FOTO| Preoții din Câmpeni au distribuit pachete alimentare persoanelor vulnerabile și au donat bani pentru achiziționarea de materiale de protecție pentru personalul unităților medicale de pe raza protopopiatului
Preoții din Câmpeni au distribuit pachete alimentare persoanelor vulnerabile și au donat bani pentru achiziționarea de materiale de protecție pentru personalul unităților medicale de pe raza protopopiatului
Protopopiatul Ortodox Român Câmpeni, în această Săptămână a Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, a organizat o nouă colectă pentru ajutorarea persoanelor afectate de starea de urgență instituită ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19).
Astfel, prin donațiile făcute de către preoții și angajații Protopopiatului Câmpeni a fost strânsă suma de 24.000 lei. Suma de 12 000 lei a fost folosită pentru achiziționarea de alimente, iar 12 000 vor fi folosiți pentru achiziționarea de materiale de protecție pentru personalul unităților medicale de pe raza protopopiatului.
În cadrul acestei activități de ajutorare, săptămâna aceasta un număr de 60 persoane vulnerabile (persoane vârstnice, persoane aflate în dificultăți materiale) au beneficiat de pachete cu alimente de primă necesitate, Acțiunea s-a derulat în parohiile Câmpeni, Abrud, Arieșeni, Baia de Arieș, Bistra și Burzonești, prin implicarea nemijlocită a membrilor Comitetului de Acțiune constituit la nivel de protopopiat, format din: părintele protopop Andrei Bâldea, preoții Cristian Motora, Claudiu Iagăr, Teodor Rusu, Ionel Nicoara și George Grecu.
Persoanele implicate în distribuirea pachetelor au respectat riguros normele și regulile de igienă și cele de protejare a sănătății beneficiarilor, purtând mănuși și măști, iar la intrarea în casele acestora botoșei de unică folosință.
Persoanele vârstnice beneficiare au fost încurajate în lupta cu greutățile acestei perioade, au fost îndemnați să se protejeze în mod corespunzător și în caz de nevoie sa apeleze cu încredere la persoanele desemnate la nivelul protopopiatului pentru a primi ajutor.
„Putem spune că prin această acțiune social-filantropică desfășurată acum în Săptămâna Patimilor, când trebuie să ne arătăm iubirea milostivă prin fapte concrete față de semenii noștri, urmând îndemnul Sfântul Apostol Iacob care spune „credința fără fapte este moartă” (2,20), nădăjduim că am adus un zâmbet pe fața acestor „prea mici frați ai Mântuitorului”, care în contextul acestor vremuri grele pe care le trăim, își trăiesc durerea, sărăcia și singurătatea în liniștea odăii lor” – a declarat, cu această ocazie, părintele protopop Andrei Bâldea.
Aceste acțiuni fac parte din Programele eparhiale de ajutorare „Solidaritate prin Filantropie” – program inițiat pentru ajutorarea la persoanelor nevoiașe afectate social de epidemia de coronavirus și „Solidaritate pentru Viață” – program inițiat pentru ajutorarea personalului medical implicat în lupta împotriva epidemiei de coronavirus și sprijinirea unităților medicale spitalicești din județele Alba și Mureș.
Aceste programe filantropice au fost inițiate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, ca răspuns concret al Eparhiei Alba Iuliei la gravele probleme sociale și medicale cu care se confruntă acum societatea, și sunt implementate prin cele 10 Comitete de Acțiune ale Protopopiatelor Alba Iulia, Târgu-Mureș, Sebeș, Reghin, Blaj, Sighișoara, Aiud, Luduș, Câmpeni și Târnăveni, în parteneriat cu cele 25 de organizații filantropice eparhiale.
Până în prezent, în cadrul Programului „Solidaritate pentru Viață” au fost acordate ajutoare unităților medicale în valoare de 342.000 lei, iar în cadrul Programului „Solidaritate prin Filantropia”, program care se desfășoară în parteneriat cu Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” și Instituțiile Prefectului – Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele Alba și Mureș, se acordă zilnic sprijin alimentar pentru 820 de persoane.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei
[nggallery id=7852]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba: Avertizare imediată Administrația Națională de Meteologie a emis o avertizare imediată Cod portocaliu de furtuni, în vigoare, luni, 18 august 2025, între orele 15.40 și 16.30, în patru localități din județul Alba. Este vorba de Șpring, Berghin, Roșia de Secaș și Ohaba. Sunt așteptate averse torențiale care vor acumula […]
FOTO | Tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva”: 90 de copii au participat la ateliere, vânătoare de comori, tir cu arcul și foc de tabără, la ediția a doua
Tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva”: 90 de copii au participat la ateliere, vânătoare de comori, tir cu arcul și foc de tabără, la ediția a doua 90 de copii au particpat anul acesta la tabăra din vatra satului „Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva”. Au avut parte de ateliere, vânătoare de comori, tir cu […]
Impact între un autoturism și un autocamion, pe autostrada Sebeș – Sibiu. Intervin echipajele de prim ajutor
Un impact puternic între un autoturism și un autocamion s-a produs pe autostrada Sebeș – Alba. La fața locului intervin mai multe echipaje de prim ajutor Conform ISU Alba, accidentul rutier s-a produs pe raza municipiului Sebeș, pe autostrada A1, km 306, sens Sebeș -Sibiu. Din informațiile primite prin sistemul 112, o coliziune s-a produs […]