturisme, implicate Un accident rutier a avut loc astăzi, 22 martie 2026, la Petrești, pe DN67C. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Citește și: ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Potrivit ISU […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai Bolgar Geza, producător de flori din Sâncrai, sat ce aparține municipiului Aiud, prezent la Plantfest Aiud, a vorbit despre cele mai potrivite plante pentru această perioadă, prețurile din acest an dar și […]

Citește mai mult