FOTO| PSD Alba a oferit flori doamnelor și domnișoarelor din Alba Iulia cu ocazia zilei de 8 Martie
Ziua de 8 Martie nu a trecut ”nepunctată” de cavalerii din PSD Alba care au împărțit doamnelor și domnișoarelor aflate pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia flori, urându-le, totodată, ”La mulți ani!” și o primăvară frumoasă.
Acțiunea a început la ora 16.30, în fața biroului europarlamentarului Victor Negrescu, iar pesediștii păreau că au un plan bine pus la punct: s-au îndreptat spre cinematograful Dacia, împărțiți în două echipe – șefii Jidveian și Dîrzu – care împărțeau flori doamnelor 50+ și echipa de tineret care viza fetele tinere și, dacă era posibil, neînsoțite. Ei bine, după 10 minute, ne-am dat seama că planul nu a existat, iar florile au fost împărțite aleatoriu.
Dacă la ”mișcarea” de 1 Martie tineretul social-democrat a optat pentru trandafiri, de această dată a ”mers” pe mâna lalelelor, dar băieții au avut și frezi sau alstroemeria. Din câte am văzut noi, nu au fost refuzați, iar cei mai curajoși nu au ezitat când au văzut că e ”loc” de o sărutare prietenească sau… părintească.
Acțiunea a durat circa 30 de minute, nu pentru că PSD Alba a avut puține flori, ci pentru că vremea a ținut cu ei, iar pe Bulevardul Transilvaniei s-au perindat multe doamne și domnișoare. După muncă, social-democrații au arătat că doresc să se relaxeze la o cafea, o limonadă, o bere, iar înainte să intre în localul Rosenthalers, unul dintre membri a observat că la mese erau multe domnișoare, ceea ce i-a determinat să termine acțiunea în aceeași notă pozitivă, cumpărând și oferind alți 50 de trandafiri – simbol al partidelor social-democrate.
(D.S.)
[nggallery id=120]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]
FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă
Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor. „Mediul […]
Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică
PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]