Curier Județean

FOTO: Sărbătoare în Joia Mare, la Vinerea-Cugir Obiceiul ,,Păştenilor’’

Ioana Oprean

Publicat

în

De aproape 70 de ani obiceiul păștenilor din localitatea Vinerea are loc în Joia Mare, la doar o zi diferență după ce același eveniment a avut loc la Cugir, și care simbolizează momentul întâlnirii lui Iisus Hristos cu cei 12 apostoli la Cina cea de Taină. Obiceiul este cunoscut ca fiind cel mai vechi din zona, ap[rut prima dată la Vinerea şi apoi, împrumutat şi locuitorilor din Cugir.

În acest an cei 43 de pășteni s-au organizat în mod exemplar, cumpărând ciubere, lumânări, desagi, vin și pâine pentru a fi folosite în noaptea Învierii. Astfel, astăzi începând cu ora 8.00, păștenii din Vinerea s-au adunat la biserica ce poartă hramul ,,Sf. Nicolae organizându-se cu praporii și steagurile, după care în frunte cu preoții parohi Mircea Moșneag și Adrian Cebotari, însoțiți de cetățeni ai localității au pornit spre casa localnicului Aurel Hiriza, gazda sărbătorii de anul acesta.

Aici, preoții au oficiat o slujbă de sfințire a pâinii și a vinului urmând a fi oferite credincioșilor la slujba de Înviere. De la casa gazdei, păștenii, preoții și oficialitățile locale, urmați de participanții la manifestare s-au întors în alai la biserică, unde s-a oficiat slujba specifică evenimentului. În drumul lor spre biserică s-a respectat cu strictețe ritualul care dăinuie din 1948: bărbații aflați în fruntea alaiului au dus pe umeri desagii noi în care s-a aflat pâinea pentru a fi sfințită, urmați de femeile păștene, care purtau ciubere împodobite cu flori și pe care se afla inscripționat: ,,Hristos a Înviat’’ ,, Adevărat că a înviat’’.

După ce slujba a luat sfârșit, fiecare participant a primit din partea organizatorilor câte un colac, un pahar de vin și câte o lumânare. La eveniment au luat parte subprefectul Județului Alba, Cornel Murg, vicepreședintele Consiliului Județean, Florin Roman, primarul și viceprimarul Cugirului Adrian Teban, respectiv Horia Rotche, consilierul județean Mihai Nicușor, directorii fabricilor din Cugir, Mircea Trifan și Romulus Micu, directorul general de la Parcul Industrial, Emil Muntean, consilieri locali și manageri ai unor instituții și societăți comerciale locale. De remarcat faptul că din cei 43 de pășteni născuți în Vinerea, care anul acesta împlinesc 60 de ani, 4 dintre ei locuiesc în străinătate și au venit special pentru a lua parte la sărbătoarea organizată cu această ocazie.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=296]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17-18 martie 2026 | Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă” Primăria Sebeș avertizează populația că, în zilele de 17 și 18 martie 2026, în poligonul „Râpa Roșie” vor avea loc ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]

Citește mai mult