FOTO: S-a deschis Sesiunea Ştiinţifică a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Specialişti din ţară şi din străinătate prezintă peste 80 de lucrări de Arheologie, Istorie, Conservare şi Restaurare
Sesiunea Ştiinţifică a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia – „Unitate, Continuitate şi Independenţă în Istoria Poporului Român. 96 de ani de la Marea Unire (1918-2014)” s-a deschis oficial, joi, la Sala Unirii. Peste 80 de lucrări ştiinţifice vor fi susţinute pe parcursul a două zile, în perioada 20-21 noiembrie, în cadrul a trei secţiuni: Arheologie, Istorie şi Restaurare-Conservare.
Constantin Inel, directorul adjunct al Muzeului Naţional al Unirii a afirmat că “sesiunea se înscrie în seria acţiunilor organizate, în timp, de fiecare colectiv al muzeului”.
Manifestare tradiţională şi de prestigiu organizată de muzeul albaiulian, sesiunea de anul acesta se bucură de prezenţa a numeroşi specialişti proveniţi din importante centre muzeale şi ştiinţifice din ţară (Alba Iulia, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Suceava, Satu Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Reşiţa), dar şi din străinătate (Debrecen/Ungaria şi Madeira/Portugalia).
Sesiunea a fost împărţită în trei secţiuni (Arheologie – 27 de lucrări, Istorie – 27 de lucrări, Conservare şi Restaurare – 30 de lucrări). Municipiul nostru s-a străduit să îşi întâmpine oaspeţii cu o înfăţişare nouă, cu vestigii arheologice restaurate, cu un patrimoniu local bine valorificat.
Matei Drâmbărean, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Alba, a mărturisit că ceea ce se întâmplă la Alba Iulia e “rodul colaborării între instituţii şi oameni”.
Tot cu această ocazie, a fost lansat şi volumul Apulum LI – Series Historia & Patrimonium, volum prezentat de conf. univ. dr. Daniel Dumitran. Acesta cuprinde două părţi, cea de istorie – finalizată prin tipărire şi cea de arheologie – aflată încă în lucru.
Sesiunea a continuat cu prezentarea în detaliu a lucrărilor redactate de invitaţi.
Vedeţi AICI programul sesiunii.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
[nggallery id=2627]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
27-29 martie 2026 | „Târgul Grădinarului”, în Cetatea Alba Carolina: Participă peste 65 de expozanți. PROGRAMUL ediției a XVI-a
27-29 martie 2026 | „Târgul Grădinarului”, în Cetatea Alba Carolina: Participă peste 65 de expozanți. PROGRAMUL ediției a XVI-a „Târgul Grădinarului” revine în weekend-ul 27-29 martie 2026, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina, între orele 10:00 – 18:00, cu cea de-a XVI-a ediție. Din programul de anul acesta nu lipsesc atelierele pentru copii […]
ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în cartierul Partoș. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs în Partoș. Este […]
FOTO | Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut
Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut Polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au desfășurat la data de 23 martie 2026, o acțiune, pe raza localității Galda de Jos, care a avut drept scop menținerea […]
