FOTO| Primul CONCERT la Alba Iulia cu măsuri de distanțare socială: Cum arată pregătirile din Piața Cetății
Reluarea activităților culturale în Alba Iulia, cu respectarea măsurile necesare pentru protejarea publicului, reprezintă un obiectiv prioritar al administrațiilor publice locale.
Pentru a crea un cadru necesar desfășurării unor acte artistice, din varii domenii, Primăria municipiului Alba Iulia împreună cu Consiliul județean Alba, au amenajat, în Piața Cetății din Cetatea Alba Carolina, un spațiu generos dedicat evenimentelor culturale, în condiții adaptate actualului context medical.
Scena în aer liber va găzdui spectacole de folclor, teatru, muzică, dans pe tot parcursul sezonului estival. Spaţiul este clar delimitat, astfel încât să se asigure distanțarea socială atât între scenă și public, cât și între cele 500 de locuri pe scaune pregătite.
Totul va fi temeinic igienizat.Accesul spectatorilor este liber și se va face doar cu respectarea măsurilor și regulilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19, măsurarea temperaturii, dezinfectare și purtea măștilor de protecție.
Spectacolele vor fi organizate de către Consiliul județean Alba prin instituțiile subordonate și Primăria municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]