FOTO| Reuniune a prefectului Nicolae Albu cu primarii din Munții Apuseni, la Câmpeni
Reuniune a prefectului Nicolae Albu cu primarii din Munții Apuseni, la Câmpeni
Prefectul Nicolae Albu a convocat în cursul zilei de astăzi, 09 august a.c. o întâlnire de lucru cu primarii din zona Munților Apuseni.
Reuniunea care s-a desfășurat cu începere de la ora 11.00 la sediul primăriei Câmpeni, a avut pe ordinea de zi o temă importantă de dezbatere care a vizat cu precădere cetățenii din această zonă, și anume punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr.27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei ”Delta Dunării”. Alături de prefectul Nicolae Albu, au mai fost prezenți directorul AJPIS Alba, domnul Flaviu Cozuc, doamna Irina Borza- șef serviciu în cadrul AJPIS Alba, doamna Cornelia Miclea directorul Casei Județene de Pensii Alba, domul Cristian Puie- director cancelarie și domnul Ovidiu Cazacu- sef serviciu juridic, în cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba, etc.
Primarii prezenți la întâlnire au adresat întrebări care au vizat procedura de acordare a reducerii cu 50% a prețului final al energiei electrice/gazelor naturale aferent contractului de furnizare încheiat.
În conformitate cu art.8, alin.(4) din O.G. nr.27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei ”Delta Dunării” coroborate cu Normele metodologice ale Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, ale Ministerului Finanțelor, ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 4.626/23.685/6.291/1.840/1997 privind acordarea, utilizarea și controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea prevederilor O.G. nr 27 din 5 august 1996, republicată, actualizate prin Ordinul comun nr.572/2022 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, nr.321/2022 al Ministerului Energiei, nr.1335/2022 al Ministerului Finanțelor, nr.1009/2022 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, nr.935/2022 al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, familiile cu domiciliul în una dintre localităţile din Munţii Apuseni cuprinse în anexele la hotărârile Guvernului nr. 323/1996 şi nr. 395/1996 beneficiază de o reducere cu 50% a preţului final al energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice aferent contractului de furnizare încheiat.
Normele metodologice privind acordarea, utilizarea și controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.27/05.08.1996 republicată prevăd următoarele:
- 1. Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996, republicată, denumită în continuare ordonanţă, şi Legea nr. 96/1997 de aprobare a ordonanţei, denumită în continuare lege, precum şi prezentele norme metodologice vor fi aduse la cunoştinţă cetăţenilor din localităţile cuprinse în anexele la hotărârile Guvernului nr. 323/1996 şi 395/1996, prin grija consiliilor locale, prin afişaj la primărie şi, după posibilităţi, şi prin alte forme de informare.
- Cetăţenii care beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 1 şi 5 – 9 din ordonanţă, în nume propriu sau, după caz, al familiei pe care o reprezintă, vor depune o cerere la primărie, prin care solicită acordarea facilităţilor ce li se cuvin. Cererea va fi însoţită de actele doveditoare necesare, prevăzute în anexa nr. 1A la prezentele norme metodologice, precum şi de o declaraţie pe propria răspundere, sancţionabilă potrivit legii (pentru declaraţii false), că nu a încălcat reglementările stipulate la art. 11 din ordonanţă. Cererile se depun în termen de 20 de zile de la afişarea ordonanţei şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia sau după dobândirea dreptului de a beneficia de facilităţile respective şi se aprobă de către fiecare consiliu local.
- Pe baza cererilor aprobate, consiliile locale vor definitiva listele cuprinzând persoanele care urmează să beneficieze de facilităţile prevăzute de ordonanţă, cu precizarea categoriilor de facilităţi. Listele astfel întocmite vor fi afişate la sediul primăriei. Cetăţenii care au fost omişi sau ale căror cereri nu au fost aprobate pot depune contestaţii, la sediul primăriei, în termen de 10 zile de la afişare. Primarul are obligaţia să le soluţioneze în termen de 10 zile şi să comunice petiţionarilor modul de rezolvare.
Cetăţenii nemulţumiţi de hotărârea primarului se pot adresa, în termen de 5 zile de la înştiinţare, prefectului judeţului, care are obligaţia să le examineze şi să formuleze un răspuns în termen de 10 zile.
- După parcurgerea acestor etape, listele devin definitive şi, prin grija primarilor, vor fi transmise instituţiilor abilitate prin ordonanţă să asigure respectivele facilităţi.
Listele se actualizează trimestrial, luându-se în considerare schimbările survenite în evidenţa populaţiei, angajările noi, desfacerile de contracte individuale de muncă, precum şi sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale cuprinse în art. 11 din ordonanţă.
- Serviciile descentralizate ale statului (pentru instituţiile publice), precum şi unităţile de cult vor colabora cu consiliile locale pentru organizarea evidenţei personalului încadrat pe funcţii, care beneficiază de facilităţile prevăzute de ordonanţă.
Autorităţile din teritoriu, abilitate cu constatarea şi sancţionarea persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea prevederilor legale menţionate la art. 11 din ordonanţă, au obligaţia de a înştiinţa operativ consiliile locale pe raza cărora locuiesc persoanele sancţionate.
Primarii vor lua cunoştinţă de sancţiunile şi de durata acestora, vor face corecţiile necesare în evidenţă şi le vor aduce la cunoştinţă instituţiilor care acordă facilităţile respective, în vederea luării măsurilor prevăzute de ordonanţă.
Precizăm faptul că cererea depusă de către solicitanți va fi însoțită de următoarele acte doveditoare: documentul de atestare a domiciliului stabil ( buletinul/cartea de identitate); declarație pe propria răspundere, sancționabilă conform legii, pentru declarații false cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru acordarea facilităților; copia ultimei facturi emise de furnizor gaz/ energie electrică ( în scopul identificării furnizorului). Nu beneficiază de reducerea de 50% acei consumatori casnici care nu achită valoarea facturilor în intervalul de timp legal stabilit de furnizor.
Primarii prezenți la întâlnire au solicitat simplificarea procedurii de acordare a reducerii cu 50% a prețului final al energiei electrice/gazelor naturale aferent contractului de furnizare încheiat, urmând să fie înaintate către Guvern, cu sprijinul Instituției Prefectului –Județul Alba, o serie de amendamente în acest sens.
În cadrul reuniunii au mai fost dezbătute probleme privind prestațiile sociale, stabilirea și recalcularea pensiilor, probleme de fond funciar, alte aspecte de natură juridică cu care se confrunta primăriile în activitate. Prefectul Nicolae Albu alături de directorii instituțiilor prezenți la întâlnire și specialiști din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba au oferit soluții la problemele ridicate, urmând ca cele de natură mai complexă să fie discutate și soluționate cu sprijinul instituțiilor centrale de resort.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci